Patru echipe ale Colegiului Naţional „Andrei Şaguna” din Braşov au obţinut, anul acesta, locul I la prestigiosul „Space Settlement Contest” organizat de NASA, fiind singurul colegiu participant care a înregistrat o astfel de performanţă, conform unui comunicat remis, luni, de instituţia braşoveană de învăţământ.
Elevii premiaţi sunt invitaţi de onoare la Luxemburg, unde vor dispune de un stand pentru a-şi expune proiectele realizate.
„Space Settlement Contest” este un concurs internaţional multidisciplinar organizat de National Space Society (NSS) din SUA şi care, timp de 25 de ani, a fost administrat de NASA Ames Research Center.
În cadrul competiţiei, elevii din întreaga lume au fost invitaţi să-şi imagineze şi să proiecteze viaţa unei societăţi umane în spaţiu, precum şi sistemele de menţinere a vieţii necesare colonizării Cosmosului.
În cadrul ediţiei de anul acesta, National Space Society a avut parte de 3.076 de înscrieri, fiind implicaţi astfel peste 17.000 de elevi din 22 de ţări.