La Interviul Săptămânii, Cristian Dumitrașcu l-a avut ca invitat pe Ioan Stanomir, publicist și politolog, profesor universitar la Facultatea de Ştiințe Politice a Universității din București. Subiectul principal a fost războiul din Ucraina și dorința de expansiune a Rusiei.
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Vă spuneam la început că va fi un interviu prin telefon cu Ioan Stanomir, publicist și politolog, profesor universitar la Facultatea de Ştiințe Politice a Universității din București, autor al mai multor volume, printre care „Rusia 1917”, „Soarele însângerat”, „Autocrație, revoluție și autoritarism”, dar și eseul „Umbra Rusiei”, în volumul colectiv „Vin rușii!”.
Domnule Stanomir, bună dimineața și bun venit la „Jurnal militar”!
Ioan Stanomir: Bună dimineața și vă mulțumesc pentru invitaţie!
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Domnule Stanomir, aveți poate una dintre cele mai mari expertize în ceea ce privește pericolul de la est. Aveți studii de ani de zile care analizează și comportamentul și, sigur, pornind de la istoria zbuciumată a Federației Ruse, a Uniunii Sovietice, care, iată, acum inflamează spiritele nu doar în România, ci în toată Europa – şi aici au fost declarații recente care au spus că ne-am putea aștepta la un atac, probabil, împotriva unei țări NATO în următorii ani. Cum cum analizați? Cum o simțiți dvs., având în vedere și declarațiile și tot ce se întâmplă dincolo de noi, în est?
Ioan Stanomir: Sigur, acești doi ani care se împlinesc de la izbucnirea războiului din Ucraina au creat în Europa Centrală și de Est o nouă realitate. O realitate care înseamnă existența unei invazii terestre a unei puteri nucleare împotriva unui stat suveran în scopul de a-l dezmembra şi de a-i răpi independenţa.
Iată, cred, o definiție foarte clară, pe înțelesul tuturor, a ceea ce se întâmplă în Ucraina: o agresiune neprovocată a Federației Ruse împotriva unui stat membru ONU, ale cărui granițe erau recunoscute de Federația Rusă însăși.
Pentru noi, cei din Europa Centrală și de Est, acest moment a semnat cu siguranță revenirea în memorie a unor amintiri traumatice legate de deceniile în care noi am fost cu toții supuși opresiunii sovietice.
Pentru Europa de Vest, pe de altă parte, acești doi ani au însemnat revelația faptului că multe națiuni vest-europene s-au dezarmat unilateral, şi-au lichidat practic industria de armament și nu au în stocuri armament decât ca să reziste câteva zile unei invazii ruseşti.
Pentru Statele Unite și Marea Britanie, doi dintre aliații noștri foarte importanţi acești doi ani au reprezentat un test. În cazul Statelor Unite, situația este complicată, pentru că anul 2024 este un an electoral.
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Și este important și pentru noi acest an, și pentru toată lumea.
Ioan Stanomir: Da. E foarte important pentru noi. Este un an electoral în care mizele de politică internă se întrepătrund cu cele de politică externă și trebuie să avem foarte multă răbdare și înțelepciune pentru a ne promova punctul de vedere, un punct de vedere euroatlantic, bazat pe solidaritatea cu Statele Unite.
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Au fost declarații, iată, după cele din Europa, din Marea Britanie, din Germania, care au atras atenția asupra pericolului posibil care poate veni de la est. Au fost făcute recent declarații și la noi.
O declarație a primului ministru, apoi o declarație a șefului Statului Major al Apărării, a generalului Vlad, asupra căreia, iată, ieri, președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a venit cu explicație, cu o remarcă pe care vă propun s-o ascultăm împreună și apoi să comentăm această declarație.
Nicolae Ciucă: Există o lege pentru pregătirea teritoriului pentru astfel de situații. Ceea ce cred că a vrut să transmită domnul general este legat de updatarea, de actualizarea legii, astfel încât să putem să venim cu măsuri concrete, pentru că evoluția de la anul în care a fost aprobată legea până acum este una semnificativă și este nevoie să avem măsuri legale concrete pentru tot ceea ce înseamnă pregătirea teritoriului și a populației pentru apărarea ţării.
România nu a beneficiat niciodată de garanții de securitate mai puternice, mai consolidate decât o avem astăzi, dar dincolo de aceste garanții este nevoia fiecărei țări în parte – și aici vorbim de țara noastră – pentru a-și actualiza și a-și ridica toate problemele și a analiza toate ipotezele, astfel încât să putem să fim pregătiți în orice situație.
În ceea ce privește riscurile, suntem totuși o țară la granița unui conflict, nu putem să stăm nepăsători, iar în acest context trebuie să luăm toate măsurile.
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Domnule Stanomir, aceasta este declarația președintelui Senatului, Nicolae Ciucă. Este o declarație care, din punctul de vedere al profesioniștilor, al militarilor și al istoricilor – cum sunteți dvs., care ați studiat foarte bine lucrurile astea -, este o declarație corectă.
Am mai avut un 1940 în care știm cu toții ce s-a întâmplat. Și aș vrea, dacă doriți, să comentăm puțin această… nu această declarație, ci ce ar trebui să înțeleagă românii față de o astfel de măsură, pentru că e normal. Chiar dacă nu ne dorim… sigur, nimeni nu-și dorește un război, dar nici să ne prindă nepregătiți.
Ioan Stanomir: Dumneavoastră ați evocat anul 1940. Trebuie spus că nu suntem în anul 1940. Europa nu este în 1940, pentru că Europa, cu excepția Federației Ruse şi a Belarusului, şi poate cu excepția vecinilor noștri unguri, care duc o politică duplicitară, nu este o Europă totalitară.
A doua observație: președintele Senatului are dreptate să atragă atenția că nu putem trăi ca și cum lucrurile din Ucraina nu ar avea loc.
Este nevoie ca cetățenii acestei țări să sprijine armata pe două căi: în primul rând, prin consolidarea bugetar-financiară şi, în al doilea rând, prin creșterea capacității de luptă – în tehnică și în oameni.
Punctul trei: foarte multe națiuni europene își pun problema regândirii sistemului de consolidare a rezervelor și se pune problema unei reveniri eventuale la serviciul militar obligatoriu. Eu cred că aici trebuie să fim prudenți și atenți și să explicăm cetățenilor României exact ce se înțelege într-o țară modernă prin serviciul militar obligatoriu.
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Foarte corect.
Ioan Stanomir: Nu mai este ca pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, ca soldații, bieții de ei, să fie trimiși să culeagă știuleți de pe câmp. Serviciul militar obligatoriu nu ar mai însemna o stare de șerbie, ca pe vremea comunismului. El ar însemna, în lectura mea, o pregătire elementară a celor care au depășit o anumită vârstă pentru a face față provocărilor militare.
Dacă vrem să înțelegem utilitatea serviciului militar obligatoriu pentru o națiune amenințată zilnic, să ne gândim la cazul Israelului. Israelul, cu o populație mult mai redusă decât a vecinilor săi arabi și musulmani – mă gândesc la Iran -, reușește să se pună pe picior de luptă folosind ce: rezerviștii. Eu cred că trebuie înțeles foarte limpede, pornind și de la exemplul Ucrainei. Nu poți să ai o armată pe care să o lași să lupte ani de zile în tranșee fără să existe o rotație.
Eu, dacă mă întrebați pe mine personal, aș opta pentru un sistem în care să încurajăm deocamdată voluntariatul, dar să încercăm, treptat, să introducem cursuri de familiarizare cu tehnica și strategia militară pentru cei care au depășit vârsta majoratului. Pentru că este foarte important să înțelegem că e nevoie de cariere militare, că armatele au un rost, armatele noastre nu sunt adunături de oameni plătiți să lupte, sunt parte din națiune și rolul lor este să ne apere.
Deci, recapitulând, este clar că noi avem nevoie în primul și în primul rând să ne echipăm – să ne echipăm în aer, terestru și marin. Este foarte important să avem și o marină pe măsură, este important să avem apărare antiaeriană, este important să avem aviație și este important în primul rând, cum a spus și președintele Senatului, să putem să ne apărăm, fiindcă NATO este atât de puternică pe cât sunt națiunile componente ale sale. Atunci când, în trecut, președintele Trump, acuzat de europeni că are o politică agresivă, îi acuza că nu-și ridică bugetul la 2% din PIB, într-un fel avea dreptate. Și se vede astăzi că, sub presiunea războiului, o țară precum Germania face enorm pentru reînarmarea ei.
Și aș încheia spunând următorul lucru: propaganda în favoarea păcii este, uneori, o propagandă în favoarea războiului.
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Exact.
Ioan Stanomir: Cei care spun: „Să dăm rușilor ceea ce doresc acum” omit să explice ascultătorilor lor că, dacă rușii primesc acum ceea ce doresc, vor reveni mai târziu pentru a cere mai mult. Orice pace cu Federația Rusă trebuie să se bazeze pe acceptarea integrității teritoriale a Ucrainei şi pe reconstituirea statului ucrainean astfel cum a fost el recunoscut. Dacă începem să discutăm despre compromisuri teritoriale, vă amintesc că a mai fost un caz în 1938, la München, unde dezmembrarea Cehoslovaciei nu a reușit să aducă pacea în Europa. Și vă amintesc – că tot suntem, spunem noi, urmașii romanilor – că romanii aveau un dicton celebru: „Si vis pacem para bellum”(Pregătește-te de pace pregătindu-te de război).
Este obligatoriu pentru o națiune să fie bine înarmată, pentru că doar înarmată ea poate să-și construiască pacea.
Pacea nu trece prin dezarmări unilaterale și doar ecologiștii radicali și nebunii de profesie pot recomanda unei țări să-și dezarmeze armata sau poliția sau jandarmeria. Este ca și cum ai spune: „Dragi cetățeni, luați-vă viața în mâini; puteți să vă dați în cap cât doriți unii altora, iar cei din exterior să ne invadeze, pentru că noi nu mai existăm”. Așa ceva este inacceptabil.
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Așa este. La final, domnule Stanomir, o… Nu vă cer și nici nu cred, și nici dvs. cred că nu credeți în predicții. Însă dvs. sunteți un fin cunoscător al spațiului estic. A fost cumva această atacare a Ucrainei o parte a unui plan bine stabilit, o parte mai mică a unui plan mai mare?
Ioan Stanomir: Este cert că Federația Rusă, prin Vladimir Putin, nu s-a împăcat niciodată cu ieșirea Ucrainei din sfera ei de influență. Și aș vrea să vă amintesc că totul a început în 2014, prin anexarea Ucrainei de Est și a peninsulei Crimeea, anexare la care Statele Unite au răspuns, prin președintele Barack Obama, foarte ezitant.
Deci trebuie să notăm clar diferența de atitudine dintre președinții Biden și Obama, ca să fie limpede pentru toată lumea. Pe de altă parte, atacul împotriva Ucrainei reprezintă o parte dintr-un plan mai larg de afirmare a identității ruse. Şeful CIA nota într-un articol recent că Rusia deja este de facto un vasal al Chinei, din perspectiva relațiilor asimetrice care s-au constituit. Da, este adevărat, dar asta nu o face mai puțin periculoasă.
Pentru că vă rog frumos să vă uitați, ca militar de data aceasta, la cifre. Reziliența rusă este remarcabilă. Este o țară care a fost supusă sancțiunilor internaționale și totuși, de doi ani, luptă fără ca sfârșitul războiului să se poată întrevedea. Deci, noi, ca să răspundem aceste amenințări, trebuie, ca și în vremea Războiului Rece, să avem multă răbdare și să ne organizăm.
Şi aș spune la final următorul lucru: România de astăzi are o șansă extraordinară. Noi nu mai suntem de partea cealaltă a Cortinei de Fier, nu mai suntem în tratatul de la Varșovia, ca să fie limpede pentru toată lumea.
Nu mai primim ordine de la Moscova, nu mai avem armata antrenată de sovietici şi dotată de sovietici. Astăzi, armata noastră servește poporul român. România este o democrație, România este membră UE și NATO și interesele noastre sunt interesele euroatlantice.
Cei care recomandă altceva servesc interesele unei singure puteri – singura putere care în zonă are interesul să scape de americani, să scape de alianțele noastre și să ne bage din nou capul în jug. Aceasta este Federația Rusă.
Îi las pe ascultătorii dvs. să-și dea seama la cine fac referire. Deci, discursuri despre neutralitate, pacifism, dezarmare sunt în termeni foarte clari discursuri trădătoare, discursuri care demobilizează națiunea noastră, îi afectează moralul și o îndeamnă să abandoneze cursul care ne-a dat nouă 30 de ani de libertate și de relativă prosperitate. Lucrul acesta este de o gravitate extraordinară, și dvs., ca militari, nu puteți face politică, dar trebuie să atenționați zi de zi cetățenii că alte alianțe, alte formule de securitate nu există pentru noi.
Că dacă noi suntem liberi astăzi să vorbim pe radioul național cum vorbim este tocmai pentru că în 1989 Nicolae Ceaușescu a dispărut. Iar câțiva ani mai târziu a dispărut și Tratatul de la Varșovia.
Lucrurile acestea trebuie reamintite până unii dintre compatrioții noștri vor înțelege că nu avem nevoie să ne închinăm la Nicolae Ceaușescu; că poate nu ne plac conducătorii noștri de astăzi, dar ei sunt aleși și, lucru foarte important, ei pot fi înlăturaţi prin vot, ceea ce nu era cazul cu Nicolae Ceauşescu.
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Da. Mulțumesc tare mult pentru toate lucrurile adevărate pe care le-ați spus aici.
Ioan Stanomir: Cu mare plăcere!
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Domnule Stanomir, vă mulțumesc și vă mai așteptăm la RRA și la „Jurnal Militar”.
