România a obținut medalii la Campionatul Militar de Maraton şi Ultra-Maraton din Portugalia
Publicat de Gabriel Stan, 24 aprilie 2023, 12:12
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Rezultat de excepţie pentru militarii români participanţi la prima ediţie a Campionatului Militar de Maraton şi Ultra-Maraton, desfăşurat în Portugalia.
Plutonierul major Bogdan Damian şi locotenentul Leonard Mitrică au obţinut primele două locuri la proba de maraton. Cele două rezultate cumulate au mai adus o medalie de aur României la proba pe echipe.
Tricolorii au fost urmaţi în clasamentul general al maratonului masculin de Franţa şi de ţara gazdă.
În cadrul ceremoniei de premiere, delegaţia militară a României a primit şi trofeul fair play, acordat pentru respectul şi spiritul competitiv demonstrat pe întreaga durată a competiţiei.
Întrecerea este înscrisă în calendarul oficial al Consiliului internaţional al sportului militar, for la care România este afiliată din anul 1992.