Săptămâna trecută, Camelia Stănescu ne-a spus care a fost pentru ea  începutul ca jurnalist și cum s-a înființat Programul 3 care din 1990 a devenit Radio Romania Tineret, iar în 2004 Radio3Net.

Continuarea dialogului vine firesc, cu repere și valori umane, cu lecții de viață, cu nostalgia vremurilor și a oamenilor frumoși care i-au fost mentori.

De câte ori vorbește despre Dan Ursuleanu, chipul Cameliei Stănescu se luminează, vocea e încărcată de emoție și povestirile ei sunt la timpul prezent. Marele om de radio Dan Ursuleanu este printre noi cu spiritul lui de explorator dornic să descopere noi Universuri.

La aniversare celor 35 de ani de la înfiinţarea Programului 3, în 2008, a fost lansată cartea coordonată și editată de Dan Ursuleanu – „O legendă a radioului românesc: Programul 3”. La aniversarea celor 50 de ani, a apărut ediția revizuită prin implicarea directă a Cameliei Stănescu Ursuleanu – invitata emisiunii noastre de la care aflăm cum a apărut ideea acestei cărți document.

Cel de-al doilea episod dedicat Programului 3, se încheie cu vocea lui Dan Ursuleanu, la aniversarea a  35 de ani de ”întâmplări greu de egalat, petrecute aievea” cum spune Camelia Stănescu.

Săptămâna viitoare, vom afla despre farsele colegiale memorabile ale legendarului Program 3, în lectura Cameliei Stănescu plină de implicare jurnalistică dedicată Radioului.

Realizator: Camelia Teodosiu

Foto: Arhiva Doamnei Camelia Stănescu Ursuleanu