Andrei Stoica: Pot să spun că există o latură mai delicată, dar noi suntem militari, trebuie să respectăm anumite regulamente. Ziua trebuie să fii militar, iar seara trebuie să fii sportiv şi acest lucru nu trebuie să te împiedice cu nimic.
Publicat de gabrielasaksa, 22 aprilie 2024, 13:40
Reporter: Gabriel Stan – Cât de greu este să te împarţi intre viaţa de militar şi cea de civil, ţinând cont că în ambele părţi dai tot ce e mai bun din tine?
Andrei Stoica: Pot să spun că există o latură mai delicată, dar noi suntem militari, trebuie să respectăm anumite regulamente. Ziua trebuie să fii militar, iar seara trebuie să fii sportiv şi acest lucru nu trebuie să te împiedice cu nimic.
Reporter: Gabriel Stan: Cum au fost meciurile? Care a fost cel mai intens? Presupun că cel din finală, dar şi până acolo ai avut adversari redutabili.
Andrei Stoica: Într-adevăr, în Italia, unde am luptat pentru centura mondială ISKA. Am fost chemat „carne de tun”, s-a accidentat adversarul, iar noi am fost chemaţi pe ultima sută de metri. Neavând mari şanse, am fost surpriza serii, pot să spun. În momentul în care am intrat în sală, toată lumea ne huiduia, nu ţinea nimeni cu noi, dar spre final, cand am produs surpriza, toţi suporterii ucrainianului s-au dat de partea noastră. De la bun început, am văzut în acel meci o oportunitate foarte mare pentru mine și nu aveam cum să ratez acea centură. Am mers acolo pe totul sau nimic. Știam că dacă duc meciul la puncte, nu am nici o șansă să câștig, dar știam că dacă dau knockout, centura o să vină cu siguranță la mine.
Reporter: Gabriel Stan: Spune-mi despre meciul cu spaniolul pe care o să-l ai pe 26 aprilie. Cum îl vezi ca adversar?
Andrei Stoica: În momentul în care lupt cu un adversar, îl văd cel mai bun, cel mai pregătit, cel mai motivat. Îi tratez pe toți cu aceeaşi seriozitate și niciodată nu subestimez pe nimeni. Maestrul Mocanu, el studiază adversarii, el face tematica pentru meci, o pregătim la sală, analizăm ce greșeli face, unde lasă mâna jos și asta lucrăm tot timpul și în meci punem în aplicare.
Reporter: Gabriel Stan: Te pregătești să devii în 10-15 ani antrenor? Ți-ai dori să ai o academie unde să-ți crești tineri de perspectivă?
Andrei Stoica: Da, cu siguranță, de ce nu? Chiar în timp, poate, nu se știe niciodată, o să am propria sală, propriii elevi, să le dau din experiența mea, să le împărtășesc din tot ce am învățat eu până acum și să creăm noi campioni.
Reporter: Gabriel Stan: Ai rămas vânătorul de knockouturi?
Andrei Stoica: Da, întotdeauna eu caut knockoutul, totul sau nimic.
Cătălin Moroşanu: Mă numesc Cătălin Moroșanu, sunt promotor Dynamite Fighting Show. În același timp sunt și antrenor, dețin două săli de arte marțiale în București.
Reporter: Gabriel Stan: Îți e dor să mai intri în ring?
Cătălin Moroşanu: Da, îmi este dor, dar dorul ăsta mi-l sting făcând antrenamente la sălile mele. De exemplu, vinerea, la Romexpo este ziua de sparing, miercurea la Chiajna este zona de sparing și tot timpul mă duc să mă lupt, îmi face plăcere să trăiesc acea senzație.
Reporter: Gabriel Stan: Am privit în camera la tine acolo, multe trofee, multe istorie în spate. Ți-aduci aminte de vreun meci care te-a marcat, care ți-a rămas așa în memorie?
Cătălin Moroşanu: Am multe meciuri care m-au marcat. Cred că cel mai important meci a fost în 2008 sau 2007, nu mai țin minte, vezi că îmbătrânesc… împotriva lui Erhan Dennis, ăla a fost un meci foarte greu. Gândiți-vă că am fost primul român care s-a luptat într-un turneu K1 și atunci am deschis porțile către drumul luptelor internaționale. Și așa toți luptătorii din România au mers pe acest drum și meciul ăla care deschide drumul este cel mai greu, pentru că e cea mai mare presiune. Dacă pierdeam meciul ăla, poate nu mai eram în momentul de față aici şi să îmi luați acest interviu.
Reporter: Gabriel Stan: Vorbim acum de Călin Petrișor. Cum îl vezi campion european, campion mondial, ce ar trebui să mai facă să urce în carieră?
Cătălin Moroşanu: Călin Petrişor are toată capacitatea să facă performanță. Gândiți-vă că are o vârstă fragedă, are 25 de ani. Un sportiv își atinge maturitatea în jurul vârstei de 30, se duce până în 35, deja la 35 trebuie să se retragă. Deci are tot timpul de lume să facă performanță. Este promițător, eu lucrez cu el, are toate șansele să ajungă foarte sus. Îmi doresc foarte mult ca românul nostru Călin Petrișor să aducă performanță, să fie cel mai bun și mă bucur că am contribuit la succesul lui, pentru că, până la urmă, cam toți luptătorii din promoția Dynamite Fighting Show au ajuns să se lupte în străinătate. Deci noi suntem o rampă de lansare internațională pentru sportivii din România. Şi cred că ne facem treaba foarte bine, promovându-i, dându-le credibilitate pe plan internațional. Și până la urmă, asta facem și ne-am făcut treaba foarte bine.
Reporter: Gabriel Stan: Ala de pe 26, cu ibericul David Navarro? Cum va fi meciul?
Cătălin Moroşanu: Sincer, îl văd pe Călin favorit, doar că ibericii, mai ales dacă vine prin organizația ISKA, sunt foarte bine reprezentați și mereu trebuie să fii în gardă sau „arm!”, cum e în armată, că trebuie să fii pregătit că vin luptători foarte bine pregătiți și nu mai poți așa, îi iei dintr-un sat sau dintr-un oraș sau… nu mai, vine ăla care e nu știu ce campion acolo, în zona lui. Deja s-au schimbat rutele luptătorilor, sunt foarte buni, să-l iei dintr-un coș, vezi pe care-l alegi și-l aduci România să se lupte.
Reporter: Gabriel Stan: Îl ajută oarecum și disciplina din armată să-și mai dozeze din starea lui de spirit rebelă, poate și datorită vârstei?
Cătălin Moroşanu: Clar că armata disciplinează și cred că ar trebui să avem mai mulți sportivi şi care ar trebui promovați. Este imaginea armatei, până la urmă, în momentul când intră în ring, este soldat și mai ales acum, cu ce se întâmplă în lume, ne-am dori să avem sportivi care să reprezinte armata, să-i înveţe pe ceilalţi soldaţi să fie într-un fel.
Reporter: Gabriel Stan: El este singurul militar din echipa ta?
Cătălin Moroşanu: Da, el e singurul militar. Mai avem câțiva sportivi care s-au angajat în alte instituții militarizate, dar cel mai celebru clar că este Călin Petrișor.
Cioranu Adrian: am gradul de maior, sunt şeful de Stat Major al Batalionului 921 Sprijin.
Reporter: Gabriel Stan: Cum îl tratați pe Călin Petrișor, în paralel cu ceilalți colegi? Există diferențe între el și ceilalți colegi?
Cioranu Adrian: Nu, în niciun caz, nu facem diferențe. Eu sunt chiar dur cu el, având în vedere că este și luptător și este subordonat.
Reporter: Gabriel Stan: Ați fost la competiții la care a participat Călin până acum?
Cioranu Adrian: Bineînțeles! Am fost la gale înainte să fie el militar în cadrul batalionului nostru. Chiar era puștan, avea undeva la 15 ani. Am fost la o gală de-a unui alt coleg și întâmplător era și el acolo. Cu timpul, a venit la noi la unitate. Oricând, orice sportiv e binevenit în armată și mai ales că amândouă disciplinele se bazează pe corectitudine și exigență.
Mocanu Daniel: Agent șef principal de poliție Mocanu Daniel, Poliția orașului Găești, formațiunea Rutieră și antrenor de kickboxing.
Reporter: Gabriel Stan: Ce vă vedeți mai întâi, polițist sau antrenori de kickboxing?
Mocanu Daniel: În primul rând am fost polițist, după aceea antrenor de kickboxing. Dar și aici există o poveste, pentru că întâi am fost sportiv, după aceea am fost polițist și abia după aceea antrenor de kickboxing.
Reporter: Gabriel Stan: Vorbim de Călin Petrișor, unul dintre cei mai importanţi elevi pe care îi aveți în școala dumneavoastră. Acum 2 ani de zile vorbeam pentru prima dată și spuneam că el a început, e o carieră lungă în care avea multe, multe de dovedit. După 2 ani de zile, care ar fi o mică concluzie pe care am putea s-o tragem?
Mocanu Daniel: Concluzia este una singură: Petrișor este pe drumul corect, a făcut absolut toți pașii corecți pe care ni i-am propus noi, în sensul că în acești 2 ani de zile în care noi nu am vorbit el a reușit să câștige atât titlul de campion european, versiunea ISKA, una dintre cele mai puternice versiuni de kickboxing mondial, cât și anul trecut, în toamnă, titlul de campion mondial, a aceleași promoții. Asta înseamnă deja, el, cu pași mici, dar corecţi, se îndreaptă către topul în ceea ce privește lumea kickboxing-ului. Urmează cât de curând niște surprize deosebite pe care le pregătim.
Reporter: Gabriel Stan: Vorbim și de meciul de pe 26 aprilie cu acel luptător din Spania. Cum îl vedeți?
Mocanu Daniel: Gândiți-vă că este deținător de două titluri europene. Şi David Navarro vine în România să câștige. E un luptător mult mai înalt decât Petrişor, cred că are peste 1,82, 1,83 înălțime și nu o să fie un meci ușor.