Invitat la ‘Subiectul săptămânii’ este general-maior în rezervă profesor doctor Dan Mischianu, președintele Consiliului de Administrație al Spitalului Universitar de Urgență Militar Central ‘Doctor Carol Davila’ din București. Acesta a vorbit despre cei 160 de ani de medicină militară românească.
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Domnule general profesor, bine ați venit la Jurnal Militar.
Dan Mischianu: Tot respect, vă mulțumesc pentru invitație.
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): V-am sunat pentru că este un moment important pentru medicina militară. 160 de ani de când a fost înființată medicina militară și aș vrea cumva să începem această discuție de la subiectul săptămânii cu o parte de istorie absolut extraordinară, dacă e să ne gândim la vremurile acelea.
Dan Mischianu: La 1828 apare în Principatele Unite ciuma lui Caragea. Rușii dominau Principatele Române. Aveau și comanda generalului Pahlen. În 1829, guvernatorul Principatelor Române vine tot un general ţarist, un om cu minte, un om luminat, un bun organizator, un manager, cum se spune acuma, generalul Pavel Chiselet, care stă aici 5 ani de zile, 1829-1834.
Întâlnește sigur ciuma care bântuia, molima respectivă, dar, bun organizator fiind, prin carantină, izolări în focar severe stinge molima în câteva luni. De ce vă povestesc treaba asta? Fiindcă la 1830, la un an de la venirea lui, același Carol Davila, sub auspiciile sale, apare prima constituție de aici, din Principate, numitul regulament organic.
Se înființează pe 13.09.1831 și Spitalul Oştirii. La Spitalul Oştirii este numit Oberstab, adică un comandant, un neamț pe nume Georg Grunau, care venise probabil din motive religioase din Germania și se stabilite aici, învățase meserie pe lângă Constantin Caracaș la actuala maternitate Filantropia, filantropia este dragostea între oameni. Domnitorul Principatelor Române îl numește Oberstab al oștirii, lumea zicând și știind că a fost întâi la Mănăstirea Mihai Vodă, dar nu.
Primul loc pentru 3-4 luni, spitalul, embrionul Spitalul Militar a fost unde este acum Filantropia, bulevardul Ion Mihalache, apoi s-a mutat pe la Podul Beilicului, mai apoi la Mănăstirea Mărcuţa și într-un final ajunge la Mănăstirea Mihai Vodă, până în 1853, când se mută pe strada Știrbei Vodă, unde este actualul sediu al DNA, iar în 1880 lângă Gara de Nord, unde se regăsește și acuma.
Dar, într-adevăr, aveți dreptate la 21.08.1862, domnitorul Alexandru Cuza semnează înaltul decret prin care ia fiinţă Corpul Ofițerilor Sanitari ai Armatei și Direcția Generală a Serviciului Sanitar Român. Să nu uităm aserțiunea lui Titu Maiorescu, care spunea formă fără fond.
Deci forme existau, spitale militare, și Iacob Czihac, un fel de omolog, așa, prin timp, a lui Carol Davila înfiinţase spital militar la Iași și apoi la Galați. Dar fondul problemei, legislația, ca să unească toată branșa asta, mă refer la Corpul ofițerilor sanitari, nu exista. Deci, sigur că la sfatul lui Carol Davila, era al doilea domnitor sub care servea națiunea română, se emite alt decret.
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Venind către vremurile de astăzi, și, cumva, când spun vremurile de astăzi iau și perioada carierei dumneavoastră, la începuturile carierei de medic militar ați avut o experiență absolut relevantă în vremea cutremurul din 1977, când erați în Spitalul Militar.
Această caracteristică a medicinei militare este una importantă, nu doar medicină, ci și proceduri, lucruri care se întâmplă doar în situații critice, în situații de de stes. Haideți să venim către acel moment din 1977.
Dan Mischianu: Noi eram studenți an 4 și ne-a prins cutremurul și am tărgi de bolnavi și am văzut cum câteva săli de operație la actualul Spital de Urgență Floreasca s-au prăbușit și atuncea chirurgii de acolo, în noaptea respectivă, conduși de generalul profesor Iuliu Șuteu, au venit în Spitalul Militar, de unde generalul Șuteu plecase cu 2 ani mai înainte și au stat 6 luni de zile și conducerea de atunci a statului s-a prezentat, fiindcă a vizitat spitalul și în mai puțin de 2 ani și s-a făcut solicitarea și în e mai puțin de 2 ani de zile, din 1977 în 1979, pavilionul J sau pavilionul chirurgical din curtea noastră a fost ridicat.
Dar eu vroiam să aduc în discuție o chestie mult mai interesantă, care de asemenea e puțin cunoscută, fiindcă există personalități și contribuții românești și în medicina internațională și lumea știe de George Emil Palade, laureat de Premiul Nobel și de nefericitul Nicolae Paulescu, care a fost șuntat și nu a primit Premiul Nobel pentru descoperirea insulinei.
De ce vă spun lucrul ăsta? Fiindcă acest Carol Davila care a fost un om minunat a știut să-și cultive elevii, să-i trimită în străinătate, să învețe și iacătă elevi de-ai lui, cum a fost Constantin Dimitrie Severeanu, pentru prima oară în lume a injectat cocaină în canalul rahidian, adică făcea anestezii cu cocaina.
A existat un general, doctor la Craiova, Ioan Vercescu, care descoperă tratamentul chirurgical al hemoroizilor înaintea lui Walter W. din Anglia, așa-numitul procedeu – chirurgii români mai maturi așa știu de procedeul Vercescu-Whitehead. A existat de asemenea un general doctor care are și un bust în curtea spitalului, Zaharia Petrescu, care ulterior a devenit și socrul lui Grigore Antipa, care pe lângă că a rezolva o molimă de la Astrahan, a avut ca metodă originală de tratament a pneumoniei prin injectarea de doze mari …
Ar mai fi maiorul Dimitrie Bagdazar, care înființează neurochirurgia la noi, dar nu trebuie uitat de asemenea lt.col. medic Ştefan Odobleja, medic de unitate, dar care a descoperit psihologia consonantistă, acuma devenită precursorul ciberneticii și pe care eu ca student atunci am aflat de acest doctor militar, Ștefan Odobleja, care era totuși popularizat, iacătă, de un om odios, cum se spune acuma, de Adrian Păunescu în revista lui.
Deci lucrurile trebuie văzute sub ambele fațete, zic eu. Eu nu pot să-l uit nici pe academicianu Mihai Ciucă și toată școala de microbiologie a lui Ion Cantacuzino, academicianul Ciucă, fratele lui. Nicolae Mestorescu, de asemenea medic militar – pomenesc numele lor, fiindcă toți au fost absolvenți de institut medico-militar – era declarat medicul curant al unui miliard de pacienți, fiindcă el a eradicat malaria de pe glob.
Şi în fine, și cei mai de aproape, generalul profesor Vasile Cândea, Dumnezeu să-l aibă în paza sa, care a implantat primul cord aficial în România. Deci și noi ne aliniem descoperirilor internaționale, nu suntem cu nimic mai prejos decâ ei.
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Voiam să vă întreb către finalul interviului, ne-ați povestit despre invenții, despre lucruri care nu mai fuseseră până atunci. În toată cariera dumneavoastră, care este cea mai importantă descoperire, cel mai important caz pe care l-ați rezolvat dumneavoastră în atâtea, probabil mii de cazuri de pacienți pe care i-ați salvat de la moarte.
Dan Mischianu: Nu pot spune că este o descoperire. Este, mă rog, eu am introdus în România operația Mitrofanov, operație în care, mă rog, după scoaterea vezicii, unul din uretere se implantează în apendicele vermiform și apendicele este adus la piele și pacientul se poate auto-sonda și, mă rog, nu mai are o plagă atât de mare la abdomen. Dar nu-mi place să mă laud, după cum nu-mi place să arunc cu pietre.
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Da, eu știu treaba asta, însă am vrut neapărat să ne spuneți ceva și din experiența dumneavoastră, pentru că asta de fapt, a salvat multe, multe vieți.
Dan Mischianu: Totuși, trebuie să recunosc că orice chirurg are în spatele lui o alee a cimitirelor. Spun așa, mai în glumă, mai în serios, gândim că cea mai pierdută zi din viață este ziua în care nu ai râs cât de puțin, zicea Charlie Chaplin.
Realizator: Vă mulțumesc tare mult, domnule profesor.
Dan Mischianu: Eu eu vă mulțumes foarte mult și nu uitați ce a spus Dalai Lama: important este să fii fericit. Vă doresc multă fericire.
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Invitat la ”Subiectul săptămânii” a fost generalul maior în rezervă profesor doctor Dan Mischianu. Domnule Mischianu, vă mulțumesc și vă mai așteptăm.
Dan Mischianu: Cu drag! La mulți an, medicină românească! La mulți ani, România!
