A fost reînnoit mandatul misiunii Eufor Althea
Publicat de Gabriel Stan, 7 noiembrie 2022, 13:32
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a reînnoit în unanimitate mandatul misiunii militare europene Eufor Althea în Bosnia și Herțegovina.
Rezoluția a primit votul celor 15 membri ai Consiliului, inclusiv pe cel al Rusiei, unul dintre cei cinci membri permanenți cu drept de veto.
Hotărârea permite Uniunii Europene să prelungească cu 12 luni misiunea, care are rolul să asigure respectarea Acordului de Pace de la Dayton, prin care s-a încheiat războiul desfășurat între 1992 și 1995 în această țară, soldat cu 100.000 de morți.
În prezent, România contribuie la misiunea Eufor Althea cu personal de stat major și cu un detașament de militari din Batalionul 26 Infanterie de la Craiova.
Joi, a avut loc la Caracal ceremonia de repatriere a militarilor Batalionului 22 Infanterie, care au încheiat de curând turul de misiune în Bosnia și Herțegovina.