Concert aniversar, la Filarmonica Iași!
Publicat de Andra Radu, 6 octombrie 2022, 11:34
Filarmonica Iași marchează cei 80 de ani de la prima stagiune cu un concert vocal simfonic care va avea loc vineri, de la ora 19:00.
Directorul instituției, Bujor Prelipcean, a punctat, într-o conferință de presă, că singură sală de concerte din țară care îndeplinește toate condițiile se află în București.
Sala de concerte de la Iași este indisponibilă de peste zece ani, fiind situată într-o clădire cu risc seismic ridicat.
Dirijorul Cristian Mandeal a declarat, la rândul său, că în România, după 30 de ani de la Revoluție, au reușit să supraviețuiască 14 filarmonici, iar cea de la Iași este cel mai bine cotată, dar fără a avea un sediu în care artiștii să concerteze.