Adrian Gîtman (realizator rubrică): Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit, marți, la București, cu omologul polonez Mariusz Blaszczak.
Cei doi oficiali au apreciat nivelul cooperării militare dintre România și Polonia, atât în plan bilateral, cât și la nivelul NATO și al Uniunii Europene. Polonia este un aliat important și un partener strategic pentru România.
Parteneriatul îndelungat dintre cele două țări a dus la maturizarea unor proiecte importante, cum ar fi abordarea unitară a postului de apărare și descurajare pe flancul estic, a declarat ministrul Tîlvăr.
Armata Română are un contingent de militari în grupul de luptă NATO din baza poloneză de la Bemowo Piskie, iar Polonia are în țara noastră un detașament în cadrul Brigăzii Multinaționale Sud-Est de la Craiova.
Ministrul Angel Tîlvăr și generalul Daniel Petrescu, șeful Statului Major al Apărării, sunt zilele acestea în Statele Unite ale Americii, unde au programate întâlniri cu secretarul apărării, Lloyd Austin, cu șeful Statelor Majore Întrunite, generalul Mark Milley, și cu alți oficiali americani.