Cătălin Băhneanu: De când am intrat în liceul militar, din ’82 și până astăzi, doar 41 de ani.
Cristian Dumitrașcu: 41 de ani care au trecut ca o clipă?
Cătălin Băhneanu: La acest moment aș putea spune că da, ca o clipă nu întotdeauna frumoasă, dar productivă.
Cristian Dumitrașcu: E interesant că vă asumați chestiunea asta. De obicei, oamenii, la final de carieră, mai toți vin să sublinieze lucrurile frumoase, lucrurile de reușită. Și dvs. ați spus chiar de la început că n-au fost chiar toate așa de ușoare.
Cătălin Băhneanu: Așa este, și este normal să ținem cont de tot ce a fost pe parcursul carierei. Nu am fost singuri, n-am putut să facem absolut totul singuri. Ba chiar aș putea să spun că n-am putut să facem nimic singuri. Armata este un lucru în echipă. Cine nu înțelege acest lucru are o problemă.
Cristian Dumitrașcu: Sunteți recunoscut ca unul dintre – și îmi permit eu să spun treaba asta, ca novice, ca om din afara aviației. Sunteți recunoscut ca o legendă a Forțelor Aeriene în ceea ce privește MiG-ul 21 Lancer. Ați pilotat MiG-uri și înainte să fie Lancer și voiam să vă întreb, acum, în acest moment important al trecerii în rezervă, când v-ați descoperit veleitatea unui pilot talent, dar un pilot care a muncit și care a știut poate dinainte că va fi unul dintre cei mai buni.
Cătălin Băhneanu: În primul rând, nu m-am considerat și nu am fost unul dintre cei mai buni. Sunt convins că înaintea mea au fost alți mult mai buni. Ce mi-a plăcut, să perseverez, lucru din aproape în aproape și, îmi place mie să spun, încadrarea în limitele proprii. Fiecare om are niște limite. Atât timp cât stai în limitele tale, totul este în regulă. Iar aviația este un microb, aș putea spune, este un drog, cel mai rău drog posibil. Rău însemnând bun.
Cristian Dumitrașcu: Este un drog pe care nu l-ați mai simțit din momentul în care ați părăsit baza aeriană. Ați fost comandant al unor baze aeriene.
Cătălin Băhneanu: Am fost comandant de bază aeriană 14 ani, 4 ani la Bacău și 10 ani la Borcea. Acest drog rămâne, până se termină fizic omul, drogul rămâne. N-ai cum să spui că te-ai lecuit sau că te-ai lăsat sau că nu-ți mai place. Nu. Problema este când transmiți aceste lucruri și celor din jurul tău. Și eu am o problemă din punctul ăsta de vedere, i-am transmis fiică-mi acest drog și acum am o problemă cu ea. Este atât de ahtiată de această specialitate, de acest domeniu, încât uneori nu știu ce să mă mai fac. Și am ajuns la faza în care vorbesc puțin ca să nu spun ceva rău ce ea ar ști mai bine decât mine.
Cristian Dumitrașcu: Este pilot de avion și fiica dvs?
Cătălin Băhneanu: Nu, ea a terminat facultatea la Universitatea Politehnică, facultate de Aerospațiale, inginerie și management aeronautic și a făcut deja un cult din lucrul ăsta și își dorește să ajungă să lucreze într-un aeroport.
Cristian Dumitrașcu: Spuneați că ați inspirat, și știm asta, că ați inspirat multe generații de piloți, așa cum și dvs. ați fost inspirat de alții dinainte şi-aș aminti eu, dacă greșesc să mă corectați, l-aș aminti pe Dorel Luca, pe dl. Strâmbeanu și pe alții înainte şi, sigur că da, nu știu dacă l-ați cunoscut pe Doru Davidovici sau sigur că da, toată lumea știe despre Dorul Davidovici și i-a citit cărțile. Care dintre personajele din trecut v-au inspirat cel mai mult?
Cătălin Băhneanu: Pe mine personal m-au inspirat toți. Cu ghilimelele de rigoare am furat de la fiecare câte ceva. Au fost niște specialiști extraordinari. Generalul Luca a fost o somitate în materie, dar de la toți, de la fiecare ai de învățat câte ceva. Eu am fost un favorit al sorții și recunosc acest lucru. Probabil am fost în locul potrivit la momentul potrivit. Nu că aș fi avut eu cele mai bune veleități sau abilități, nu, dar am fost în anumite locuri când a trebuit. Am avut mulți colegi care aveau aceleași veleități ca și mine, poate chiar mai bune, dar eu am perseverat în acest domeniu și mi-a şi plăcut, mi-a plăcut foarte mult. Acum, dacă ar fi, m-aș apuca din nou.
Cristian Dumitrașcu: Spuneați că au fost alții care poate au avut abilități mai mari, mai multe decât dvs. Credeți că doar perseverența a făcut diferența?
Cătălin Băhneanu: Perseverența, rigurozitatea, oamenii pe lângă care am fost și momentele în care am fost.
Cristian Dumitrașcu: Este o relație specială întotdeauna între piloți și avionul pe care îl pilotează. Ştiu că aţi iubit foarte mult MiG-ul 21 Lancer și vă întreb foarte direct: considerați că ar fi fost mai bine să treceți în rezervă înainte de ieșire la pensie a MiG-ului?
Cătălin Băhneanu: Probabil că da, probabil că nu. De obicei, mie îmi place să spun că ceea ce ni se întâmplă este cel mai bine din ceea ce ni s-ar fi putut îmtâmpla. Nu noi hotărâm aceste lucruri. MiG-ul 21, acest avion a fost folosit la întreaga gamă de misiuni din aviație și nu numai. Doar parașutări nu am făcut din el, în rest am făcut absolut tot. La acest moment balanța s-a înclinat către F-16. Este bine ceea ce se întâmplă. Locul în care am lucrat foarte mult, la baza de la Borcea, înflorește la acest moment.
Cristian Dumitrașcu: Sunteți un om credincios și nu neapărat din perspectiva asta am să pun întrebarea, dar le-aș pune pe același loc ca importanță: aviația, pilotajul, cât este fizică, cât este matematică, cât este Dumnezeu?
Cătălin Băhneanu: Este o întrepătrundere 100%. Nu există ceva care să nu poată fi demonstrat, inclusiv credințele, la acest moment sunt demonstrabile. Aviația, dacă nu ai una din cele enumerate de dvs. nu există restul, nu sunt celelalte. Noi spunem că dacă nu faci aviație cu inima, nu iese nimic. Asta implică credință. Nu am cunoștințele de fizică, de matematică și celelalte abilități, nu se poate întâmpla aviaţie, nu poate fi aviație. Aici mă refer la performanță. Colegii mei piloți râdeau de mine pentru că mereu le spuneam: piloți medii sunt pe toate drumurile, adică până la nota 7 sunt pe toate drumurile. Nu, noi trebuie să căutăm performanță, și avem. Cei care vin din spate, din urmă, sunt foarte buni. Încă o dată, încredere și iarăși încredere.
Cristian Dumitrașcu: Există o zicere, că avionul este cel mai sigur mijloc de transport. Şi aici vin și mă erijez în purtătorul de cuvânt al fricoșilor de înălțime și de avion. Sunt mulți cărora le e frică să zboare cu avionul, pentru că dintr-un accident de avion nu prea mai scapă nimeni. Cum v-ați împăcat cu această ipotetică sabie deasupra capului la fiecare decolare, fiind și pilot de vânătoare, făcând o chestiune periculoasă?
Cătălin Băhneanu: Ar trebui clarificate câteva chestiuni aici. Unu, într-adevăr, în aviația comercială transportul aerian este cel mai sigur, relativ la număr de călători și la distanța parcurs, statistic. Revenind la ce simți, n-am avut niciodată un dubiu cum că partea tehnică nu și-ar fi făcut treaba, adică să mă sui într-un avion care n-ar fi pregătit tehnic. Niciodată nu mi-am pus această problemă. În ultima perioadă am zburat elicopterul. Super aeronavă, este același lucru. Să nu cumva să înțeleagă cineva că elicopterul ar fi mai ușor sau n-ai avea satisfacție. Nu este adevărat! Satisfacție există și la elicopter, și am făcut foarte multe lucruri frumoase. Iar ultimul zbor din carieră l-am făcut cu elicopterul, într-un zbor de vis.
Cristian Dumitrașcu: Ați fost chiar pe deasupra Liceului Militar de la Câmpulung, am înțeles.
Cătălin Băhneanu: Acolo am început, în ’82, și acolo am terminat. O senzație care nu se poate reliefa, nu pot să vă spun ce am simțit, nu pot să vă spun lucrul ăsta, dar a fost ceva magnific, iar cei care sunt acum și conduc destinele acestei școli sunt de excepție. Nu ascund, comandant este colegul meu de clasă. Da, a fost o emoție – vă referiți la acel ”respect” scris din elevi pe platou, da, la momentul ăla am simțit că scap manșa din mână, dar am mers mai departe; o senzație extraordinară. Şi, încă o dată, acea școală este de o probitate profesională extraordinară.
Cristian Dumitrașcu: Ultima parte a carierei ați petrecut-o aici, unde ne aflăm când realizăm interviul, la Comandamentul Forțelor Întrunite, una dintre structurile moderne, interoperabile ale Armatei Române cu celelalte structuri din NATO și din alte organizații.
Cătălin Băhneanu: A fost o provocare. Nu eu am cerut să vin aici, în primul și în primul rând, dar mi-am dat seama că din punct de vedere al gândirii, genurile de armă nu au nicio problemă, deci se poate lucra în comun, este acea sinergie a faptelor care aici se vede cel mai bine. Suntem din toate specialitățile militare, dar am lucrat foarte bine. Această structură efectiv face legătura între nivelul strategic și nivelul tactic, adică între cel care gândește și cel care luptă. E foarte important.
Cristian Dumitrașcu: 2024, o nouă provocare pentru dvs., în rezervă. Cum vedeți primele luni dincolo de ceea ce ați făcut în ultimii 41 de ani?
Cătălin Băhneanu: Da, 41 de ani în armată și 37 de ani de zbor. Aş veni pe latura zborului, în care aici este posibil să fie problema. 37 de ani de zbor și 2.500 de ore nu le uiți chiar așa ușor, dar ceea ce nu ne doboară ne întărește. Vreau să mă odihnesc, vreau să citesc foarte mult, vreau să fac ceea ce n-am făcut până acum, să călătoresc când și cum vreau, pentru că lumea trebuie să înțeleagă că a fi în armată nu este atât de simplu. Cei care sunt în armată nu fac ce vor, ei sunt 24 de ore din 24, 7 zile din 7, deci ei nu fac ce vor. Cred că ar trebui să le arătăm mai multă încredere, mai mult respect, pentru a fi convinși că la momentul oportun vor face ceea ce trebuie.
Cristian Dumitrașcu: Dacă ar fi să vă gândiți la o noapte în care erați în misiune, așa cum v-am sunat acum câtva timp și îmi spuneați că tocmai ce vă întorseserăţi dintr-un tur al Dobrogei, fiind încă probabil la comanda unei baze aeriene. Ați participat și la misiuni de poliție aeriană, lucruri care nu sunt nici foarte publice și nici ușor de făcut și nici ușor de vorbit despre ele, dar aș vrea să rămânem la sfârșit cu o bucățică din sufletul dvs. așa cum erați acolo, repet, singur, la manşa MiG-ului, într-o noapte de decembrie, așa cum îmi amintesc eu, în misiunile astea despre care spuneați că vin când nu te aștepți, că așa e la armată, nu te întreabă, sună alarma și trebuie să pleci.
Cătălin Băhneanu: În general, lumea, populația vorbește de război, atunci când se vede, cum suntem acum. Vreau să vă spun că noi eram în acțiuni de luptă din 2004 în cadrul NATO și și dinainte de a fi în în NATO. Aceste misiuni de luptă putem să le numim ca fiind misiuni de război, pentru că în orice moment, tu fiind înarmat, poți să te confrunți cu un inamic care este și el înarmat, deci amândoi înarmați. Acestea sunt misiuni de luptă reală. Ca să ajungi acolo sunt diferite faze de trecut și care trebuiesc făcute cât mai bine, pentru că la momentul oportun nu ai foarte mult timp de gândire și de reacție. Deci cei care ajung să facă aceste misiuni au fost testați și răstestați, au fost verificați foarte bine. Pot să vă spun un lucru mai aparte, ei vin și cer: testaţi-ne, daţi-ne încredere că putem să facem ceea ce trebuie. Este foarte important, dar încă o dată, acele misiuni sunt misiuni de luptă. Lumea asta trebuie să înțeleagă. Nu doar atunci când se vede, nu doar atunci când un avion este dat jos de o rachetă de la sol sau din aer, nu. Aceste misiuni există tot timpul, iar ca spațiul acestei țări să rămână integru și în bună stare se datorează și celor din Forțele Aeriene.
Cristian Dumitrașcu: Un mesaj în mod tradițional, un om pleacă, altul vine, în mod natural, sunt trece în rezervă, sunt avansări, sunt oameni care vin și se uită cu respect către ceea ce ați făcut dvs. Și de aceea vă invit, la finalul interviului, să le adresați un gând, un mesaj din partea dvs. a generalui Băhneanu, care a inspirat mulți piloți de vânătoare, cu siguranță.
Cătălin Băhneanu: Să avem încredere în aviație, în Armata Română. Nimeni nu poate să facă nimic singur, este un lucru în echipă, dar dacă le arătăm această încredere, finalul va fi fericit. Sunt absolut convins și, încă o dată, viitorul sună bine. Depinde doar de noi, de încrederea pe care le-o acordăm, ca acest lucru să se întâmple.
