Adrian Gîtman (realizator rubricā): Aeronavele C27 J Spartan ale Forțelor Aeriene Române vor fi modernizate printr-un contract în valoare de 88 de milioane de euro plus TVA, încheiat între Compania Națională Romtehnica și Grupul Aerospațial și de Apărare italian Leonardo.

Acordul-cadru se întinde pe o perioadă de șapte ani și presupune modernizarea sistemului de avionică al aeronavelor de acest tip ale Armatei.

O astfel de aeronavă a Forțelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a transportat miercuri doi pacienți diagnosticați cu arsuri din Baia Mare în București.

Pacienții au fost monitorizați pe timpul zborului de o echipă medicală din cadrul SMURD și au fost transferați la Spitalul Clinic de Urgență, Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arși din Capitală.

Misiunea aeronavei militare a fost solicitată de Departamentul pentru Situații de Urgență.