Sursa foto: Lebensdorf/facebook

Comedia romantică „Lebensdorf”, regizată de Vali Hotea, cu Mimi Brănescu, Ana Covalciuc şi Ioana Flora în distribuţie, va putea fi vizionată în cinematografele româneşti începând de vineri.

„Lebensdorf” va rula în 21 de oraşe:

  • Bucureşti (Cinema City AFI Cotroceni, Cinema City Park Lake, Happy Cinema, Hollywood Multiplex, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Ţăranului, Cinema Union, Cinema Europa),
  • Bacău (Happy Cinema),
  • Bârlad (Cityplex Victoria),
  • Botoşani (Happy Cinema),
  • Braşov (Centrul Cultural Reduta),
  • Caransebeş (Cinema Luna),
  • Cluj-Napoca (Cinema City Iulius Mall, Cinema Victoria, Cinema ‘Florin Piersic’),
  • Constanţa (Centrul Multifuncţional Educativ pentru Tineret ‘Jean Constantin’),
  • Făgăraş (Casa de Cultură),
  • Focşani (Sala Balada),
  • Iaşi (Cinema Ateneu),
  • Lugoj (Cinema ‘Bela Lugosi’),
  • Odobeşti (Casa de Cultură),
  • Piteşti (Cinema Trivale, Cinema Bucureşti),
  • Petroşani (Cinema Victoria),
  • Reşiţa (Cinema Dacia),
  • Sfântu Gheorghe (Cityplex Arta),
  • Sibiu (Cine Gold,
  • Centrul Cultural ‘Ion Besoiu’),
  • Slobozia (Casa de Cultură),
  • Topliţa (Cinema Călimani),
  • Timişoara (Cinema City Shopping City).

Filmul spune povestea lui Ducu Dobrescu (Mimi Brănescu), un scriitor care se confruntă cu un divorţ şi criza vieţii mijlocii. El pleacă din Bucureşti pentru a prelua o rezidenţă de creaţie la Berlin şi astfel ajunge să penduleze între două ţări şi două femei: Andra (Ioana Flora), soţia sa temperamentală, şi Giulia (Ana Covalciuc), marea lui dragoste din tinereţe, stabilită acum într-un sat ecologic din Germania – Lebensdorf. În încercarea de a-şi reconstrui viaţa, Ducu va trece printr-o serie de întâmplări când mai stranii, când mai amuzante, posibil revelatoare.

Scenariul peliculei este semnat de Ileana Muntean şi Vali Hotea, imaginea de Alexandru Solomon, iar montajul este realizat de Dana Bunescu. De scenografie s-a ocupat Mălina Ionescu. Producătoare sunt Ada Solomon şi Diana Păroiu.