Sursa foto: Andra Radu

„Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naționale” a revenit în Piața Civică din Municipiul Tulcea.

Serile de luni și marți le sunt dedicate copiilor, aceștia fiind aşteptaţi, împreună cu părinţii şi bunicii, pentru a viziona filmul muzical „Mama” (regia: Elisabeta Bostan), o ecranizare după „Capra cu trei iezi” a lui Ion Creangă (programat luni) şi filmul de animaţie „Strada speranţei (Mercy Street)”, programat marţi.

Miercuri, 20 iulie, publicul este invitat să vizioneze filmul „Maria, Regina României” (regia: Alexis Sweet Cahill), o poveste bazată pe fapte reale ce are în prim plan figura marcantă a Reginei Maria.

Joi, 21 iulie, are loc vizionarea filmului de acţiune regizat de Sergiu Nicolaescu – „Supravieţuitorul”.

Vineri, de la ora 20:30, invitatul special al „Caravanei filmului românesc” este Dorel Vişan, care va susţine un recital de poezie ca preambul al proiecţiei filmului „Un bulgăre de humă” (regia Nicolae Mărgineanu).

Programul se încheie sâmbătă, 23 iulie, cu proiecția filmului „Filantropica”, regia Nae Caranfil, al cărui protagonist, Mircea Diaconu, se va afla în faţa publicului pentru o sesiune de întrebări şi răpunsuri.