Adrian Gîtman (realizator rubrică): Incident aviatic petrecut marți deasupra Mării Negre, soldat cu prăbușirea unei drone americane MQ-9 Reaper.

Potrivit reprezentanților Armatei Statelor Unite, un avion de vânătoare rusesc Suhoi-27 a lovit elicea unei drone de supraveghere care executa operațiuni de rutină în spațiul aerian internațional, făcând-o să se prăbușească în Marea Neagră.

Deși au mai existat și în trecut astfel de interceptări, manevra aeronavei rusești a fost catalogată de Casa Albă drept nesigură și neprofesionistă.

Aeronavele americane efectuează în mod obișnuit zboruri deasupra teritoriului suveran european și în spațiul aerian internațional, în conformitate cu legile naționale și internaționale aplicabile, pentru a consolida apărarea și securitatea colectivă europeană, mai precizează Comandamentul Forțelor Aeriene ale Statelor Unite ale Americii în Europa.