În această ediție a emisiunii, așezăm pe rafturile Bibliotecii noastre o monografie fotografică despre valahii din Moravia.
Oamenii de aici i-au impresionat pe cei trei reprezentanți ai Asociației ETNO FOTO ART din Oradea – Gheorghe Petrilă, Constantin Demeter și Ovidiu Gabor care, în perioada 24 august – 6 septembrie 2023, s-au deplasat în Republica Cehă, pentru realizarea primei etape, cea de documentare, a proiectului ”Valahii din Moravia – Monografie fotografică”. Acest proiect al Asociatiei Etno Foto Art, s-a desfășurat sub egida și cu finanțarea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.
Odată realizate câteva sute de fotografii, cu privire la Valahii din Moravia, următoarea etapă o reprezintă, un proiect expozițional care va fi vernisat la București.
Invitat în emisiunea noastră, Ovidiu Gabor ne va povesti și împărtăși impresii din timpul acestei călătorii. Începem cu o scurtă descriere a proiectului:
Ovidiu Gabor: Prin acest proiect, membri ai Asociației ETNO FOTO ART din Oradea și-au propus să realizeze o monografie fotografică a ținutului Valassko din Moravia, regiune din estul Cehiei, învecinată cu Slovacia și Polonia, despre oamenii, tradițiile și obiceiurile din această regiune.
Prima etapă a proiectului, cea de documentare și realizare a fotografiilor s-a desfășurat în perioada 24 august – 6 septembri 2023.
Astfel, în perioada amintită, au fost parcurși peste 1000 de km, în ținutul/districtul Valasško, iar cercetarea a fost efectuată în peste 20 de localități. Conform unui plan systematic, care a mai fost folosit și în proiectele anterioare, s-au efectuat fotografii documentare asupra reliefului zonelor cercetate, asupra localităților, bisericilor, caselor tradiționale, și nu în ultimul rând, au fost fotografiați oamenii. Și binențeles că partea cea mai interesantă a cercetării au constitui-o oamenii și mai ales poveștile lor.
Camelia Teodosiu: Propun să începem aceste povești cu elementele care v-au impresionat în mod deosebit și cele în care ați simțit că vă regăsiți – frumusețea locurilor, a oamenilor, obiceiuri și tradiții, elemente lingvistice comune…
Ovidiu Gabor: Ținutul Valasško este un teren muntos prietenos, cu înălțimi domoale de până la 1300 m,acoperite cu păduri de foioase și rășinoase sau cu fânețe montane, cu văi accesibile – locuri ideale pentru practicarea păstoritului și prelucrarea lemnului, activități ce i-au definit de-alungul secolelor pe locuitorii acestor meleaguri. Localitățile – specifice pentru zona deluros-muntoasă, așezate în general de-a lungul văilor sau în luncile de la confluența văilor.
Oamenii țínutului – mândri că sunt Valašsko, nu sunt și nu se consideră o minoritate națională; Valašsko are mai degrabă semnificația de oameni ai muntelui, la fel cum la noi oamenii din Munții Apuseni își spun ”moți”. Mie personal mi-au plăcut întâlnirile cu doamnaVladislava Hrubesová din Velke Karlovice, creatoare de costume populare, cu domnul Miroslav Janík din Valašska Klobouky, fondatorul unei Asociații care se dedică intens protejării naturii și a peisajului și dezvoltă o serie de activități și proiecte extraordinare privind conservarea pâșunilor, tânăra familie Radek Fryzelka și Zuzana Fryzelková, cultivatori de ierburi și plante aromatice tradiționale (mentă, gălbenele, mușețel și altele) pentru ceaiuri și industria farmaceutică. Filosofia de viață a acestor reprezentanți ai comunității valahe, revenirea la valorile și modul tradițional de viață și activitățile de conservare a zonei pastorale montane m-au impresionat profund.
Ocupația – industrializarea și mecanizarea survenite în secolul XX-lea, și-au spus cuvîntul și asupra preocupărilor populației din ținutul Valasško. Foarte mulți oameni lucrează în orașele mai apropiate (Rožnov pod Radhoštěm, Vsetín, Valašské Meziříčí), iar tinerii își continuă studiile superioare în orașele mari, Ostrava, Zlin, Brno sau chiar Praga. Cu toate acestea, pământurile sunt lucrate și bine întreținute, ocupațiile tradiționale revenind în ultimii ani în atenția multora dintre locuitorii zonei. Un trend important îl constituie accesarea de fonduri pentru reactivarea unor activități tradiționale, cum ar fi păstoritul și prelucrarea laptelui și a lânei. Dintre meșteșugurile mai vechi, țin să menționez că în cele două săptămâni, am întâlnit mai mulți meșteri populari: fierari, un creator de instrumente muzicale de suflat, o creatoare de costume populare, tâmplari, un tăbăcar (opinci, curele, hamuri) etc.
Multe dintre aceste meșteșuguri și obiceiuri pot fi văzute pe tot parcursul anului și la Muzeul în aer liber din Roznov pod Radhostem (Muzeu al satului Valah), unde meșteșugarii din ținut sunt invitați să își prezinte măiestria în cadrul programelor de promovare a tradițiilor. Pe parcursul unui an se organizează fel de fel de festivaluri și programe de obiceiuri și meșteșuguri printre care făcutul pâinii, prepararea mâncărurilor tradiționale, pregătirea ouălelor pentru sărbătorile pascale, cusutul hainelor tradiționale, prelucrarea lemnului, modelarea fierului (în principal potcoave pentru cai) și altele.
Camelia Teodosiu: Spuneți-mi dacă ați găsit case tradiționale în localitățile vizitate.
Ovidiu Gabor: Astăzi, dacă vrei să vezi case vechi din bârne în habitatul lor natural și nu în muzeu, trebuie să mergi cât mai înspre munte, pe văile mai putin accesibile, pentru că în centrele rurale mai mari oamenii si-au construit case noi. Noi am găsit astfel de case, multe din ele fiind renovate și adaptate necesităților actuale. Renovarea acestora este costisitoare, mult mai costisitoare decât construcția unei case noi. Cu toate acestea in ultimul deceniu interesul pentru renovarea caselor tradiționale a crescut, multe dintre acestea fiind introduce în circuitul turistic.
Aș vrea să revin însă la hrana locuitorilor de pe aceste meleaguri: o supă tipică, aici, este Valašska Kyselice, o supă acrișoară cu gust de usturoi, făcută din varză acră și căte-un pic de ciolan afumat, ori costițe afumate. Iar desert este binecunoscuta „frgaly”, un fel de pizza valahă, un blat ce se servește ca desert, în felii precum pizza, doar că blatul este mai dulce, umplut cu pastă de fructe sau brânză dulce. De Crăciun, se mănâncă în mod tradițional o supă de fructe, de regulă din prune uscate, provenite de la uscătoriile de fructe, care se găsesc la tot pasul în satele de aici.
Camelia Teodosiu: Ce ne puteți spune despre limba vorbită de locuitorii din Valahia Moravă?
Ovidiu Gabor: Limba folosită este limba cehă, existând binențeles și un dialect Valašsko. De remarcat este faptul că în acest dialect se mai păstrează câteva cuvinte binecunoscute în zonele pastorale din România. De pildă, cuvântul bača, care în limba cehă nu are corespondent, constatându-se că are originea la vechii valahi, care îngrijeau oile pe munte; gelata/geleta = recipientul de lemn în care se adună laptele proaspăt muls, (kýbl este găleata cea de toate zilele), urda = urdă, bryndza = brânză, kosar = coșar, watra, salasz/salaš = locul unde stă ciobanul cu oile; magura = vârf de munte întâlnit în Valašsko, polana = poiana, pietra = piatra, czadca = ceața, kolyba = un regionalism pentru o casă mai mică, strunga, kornuta, kotelnica, mierlok = mielul, rumiga = rumega, cetina, sihla = sihlă (pădure deasă de copaci tineri), kameșnica = cămașa, dunga = curcubeu, putnia = putină, trombita = trâmbiță, klapocz = clopot, grapa = groapă, în sensul pantă abruptă, rastoka = răstoaca, locul unde se deviază un râu pentru a prinde pește mai ușor, grun = grum/grumuri, cuvânt vechi românesc cu înțelesul de grămadă, stivă, teanc, ploština = ploștină, ceea ce înseamnă un teren umed sau o pășune lângă o apă, kosa = coasă pentru cosit, žinčica = jintiță, parte a zerului care se depune pe fundul vasului când se prepară urda, slanina = slănină, solanec = saramură, vlna = lână. Acestea nu sunt cuvintele unei țări, ci cuvinte ocupaționale specific domeniului pastorației, celor care se ocupă de creșterea ovinelor. Acestor cuvinte, transfrontaliere, întâlnite în micile sate din vârful sau văile munților locuite de vechii valahi, care au ajuns aici în numele transhumanței, se cuvenea să le acordăm atenție și să petrecem timp de două săptămâni în mijlocul lor. Referitor la Republica Cehă, termenii de mai sus, sunt regionalisme care pot fi intalnite doar districul Valašsko, Regiunea Moravia.
Localitățile vizitate/cercetate: Rožnov pod Radhoštěm, Vsetín, Valašské Meziříčí, Jasenná, Liptal, Halenkov, Hovisky, Hovezí, Huslenky, Valašska Bistříce, Valašska Klobouky, Pustevny, Zubří, Seninka, Valašske Polanka, Lidečko, Vlachovice, Hutisko-Solanec, Velké Karlovice, Solanec pod Soláněm, Valašske Prikazy, Poteč.
Notă:
Muzeul Valah în Aer Liber (Valašské muzeum v přírodě) este un muzeu în aer liber în Rožnov pod Radhoštěm, Vlahia Moravă, Cehia. Muzeul este dedicat să conserve și să prezinte cultura și tradițiile vlahe. Este al doilea cel mai vechi, și cel mai mare muzeu în aer liber din Cehia.
Muzeul este format din trei părți independente: micul oraș de lemn, satul vlah și Valea Morii de Apă. A fost listat ca monument național în Cehia.
Muzeul a fost înființat de către frații Jaroněk, care proveneau dintr-o familie de meșteri și muncitori din clasa muncitoare. Bohumír Jaroněk, un pictor și artist grafic, a dezvoltat un interes deosebit pentru casele vlahe. In 1895 el a vizitat Expoziția Etnologică Ceho-Slavă din Praga, unde a văzut o expoziție în aer liber, cu case valahe. In 1909, frații Jaroněk s-au stabilit în Rožnov, și după scurt timp, Alois Jaroněk a călătorit la primul muzeu în aer liber din lume, aflat la Stockholm.
Între 1911 și 1925, frații au dezvoltat conceptul de muzeu în aer liber în Rožnov și a devenit realitate. În 1925, în timpul unui festival numit „Anul valah”, muzeul a fost deschis. În acel moment, acesta conținea două case mari – primăria și o casă din secolul al XVIII-lea – și câteva clădiri mai mici. Cu timpul, mai multe clădiri au fost adăugate în complex. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial un grup de tâmplari, sub conducerea lui Michal Fabián, au ridicat o biserică de lemn, folosind planurile bisericii de lemn din Větřkovice, lângă Příbor, care a ars în 1878. Partea inițială a muzeului a devenit ulterior numită micul oraș de lemn.
A doua parte a muzeului a fost construită prin anii 60’. Această parte reprezintă un sat tipic valah și constă în aproximativ 40 de clădiri. A treia parte – Valea Morii de Apă – a fost deschisă în anii 80’ și constă în multe mori și alte structuri care reprezintă lucrările și fabricarea realizate în sate, permițând vizitatorilor să se familiarizeze cu metodele tradiționale de producție și condițiile de lucru – Sursa: Wikipediaor.
Realizator: Camelia Teodosiu
Fotografii: Asociația ETNO FOTO ART din Oradea
