Muzeul Naţional al Banatului expune o expoziţie fotografică în care este ilustrată „Contribuţia Femeilor din Banat în Primul Război Mondial”, care va fi deschisă pentru public pe parcursul lunii februarie.
În fotografii se regăsesc femei din acea perioadă care s-au implicat cu predilecţie în acţiuni de caritate pentru ajutorarea bolnavilor şi a familiilor sărace, la întreţinerea bucătăriilor populare din cartiere, în căminele de copii sau în viaţa medicală şi protecţia sanitară a Timişoarei.
„Odată cu introducerea stării de necesitate din timpul războiului, atelierele şi întreprinderile care s-a hotărât că urmau să aprovizioneze armata cu produsele pe care le produceau au fost militarizate. În aceste condiţii, au început a fi angajate femei şi copii minori. Din anul 1916 au izbucnit tot mai multe mişcări protestatare în majoritatea centrelor industriale din Banat. În unele dintre acestea au fost implicate şi femei care îşi revendicau drepturile cuvenite.
Ambiţia femeilor din Banat, dar şi a celor din restul Europei, de a face faţă singure provocărilor nou ivite şi în cele mai multe cazuri reuşita lor, a contribuit la fragilizarea societăţii patriarhale tradiţionale, fapt condamnat de mulţi, dar care va prefigura o transformare completă a raporturilor între genuri”, se afirmă în prezentarea MNB.