România va găzdui un hub regional unde se vor antrena piloții care operează avioanele F16
Publicat de Gabriel Stan, 10 iulie 2023, 11:01
Adrian Gîtman (realizator rubrică): România va găzdui un centru regional unde se vor antrena piloții care operează aeronavele F-16. Anunțul a fost făcut în urma ședinței de joi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
Este vorba despre un proiect realizat împreună cu aliaţi NATO și cu producătorul acestui avion de luptă. Într-o primă fază, aici se vor instrui piloții români, ca ulterior centrul să fie deschis și antrenării piloților din statele aliate și partenere, inclusiv din Ucraina.
O altă decizie a Consiliului Suprem de Apărare a Țării privește forțele armate care vor fi puse la dispoziție în anul 2024 pentru participarea la misiuni și operații în afara teritoriului național.
Peste 2.500 de militari vor participa anul viitor la misiuni și operații în afara teritoriului statului român şi alți 3.100 se vor afla în așteptare, cu posibilitatea de dislocare la ordin. Membrii CSAT-ului au discutat și despre obiectivele României la Summitul NATO de la Vilnius, de săptămâna viitoare.