900 de militari români și americani, cu peste 70 de mijloace tehnice s-au instruit în comun, în perioada 2 la 10 martie, la Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă al Forțelor Terestre Române, din Smârdan, în cadrul exercițiului “Justice Eagle 22.1”.
Acesta a fost organizat de Brigada 9 Mecanizată “Mărășești” și s-a desfășurat în baza unui scenariu unic, imaginar, dar adaptat amenințărilor operaționale posibile.
Tragerile de luptă s-au executat cu tancuri T-55, transportoare amfibiu blindate TAB-77, vehicule de luptă „Bradley” și transportoare blindate Stryker.
Militarii americani provin din detaşamentele dislocate în România ca parte a măsurilor de consolidare a posturii aliate pe întreg flancul estic al NATO, ca formulă defensivă de asigurare a securităţii aliaţilor şi de descurajare a acţiunilor agresive în regiunea Mării Negre.
Comandantul Brigăzii 9 Mecanizată “Mărășești”, colonel Adrian Costaru, ne-a prezentat situația din poligon și a oferit detalii în legătură cu acest exercițiu:
Militarii români prezenți la exercițiul “Justice Eagle 22.1” au făcut parte din Brigada 9 Mecanizată “Mărășești” (Batalionul 341 Infanterie “Constanța”, Batalionul 911 Infanterie “Capidava”, Batalionul 912 Tancuri, “Scynthia Minor”, Batalionul 114 Tancuri “Petru Cercel” și Batalionul 168 Sprijin Logistic “Pontus Euxinus”.
La exercițiu a asistat și un grup de aproximativ 40 de studenți de la Universitatea “Dunărea de Jos” din Galați.
Despre experiența trăită într-un poligon militar, trei dintre studenții prezenți ne-au împărtășit opinia lor despre cele văzute în poligonul Smârdan.
Alexandru Ciubotaru: Mi-a plăcut că s-au coordonat foarte bine și faptul că armata americană a adus tehnică militară modernă la Galați.
Daniela Lungeanu: Am fost foarte încântată și eram sigură că voi descoperi alte lucruri noi față de cele pe care le știam deja, despre ce se întâmplă într-un poligon.
Sunt la primul contrac ca rezervist voluntar și sunt impresionată și mândră de tot ceea ce înseamnă armata.
Gabriel Silion: Este o experiență ieșită din comun, deoarece nu te întâlnești în fiecare zi cu un soldat al unei armarte mari cum este cea a Statelor Unite, să porți un mic dialog… Fără doar și poate aș mai participa la un eveniment de acest gen.
Exerciţiul multinaţional „Justice Eagle” se desfăşoară anual pe teritoriul României şi are ca obiective creşterea interoperabilităţii forţelor armate membre ale NATO, menţinerea capabilităţii de dislocare şi instruire în comun prin exersarea sprijinului logistic aferent şi dezvoltarea unui mediu regional favorabil cooperării militare multinaţionale.
Reportajul a fost realizat de Gabriel Stan, de la Jurnal Militar Radio România Actualități.
Sursa Foto: Gabriel Stan