Transilvania Jazz Festival 2022, ajuns la cea de-a 16-a ediție, reunește la Cluj-Napoca artiști de seamă ai jazz-ului internațional, între 3 și 6 noiembrie, în sala de concerte a Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima”.
Festivalul a reușit, de-a lungul celor 16 ediții, să aducă laolaltă nume importante ale jazzului din țară și din străinătate, iar anul acesta nu este o excepție.
Surpriza acestui o constituie seara de joi, 3 noiembrie, când studenții Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” vor susține un program muzical începând cu ora 19:00.
Anul acesta, Transilvania Jazz Festival va gazdui sapte proiecte muzicale ale unor artisti consacrati pe scenele nationale si internationale, astfel:
- 03.11.2022 David Luca Trio & studenti ai Academiei Nationale de Muzica “Gh. Dima” (România)
- 03.11.2022 Dima Student Project (DSP) Orchestra – studentii ANMGD
- 04.11.2022 Saso Popovski Trio – Fallen Land (Macedonia)
- 04.11.2022 Sebastian Studnitzky Duo & Andrej Pokaz (Germania/Ucraina)
- 05.11.2022 Classic meets Jazz by David Simon (Canada)
- 05.11.2022 Harmony by Antonia Dragomir (Canada)
- 05.11.2022 Christian Pabst Trio – Balbec (Germania/Italia)
- 06.11.2022 Angela Avetisyan Quartet–“Eastern Sketches” (Armenia/Germania/Rusia)
- 06.11.2022 Jazzanitza Quintet (Bulgaria)
În toate zilele de Transilvania Jazz Festival vor avea loc și masterclass-uri susținute de personalități marcante ale jazzului, cum sunt Sebastian Studnitzky (Germania), Mathieu Côté (Franța), Christian Pabst (Germania) și Jacky Ruitort (Franța), pe teme variind de la compoziție și muzică de film la management și organizare de evenimente de profil.
În acest an, în parteneriat cu Centrul de Cultură și Artă al județului Sălaj, Transilvania Jazz Festival va avea ecou și în Zalău, cu două seri de concerte de jazz, desfășurate la sala de concerte „Porolissum” a Centrului de Cultură și Artă Sălaj.
Astfel, în 2 noiembrie, de la ora 19:00, publicul se va delecta cu Tamir Miller Trio (Israel), Classic meets Jazz by David Simon (Canada) și Daphna Levy Quartet (Israel) & Pasha Fedotov (Ucraina).
Joi, în 3 noiembrie, tot începând cu ora 19:00, se va asculta Harmony by Antonia Dragomir (Canada), urmată de Saso Popovski Trio (Macedonia).
Mai multe informații găsiți aici si pe pagina de facebook Transilvania Jazz Festival.