„Subiectul în săptămânii” este legat de tradiționalul concurs între structurile de parașutiști din armată, competiție ajunsă la 34-a ediție și susținută de Fundația General „Grigore Baștan”, nume de legendă pentru parașutismul românesc.
La Baștaniada din acest an au participat 7 echipe, iar podiumul a fost ocupat, în ordine, de militarii Batalionului 53 Comando, de cei ai Batalionului 52 Operații Speciale și de ce ai Brigăzii de Informații Militare.
Am fost prezenți la Buzău, la Baştaniadă, unde am avut ocazia de a sta de vorbă cu locotenent-colonelul Raul Gherghe, comandantul Bazei de Perfecționare ISR, parașutiști și JATC, nu doar despre acest concurs, ci și despre cariera militară, cu reușitele, dar și cu privațiunile ei, despre oamenii din armată, întotdeauna aflați în serviciul țării și al cetățenilor ei.
Cristian Dumitrașcu (realizator): Domnule locotenent-colonel Gherghe, bun venit la radio, bun venit la „Subiectul săptămânii”!
Lt.-col. Raul Gherghe: Mulțumesc pentru invitație.
Cristian Dumitrașcu (realizator): Aș vrea să vă provoc să le descrieți celor care ascultă la radio lucrurile astea pe care ei le văd doar în filme, de exemplu, ce înseamnă JATC, pentru că noi suntem plini de acronime: JATC, și ce face un asemenea militar, cât de mult ne ia să instruim un asemenea militar, care funcționează altfel și în condiții speciale.
Lt.-col. Raul Gherghe: JATC înseamnă Joint Terminal Attack Controller, în limba română înseamnă controlor aerian pe poziții înaintate. Este un om special pregătit, instruit și certificat să dirijeze avioane pentru atac la sol, în sprijinul forțelor care acționează în contact cu inamicul.
Cristian Dumitrașcu (realizator): Iar aici, caz particular, că asta se întâmplă, ei trebuie să fie inserați în teritoriul inamic.
Lt.-col. Raul Gherghe: În general acționează în sprijinul unităților de la contact, dar în cadrul tactic mai larg pot acționa și în adâncimea dispozitivului inamicului, atunci când însoțesc grupuri de operații speciale sau grupuri de cercetare în adâncime.
Cristian Dumitrașcu (realizator): Eu am realizat un interviu la un moment dat la unul dintre cursurile pe care militarii dumneavoastră le fac în cadrul acestei formări, inclusiv acela de a ști cum să reacționeze după capturare.
Lt.-col. Raul Gherghe: Da, în baza noastră se organizează și un curs de supraviețuire, evadare, rezistență în captivitate, unde militarii sunt pregătiți să facă față traiul în captivitate, cu scopul final să se întoarcă în dispozitivul trupelor proprii, să își păstreze moralul, să își păstreze capacitatea de efort fizic, să învețe să se organizeze în captivitate, în așa fel încât în timpul cel mai scurt posibil să revină în cadrul forțelor proprii.
Pentru a ajunge să avem un operator JTAC capabil să îndeplinească toată gama de misiuni procesul de instruire durează undeva între trei și cinci ani, în funcție de mai mulți factori, și este nevoie de personal cu un nivel de cultură generală mediu spre ridicat, care să cunoască limba engleză foarte bine, deoarece e limba care se folosește în comunicările dintre operatorul JTAC și aeronave, să parcurgă un curs de certificare, asta înseamnă în general parcurgerea unor cursuri prin străinătate, și de abia după aceea, în urma examenelor de licență pe care le dau cu Autoritatea Aeronautică Militară Națională, ajung să fie într-adevăr operatori JTAC sută la sută operativi.
Cristian Dumitrașcu (realizator): Pasiunea și, dacă vreți, adrenalina sunt de ajuns acești doi factori pentru a obține un om motivat în această haide să îi spunem specialitate?
Lt.-col. Raul Gherghe: Nu. Ca în orice domeniu, în afară de satisfacţia de a face ce îţi place, mai este nevoie şi de o motivare financiară care să asigure un trai decent al militarului respectiv. Cu cât condițiile de muncă și de pregătire sunt mai bune, cu atât rezultatul e mai bun. Dar, în general, militarii noștri știu la ce să se aștepte și nu au pretenții foarte mari.
Unde se îndreaptă gândurile lor, către partea de tehnologie a meseriei, vorbim de aparatură de comunicații, de aparatură de orientare, de folosirea GPS-ului și a altor tehnologii destul de nou apărute pentru noi în domeniu ăsta al operatorilor JTAC.
Cristian Dumitrașcu (realizator): Pentru că vă apropiaţi și dumneavoastră de finalul de carieră și știm cu toții ce dezbatere este în spațiul public atunci când vine vorba despre salarizare și mai cu seamă despre pensiile militare, atunci când vorbim despre pensii militare nu vorbim despre pensii speciale, una la mână, pentru că nu au același cuantum, dar faptul că o întreagă, nu știu, carieră de 30 de ani uneori se desfășoare în astfel de condiții, cumva lucrurile ar trebui puse într-o poziție corectă.
Lt.-col. Raul Gherghe: Da. Părerea mea personală este că o analiză bine făcută a ceea ce înseamnă o viață de militar întinsă pe 30 sau uneori și mai bine de ani trebuie făcută cu atenție, pentru că aici în militărie se îmbină perioade mai bune, să zicem, când activitatea se desfășoară în cazărmi mai bine sau mai slab dotate și cu echipamente, cu căldură, cu apă, curent sau nu, și partea practică a meseriei, când ieșim în așa-zisul câmp de luptă, că este exercițiu, că este simulare, că sunt alerte de tot felul, trebuie cântărite lucrurile astea foarte bine și văzut în ce măsură uzura pe care o produce viața cazonă în toate aspectele ei, uzura aceasta cam la ce vârstă apare, ce produce în viața militarului, ce boli apar, la ce vârstă apar, cum se manifestă ele, ce înseamnă tratamentul și îngrijirea unui militar de la o anumită vârstă încolo și cât de mult sau cât de puțin se reduc capacitățile fizice și intelectuale ale unui militar după 25, 30, 35 de ani de activitate.
Astea trebuie făcute după părerea mea, cântărite de oameni care se pricep la chestii de genul ăsta: medici, sociologi, psihologic și juriști și oameni care se pricep în domeniile lor și ale căror observații, studii, păreri puse împreună să genereze o imagine corectă a ceea ce înseamnă un militar după 25-30 de ani de carieră.
Cristian Dumitrașcu (realizator): Domnule locotenent-colonel Gherghe sunteți un militar cu pregătire specială. Aș vrea să vă rog să vă închipuiți cum ați combate punctul de vedere pe care îl auzim des în spațiul public care spune: voi, militarii, cu armata, care nu a participat la nici un război, de ce ar trebui să fiți „voi speciali”? Şi vă întreb pe dumneavoastră, pentru că, evident, ca să nu fie război și ca să fim în siguranță, noi trebuie să ne pregătim pentru el.
Lt.-col. Raul Gherghe: Latinii au stabilit-o de mult, prin dictonul „Si vis pacem, para bellum”. E destul de complica t să explici unui om obișnuit, care nu şi-a dedicat ore de studiu înțelegerii importanței sociale pe care o reprezintă armata.
Sunt convins că mulți dintre noi nici nu își bat capul să înțeleagă nivelul de securitate sau ce înseamnă siguranța cetățeanului pe care o produce, o livrează, o asigură Ministerul de Interne, care sunt mult mai vizibili în viața zilnică a cetății.
Ce facem noi e un pic dincolo, mai în spate, mai puțin vizibil pe perioade de pace. Am participat și la misiune în teatrul de operații, acolo am văzut partea adevărată a războiului. Războiului este poate unul dintre cele mai urâte evenimente pe care le poate parcurge omenirea, o nație, o populație la un moment dat în existența ei.
Traumele, în afară de distrugeri, pagube materiale, cele mai grele sunt traumele psihice cu care rămân supraviețuitorii, prin pierderea apropiaților, prin dezorganizarea în anumite cazuri a societăților în care trăiau și pe care le-au cunoscut și ale căror reguli nu se mai aplică brusc și trebuie să învețe alte reguli, prin obligativitatea, de exemplu, de a trece de la limbă vorbită până atunci ca limbă oficială la o altă limbă, pe care nu o cunosc, trebuie să o învețe, li se impune cu forța chestia asta.
Pentru a evita ajungerea în situații din acestea trebuie să existe cineva, o structură, o organizație, o parte a societății care să poată răspunde amenințărilor şi riscurilor care pot duce la acea situație.
Până în acest moment istoria a demonstrat că armata poate rezolva această ecuație, dar ca să poată face, pe timp de pace trebuie să beneficieze de un pic de grijă din partea societății, grijă care se manifestă în ce?
În asigurarea condiţiilor de pregătire, de instruire, în asigurarea echipamentelor militare de tot felul, de la bocanci până la ce folosim, ce a apărut acum în ultimii ani, drone, sateliţi, aparatură de vedere pe timp de noapte şi toată tehnologia asta care vine peste noi şi care avansează foarte repede.
În domeniul militar al tehnologiilor ăstora mai noi lucrurile se schimbă la fel ca în viaţa normală, cam la doi, trei ani de zile trebuie schimbată partea de harduri, adică progresul este atât de rapid, încât foarte repede te trezeşti în posesia unor tehnologii şi a unor echipamente care deja nu mai sunt vârf de gamă.
Vorbeam de grija societăţii pe timp pace, să asigure, să pună la dispoziţia celor care, din patrotism, din considerente personale, îşi îndreaptă paşii către cariera asta militară, către profesia militară, să aibă uneltele cu care, atunci când sunt chemaţi, să poată să îşi îndeplinească menirea pentru care s-au pregătit și cu care au fost de când au depus jurământul militar de acord.
Este un contract social: noi ne punem la dispoziţie persoana, existenţa – şi multe alte lucruri intră în joc aici – ca, pe lângă perioada de pace, când doar ne pregătim, acumulăm, exersăm și folosim ce ni se pune la dispoziție, la momentul când este nevoie, să venim să completăm partea asta de contract social făcând ceea ce ne-am angajat să facem; inclusiv să ne riscăm viaţa, dacă e nevoie.
Şi, cu siguranță, nu prea există conflicte, mai ales cu forțe militare în care sunt implicate forțe militare regulate, în care să nu fie și pierderi. Am acceptat de la început și riscul de a ne pierde viața. Ideea este ca acest contract social să fie respectat de ambele părți.
Cristian Dumitrașcu (realizator): Într-o oarecare măsură, războiul din Ucraina a venit cumva cu un grad de simpatie către armată, către Armata Română, pentru că oamenii au realizat de fapt ceea ce spuneaţi mai devreme: ce poate să însemne un război, și pe de altă parte suntem încă la momentul la care încercăm să le spunem câteva lucruri despre care nici nu auziseră înainte, cum ar fi și acest contract social despre care spuneți.
Foarte puțini știu că, deși spuneam mai devreme că sunteți la final de carieră, contractul ăsta social înseamnă că în caz de război dumneavoastră, fiind în rezervă, veți fi chemat în activitate.
Lt.-col. Raul Gherghe: Da. Asta este o altă parte a carierei. Până la vârsta de – dacă nu mă înșel – 60 de ani, chiar dacă suntem trecuți în rezervă, în caz de necesitate trebuie să fim pregătiți să ne reîntoarcem în sistemul militar și acolo să devenim utili din nou sistemului militar. Împreună mergem fără ezitare acolo unde va fi nevoie.
Cristian Dumitrașcu (realizator): Domnule Gherghe, vă mulțumesc și vă mai așteptăm la Radio!
Lt.-col. Raul Gherghe: Mi-a făcut plăcere să stau de vorbă cu dumneavoastră!
