Adrian Gâtman (realizator rubrică): Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit marți, la București, cu noul șef al Gărzii Naționale a Statului Alabama, generalul de brigadă David Pritchett. Cei doi oficiali au discutat despre seritatea la Marea Neagră în contextul războiului din Ucraina și despre cooperarea româno-americană în domeniul apărării. Ministrul Tîlvăr a subliniat importanța măsurilor de întărire a monitorizării și securizării spațiului aerian al României și, implicit al NATO, atât prin eforturi în plan național, cât și prin cooperarea cu aliații. Delegația americană a vizitat și Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, unde s-a întâlnit cu militarii din contingentele aliate dislocate în țara noastră.