Cristian Dumitrașcu: Doamnă secretar de stat, bine ați venit la „Interviul săptămânii”.
Simona Cojocaru: Bine v-am găsit. Îmi face mare plăcere.
Realizator: La mulți ani, pentru că a fost săptămâna femeii și iată un moment, cred, potrivit pentru a vorbi cu o personalitate din mediul militar, care este femeie.
Simona Cojocaru: Încă o dată vă mulțumesc. Da, rolul femeii s-a schimbat fundamental, asta e clar. Auzeam și declarații ale unor lideri și din România, dar și la nivelul Uniunii Europene, care spun foarte răspicat și cu putere faptul că femeile trebuie să își dobândească rolul clar în ecuația guvernamentală.
Cristian Dumitrașcu: Dvs aveți o carieră de peste 25 de ani în mediul militar, în Ministerul Apărării, și dincolo de această prezență care este firească și pe care spuneam că ne-o dorim cu toții într-o zi să fie și în România, în mediul politic, dvs ați luptat pentru drepturile femeilor și în mediul militar, aici, unde femeile au apărut nu de foarte mult timp, cred că sunt 20 și ceva de ani de când avem promoții de fete, și îmi amintesc o declarație în care spuneați și dvs, așa cum am spus eu mai devreme, că vă doriți să vedeți lideri militari cu grad de general femeie.
Simona Cojocaru: Mi-aș dori foarte mult. Ne mândrim cu o astfel de femeie generală. Acuma, în MApN avem o singură femeie general; au mai fost încă două în anii recenți, dar au trecut în rezervă. Avem nevoie de astfel de lideri pentru că s-a demonstrat că femeile au o capacitate de conducere, o capacitate managerială, o capacitate de negociere, uneori mult mai importantă decât cea bărbaților. Și nu o spun eu. Sunt statistici la ONU, statistici la nivelul Uniunii Europene și la NATO. Și, da, tindem cu toții către această ‘gender balance’, cum se denumește, sau egalitate de gen. România, MApN are un lor extrem de important. Chiar anul trecut am prezidat, prin intermediul Departamentului pentru relație cu Parlamentul și calitatea vieții personalului, o inițiativă extrem, extrem de importantă la nivelul ONU.
Vorbim cu toții de 2024 ca fiind un an aniversar. Urmează aniversarea celor 75 de ani de la înființarea Alianței Nord-Atlantice, urmează aniversarea celor 20 de ani de când România a devenit membru al NATO și Departamentul pentru Politica de Apărare aniversează 30 de ani de la înființare. Ca să fiu mai exactă, departamentul a început printr-o măsură extrem de curajoasă la vremea aceea, 1993 – se numea primul civil în conducerea Ministerului Apării Naționale, domnul Ioan Mircea Pașcu, la conducerea departamentului, care, de fapt, s-a coagulat în anul 1994. Deci, reținem aceste date: 1993 a fost numit primul civil, iar în 1994 a luat ființă propriu-zis Departamentul pentru Politica de Apărare. Eram undeva la 50 de ani după o perioadă în care Ministerul Apărării Naționale era compus exclusiv din militari. Ce înseamnă această numire? Înseamnă exercitarea controlului civil asupra forțelor armate. Un demers extrem de important, care avea să își dovedească utilitatea extraordinară câțiva ani mai târziu, atunci când România se angrena efectiv în bătălia pentru NATO – am reținut cu toții cum a denumit-o domnul ministru Ioan Mircea Pașcu. Pentru că era o condiție vitală pentru aderarea la Alianță acest control civil ferm asupra forțelor armate. M-am angajat în minister, am intrat rândurile armatei, dacă vreți, undeva în 1997. Femeile pe care le-am găsit eu atunci, ca să fac o paralelă și cu întrebarea dvs. anterioară, erau personal civil, dactilografe, responsabile cu întreținerea, cam ăsta era nivelul atunci, la acel moment. Am fost parte a unei generații, o generație de tineri care au intrat în minister ca parte a acestui control civil, a construirii organizaționale, dacă vreți, a unui nou concept în minister și iată că într-adevăr au trecut de atunci, anul acesta se vor împlini 26 de ani și sunt mândră de tot acest parcurs, pentru că am venit aici ca un expert și iată că astăzi conduc departamentul în care am intrat ca un simplu expert, femeie, la acel moment extrem de dificil şi complex, dacă vreți.
Cristian Dumitrașcu: E important că sunteți aici cu noi la interviu, ca om care ați participat la această construcție, și prima întrebare care îmi vin în minte acum este dacă atunci când spuneați că erați tineri experți intrați în armată, dacă acest model, care s-a dovedit de succes, iată, după 30 de ani, a fost inspirat din altă armată sau din alt model organizațional.
Simona Cojocaru: În mod cert, da. În ’94 România adera la Parteneriatul pentru Petru, atunci ne defineam opțiunea euratlantică, începusem acest drum, iar în 1997, atunci când la Summitul de la Madrid România nu a primit invitația de aderare, au fost doar trei state invitate, vi le reamintesc: Cehia, Polonia și Ungaria, care au aderat efectiv în 1999, la Summitul de la Washington, liderii de atunci au realizat că este foarte important să construim un departament pentru politică de apărare care să gestioneze acest parcurs al integrării. Și departamentul de care vorbim a avut un rol covârșitor în ceea ce privește negocierea aderării, acel membership, action plan – planul național pentru aderare, aducându-și, așa cum spuneam, o contribuție majoră. Și ajungem la Praga, în 2002, când România a primit invitația de aderare, alături de alte șase state, le denumim Big Bang Wave, adică cel mai mare val al lărgirii aliate, care s-a produs efectiv în 2004 la Istanbul.
Cristian Dumitrașcu: Este o situație grea de doi ani încoace și cred că nici dvs. la momentele de început, când spuneați că ați început construcția asta, nu v-ați fi gândit că am putea ajunge într-o situație reală de război la granița României. Sunt convins că ceea ce aveți de făcut este cu totul schimbat ca structură, ca importanță a muncii dvs. S-au înteţit, cred, toate bilateralele şi toate discuţiile au luat o altă turnură. Cât puteţi să ne spuneţi din această nouă paradigmă?
Simona Cojocaru: La ceea ce asistăm noi acum, prin războiul de agresiune dus de Federația Rusă în Ucraina, pentru noi nu este neapărat o noutate. Mă gândeam puțin mai devreme că la summitul de la Istanbul, atunci când noi am aderat efectiv la Alianță, Marea Neagră a fost inclusă printre subiectele acelei importante reuniuni. Bineînțeles că la momentul acela NATO se concentra asupra Afganistanului – eram după 11 septembrie 2001 -, se concentra asupra noilor parteneriate, noilor capabilități. Era acel concept de ” out of area missions”. NATO se deplasa spre est, centrul de greutate se deplasa spre est prin această includere a noi șapte protocoale de aderare la Tratatul de la Washington, 500.000 km² și 50 de milioane de locuitori se alăturau Alianței, într-o alianță care astăzi este foarte aproape să aibă 32 de membri, 32 de aliați.
Cristian Dumitrașcu: Peste un miliard de oameni.
Simona Cojocaru: Exact. Și, apropo, Alianța pleca în acest drum al celei mai de succes alianțe politico-militare în 1949, cu 12 aliați, deci o creștere exponențială, în decursul atâtor ani, 75 de ani, și acum suntem 32.
Spuneam că Marea Neagră era încă din 2004 pe agendă, pentru că noii aliați, cum este și cazul României, aduceau în NATO propria cunoaștere specifică a problemelor cu care ne confruntam, iar Marea Neagră era încă de atunci o zonă în care diferite amenințări se întâlneau, era un punct de inflexiune încă de atunci – dacă vorbim și despre Caucaz, mai departe Asia Centrală, Mediterana… Aveam un continuum care avea ca punct de inflexiune Marea Neagră încă de atunci. De aceea, România a continuat toți acești ani să fie avocatul unei prezențe sporite a NATO la Marea Neagră, al consolidării apărării pe flancul estic aliat ș.a.m.d.,
pentru că am fost vizionari. Am fost vizionari în a vedea faptul că… Da, Rusia în acel moment era partener strategic al Alianței și a fost foarte mult timp partener strategic. Inclusiv în conceptul strategic de la Lisabona, Rusia era definită ca partener strategic. Practic, se produce noul concept strategic de la Madrid, de acum doi ani de zile, în care Rusia este definită ca fiind cea mai semnificativă și directă amenințare la adresa spațiului euroatlantic.
Cristian Dumitrașcu: Dar, ca să fim corecți, cred că schimbarea de paradigmă a venit de mai devreme, din 2008, de la Summitul de la București.
Simona Cojocaru: Exact. În 2008 am avut evenimentele din Georgia, ulterior am avut și atacuri cibernetice asupra statelor baltice. A urmat, bineînțeles, 2014. Deci, uite, suntem la aproape 10 ani de la anexarea ilegală a Crimeei, în 2014, și astfel de amenințări și de acțiuni militare au continuat în toți acești ani. Dar, practic, schimbarea fundamentală s-a produs prin conceptul strategic adoptat la Madrid și Alianța a adoptat măsuri fără precedent în ceea ce privește consolidarea capabilităților, consolidarea apărării și a descurajării. Ați asistat și dvs. la multe dintre aceste transformări și, spun foarte clar, cu preponderență după 24 februarie, când în România a fost dislocat în premieră Grupul de luptă cu capacitate ridicată de reacție, acel VJTF (Very High Readiness Joint Task Force – n.r.), cu Franța ca „lead nation”, și ulterior s-a creat grupul de luptă și, bineînțeles, toate aceste măsuri dedicate descurajării și apărării pe teritoriul național, dar și pe întreg flancul estic, ne demonstrează că Alianța este puternică și mai ales este determinată să facă față oricăror provocări, de oriunde ar veni acestea.
Cristian Dumitrașcu: Spuneați mai devreme că am fost vizionari, ceea ce și ministrul Pașcu spunea în interviul trecut, același lucru. Foarte puțini oameni se puteau gândi atunci la aderare, în 2004, că s-ar putea schimba atât de drastic contextul internațional. Şi prin prisma lucrurilor pe care dvs. le-ați făcut și ați construit în acești ani, credeți că 24 februarie ne-a prins pregătiți pentru un scenariu la care de la un anumit moment ne așteptam, sau am fi putut să facem mai mult pentru acest moment?
Simona Cojocaru: În mod cert, am fost pregătiți și suntem pregătiți. Spuneați și dvs. că nu doar 24 februarie este data de la care NATO a început o astfel de pregătire, România a început o astfel de pregătire. Nu, discutăm de ani întregi. Vă amintiți, după Crimeea, că pe teritoriul României s-au produs niște schimbări în ceea ce privește apărarea și descurajarea, s-au înființat structuri de comandă aliate, decizii foarte importante adoptate la Summit-ul de la Varșovia din 2016, am beneficiat de prezența aliată adaptată… Acum nu mai discutăm de așa ceva, discutăm de prezență înaintată pe flancul estic, discutăm de o cu totul și cu totul altă paradigmă, dar toate măsurile care au fost adoptate la nivel aliat au fost implementate în ani și, bineînțeles, o spune secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, că Alianța traversa practic cea mai importantă consolidare a părerii colective. Pentru că, vedeți, aceste state estice am intrat în NATO, în diferite cadre sau în diferite valuri de lărgire, pentru a fi parte a acestui concept extraordinar, fundamental: apărarea colectivă.
Cristian Dumitrașcu: Apărarea colectivă este obiectivul principal și al activității dvs. în Departamentul pentru Politica de Apărare, Planificare și Relații Internaționale. Dar dincolo de întâlnirile pe care le aveți în această alianță fără egal în lume, sunt importante și acele întâlniri despre care spuneam mai devreme, în alte zone ale lumii, și, aparent, oamenii de acasă ar putea să spună: Dar ce ne trebuie nouă, stat din estul Europei, chiar dacă suntem în NATO, să stabilim relații bune cu India și Pakistanul, bunăoară, unde v-am sunat într-o emisiune?
Simona Cojocaru: În principiu, strategia noastră de apărare definește foarte clar faptul că această construcție strategică în care ne regăsim acum se bazează pe trei piloni: NATO, UE și Parteneriatul strategic cu SUA. Dar la fel de importante sunt relațiile cu statele partenere. Nu poți să rămâi angrenat într-un spațiu dimensional unic, cum ar fi NATO sau UE, fără a extinde aceste relații de parteneriat. De altfel, și la nivelul Alianței cred că ați văzut că la toate summiturile importante participă acele state denumite „Asia-Pacific”, patru: avem Noua Zeelandă, Australia, Coreea de Sud și Japonia, parteneri ai Alianței. În NATO există o rețea extraordinară de parteneriate, fie că vorbim de Dialogul Mediteranean, de Inițiativa de la Istanbul ș.a.m.d. Și vă mulțumesc pentru că mi-ați adresat această întrebare. Politica de apărare nu se circumscrie, așa cum spuneam, unui spațiu limitat. Noi trebuie să ne extindem această rețea de parteneriate și de aceea în ultimii ani am semnat acorduri de cooperare cu state ca India, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Kuweit, foarte recent ministrul apărării naționale a semnat un astfel de acord cu Marocul. Avem în pregătire astfel de acorduri cu state ca Tunisia, Indonezia. Ce înseamnă acest lucru atunci când tragem linie? O îmbogățire a politicii noastre de apărare, în care cooperarea internațională are un rol pregnant.
Mi-ați adresat mai devreme întrebarea referitoare la contactele pe care le-am avut anul trecut cu diverse state. Ce înseamnă acest proces de consultare? Înseamnă faptul că împreună cu partenerii noștri, împreună cu aliații, împreună cu statele membre UE, construim – construim cunoaștere, construim cooperare, construim relații bune și putem să mergem împreună în exerciții, putem să devenim interoperabili, putem să avem o armată modernă și flexibilă – și până la urmă, ce ne dorim cu toți? Să fim gata ca alături de aliații noștri să luptăm atunci când va fi necesar și să fim la fel de bine pregătiți ca și ei.
Cristian Dumitrașcu: Construiți până la urmă și acel soi de familiaritate între militarii Alianței.
Simona Cojocaru: Exact. Discutăm aici de o comunitate, de un club în care România a intrat și în care nu discutăm doar de deciziile de la masa aliată, de la Cartierul General de la Bruxelles; discutăm de participări în misiuni și operații, pentru că acolo testăm solidaritatea, testăm interoperabilitatea, testăm capacitatea de luptă. Și cred că vă amintiți că anul trecut România a găzduit o serie de exerciții extrem-extrem de importante. Unul dintre ele se numește „Saber Guardian”, la care au participat 10.000 de militari din state aliate și partenere, 5.000 fiind români, 5.000 fiind străini, şi acolo s-a demonstrat cu adevărat ce înseamnă să fii un aliat robust. Nu trebuie să spunem sau să includem aceste concepte doar în documentele pe care le pregătim la nivelul politicii de apărare, trebuie să le exersăm.
Cristian Dumitrașcu: Spuneați despre acest mare exercițiu: cu siguranță, au fost și femei – să încheiem către zona în care am început. Credeți că în România mai este loc de creștere pentru femeii în armată – ofițer, subofițer, maistru militar -, dar, iată, și în funcții politice?
Simona Cojocaru: Răspunsul este foarte simplu: da. Luptăm pentru asta. Avem nevoie de astfel de femei. De altfel, în Armata României sunt femei excepționale. Simona Măieran, femeia pilot care a adus o contribuție extraordinară. Știți că a pilotat o aeronavă de mari dimensiuni…
Cristian Dumitrașcu: Cea mai mare aeronavă NATO.
Simona Cojocaru: Cea mai mare, C 17 Globe Master. Ce dovadă mai mare putem avea că o astfel de femeie, militar român, poate să fie oricând la fel de bună ca și femeile din armatele statelor aliate?!
Cristian Dumitrașcu: Să nu uităm că ea a fost chiar prima femeie care a pilotat MIG-ul.
Simona Cojocaru: Exact. Noi, la departament – şi acum dați-mi și mie voie să închei cumva această aniversare de 30 de ani a departamentului – am alocat o importanță deosebită Smarandei Brăescu, o femeie erou, care știți că deține recordul mondial pentru cel mai înalt salt cu parașuta, în 1938. O omagiem an de an și, mai ales că traversăm acum o lună extraordinară dedicată femeilor, încă o dată ne aplecăm asupra memoriei acestor femei erou, omagiem și o altă femeie extraordinară, Elena Chiriță, o infirmieră care, undeva în anul 1944, a fost rănită în luptă, şi îi dedicăm această lună și acestei femei uimitoare.
Cristian Dumitrașcu :Nu putem decât să ne bucurăm că noi, cei de la agenția media a Armatei, avem reprezentată partea aceasta. Avem multe fete jurnalist, femei jurnalist, și militari și civili. Și dacă tot am ajuns aici, există un film făcut de colegii de la Studioul Cinematografic al Armatei despre Smaranda Brăescu. Îi invit pe toți să intre pe pagina de youtube a Studioului Cinematografic al Armatei.
Doamnă secretar de stat, la mulți ani pentru cei 30 de ani de departament, pentru toate lucrurile care ne unesc!
Simona Cojocaru: Vă mulțumesc și la mulți ani tuturor, în această lună dedicată primăverii, dedicată femeilor!
