Militari români au participat la exercițiul Scutul de foc desfășurat in Republica Moldova
Publicat de gabrielasaksa, 26 august 2024, 11:46
Adrian Gâtman (realizator rubrică): Un detașament de militari din cadrul Batalionului 335 Artilerie de la Botoșani a participat în această săptămână la exercițiul de instruire în comun ‘Scutul de foc’, desfășurat în Republica Moldova. La antrenamente au luat parte militari ai Armatei Naționale a Republicii Moldova, dar și militari din Statele Unite ale Americii. Exercițiul a avut ca scop perfecționarea abilităților de acțiune în cadrul multinațional și a urmărit creșterea interoperabilității între structurile participante, ne-a declarat comandantul detașamentului românesc, căpitanul Ionuț Deleanu.
Ionuţ Deleanu: Exercițiul a debutat cu antrenament în teren, unde s-a urmărit de la ocuparea unui raion de concentrare până la deplasarea într-o poziție de tragere și executarea misiunilor de foc. Ultimele două zile ale exercițiului au fost dedicate executării exercițiilor cu trageri reale de luptă, unde s-a realizat evaluarea structurilor participante. Consider că militarii au dobândit mai multă experiență atât în planificarea și executarea unei misiuni de foc, cât și pentru lucrul întrunit la materialul de artilerie.
Adrian Gâtman (realizator rubrică): ‘Scutul de foc’ este destinat instruirii trupelor de artilerie și se desfășoară anual, începând din 2015, alternativ, în România și Republica Moldova, în baza unui acord dintre cele două părți privind cooperarea în domeniul militar.