Vasile Dîncu: Ţările europene sunt și membre NATO și membre ale Uniunii Europene. Atât timp cât NATO există, nu putem contribui în două locuri și nu putem avea două strategii diferite

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus un nou fond care ar putea ajunge la 800 de miliarde de euro pentru investiţii în domeniul apărării în Uniunea Europeană, inclusiv pentru ajutorul militar destinat Ucrainei. Propunerea a fost discutată de liderii țărilor Uniunii Europene, în cadrul unui summit care a avut loc joi, la Bruxelles. Inițiativa vine și ca urmare a anunțului Statelor Unite de a suspenda temporar sprijinul de război pentru Ucraina. Pe marginea acestui subiect, invitat la Interviul Săptămânii este fostul ministru al apărării, Vasile Dîncu, membru în delegația Parlamentului European la adunarea parlamentară NATO, dar și în comisia de apărare. Un interviu realizat în capitala Belgiei de Gabriela Saksa.

Publicat de Gabriel Stan, 10 martie 2025, 11:00

Gabriela Saksa (realizator rubrică): Suntem astăzi la Parlamentul European și l-am întâlnit pe fostul ministru al apărării, domnul Vasile Dîncu. Mulțumesc că ați acceptat să vorbiți astăzi pentru „Jurnal militar”!

Vasile Dîncu: E o mare bucurie să vorbesc cu presa militară.

Gabriela Saksa (realizator rubrică): Vedem, a anunțat Ursula von der Leyen, zilele trecute, că se va înființa sau că își dorește să se înființeze o armată europeană. Ce părere aveți, credeţi că este posibil?

Vasile Dîncu: Este un pas important pe care trebuie să-l facă orice țară, pentru că noi tratăm Uniunea Europeană, până la urmă, ca o țară, ca un subiect al istoriei, ca un subiect politic al istoriei.

Uniunea Europeană a fost un proiect generos, un proiect umanist, după părerea mea, cel mai important proiect pe care l-a făcut omenirea până acum, în care s-a încercat să se construiască pe ruinele celui de-Al Doilea Război Mondial un spațiu al armoniei, al păcii, gândindu-se că dacă vom crea bunăstare, dacă vom crea colaborare între țările europene, pe continentul nostru nu va mai izbucni niciodată un război. Asta a fost visul de după Al Doilea Război Mondial.

 Acum ne-am dat seama că nu ajunge să faci asta. Deci noi în acest moment trebuie să facem câteva lucruri. Unu: să accentuăm integrarea europeană pentru că în momentul ăsta avem multe stădiciuni, a arătat-o raportul Letta, de asemenea, Raportul Draghi, că trebuie să intensificăm colaborarea, să avem piață unică mai puternică în mai multe domenii, de la energie, la piața bancară, că trebuie să renunțăm la o parte din ceea ce vroiam noi să fie ambițiile naționale pentru a putea să creăm o Europă puternică, altfel nu vom putea să facem asta.

Ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani, Donald Trump și cu alți oficiali americani ne-au pus în fața proprilor responsabilități și una dintre ele este reconstrucția funcției de apărare. Există foarte multe condiții. După 2014 acest lucru s-a pus, Europa a început să se integreze militar. Avem în cadrul NATO, în complementaritatea cu NATO – NATO, este vorba, din majoritatea ţărilor europene, până la urmă, chiar dacă Statele Unite au cea mai mare contribuție, am început să punem împreună programe de interoperabilitate, programe de producție comună de armament, colaborare, aplicații militare.

Deci, într-un anumit fel, există posibilitatea unei armate europene. S-a considerat până acum că n-ar fi necesară, propunerea asta vine de vreo 30 de ani, din Franța. Dar există această posibilitate.

Dacă ne uităm la potențialul militar pe care îl avem, chiar dacă nu avem încă interoperabilitate așa cum ar trebui, deși am exersat-o în NATO destul de mult, avem trupe regulate, 1.970.000 de soldați în acest moment, avem un buget de aproape 500 de miliarde de euro, avem un PIB care este de vreo 20 de trilioane de dolari, față de, dacă nu mă înșel, 1 trilion, cât ar putea să aibă Rusia, dacă ar fi să comparăm; și la rezervişti nu ne comparăm, și la ceea ce înseamnă arsenalul militar.

Avem un arsenal militar, în materie de aviație, de exemplu, care este de cel puțin cinci ori mai mare decât al Rusiei. Deci nu se compară aceste lucruri. Sigur că nu putem face pe termen scurt fără sprijinul american. Eu nu cred că dincolo de această negociere, nu cred că Statele Unite părăsesc NATO, că vor părăsi Europa, pentru că Europa este cel mai bun colaborator, cel mai mare prieten al Americii a fost întotdeauna.

În competiția cu China, Statele Unite au nevoie de Europa, în mod indiscutabil, dar astea sunt negocieri și Europa cu adevărat trebuie să participe la funcția de apărare. Nu este normal să te bazezi pe americani doar, care cheltuie o sumă foarte mare, inclusiv pentru apărarea Europei. Eu nu cred că un război este iminent, un atac asupra Europei este iminent, nu există rațiuni pentru un atac pe termen scurt, dar pe termen lung, trebuie să ne pregătim pentru o luptă posibilă. Totdeauna știți că armata se pregătește pentru ceea ce e mai rău, nu pentru ceea ce este bine.

Și este bine ca armata să rămână la stadiul de pregătire și la stadiul de operațiuni. Din perspectiva asta, Europa nu se află pe un drum greșit, Europa se află pe un drum bun, după părerea mea și nici nu este nulă din punct de vedere militar, așa cum văd că mai vorbesc unii.

Noi avem la nivel național, fiecare țară – şi dacă ne uităm și la potențialul marilor puteri din Europa, dar dacă ne uităm și la Turcia, care așteaptă la porțile Europei, aşteaptă o formă de integrare, atunci, împreună, pe acest teritoriu am putea să construim cu adevărat, pe termen mediu, o armată foarte puternică, o armată modernă și o armată care să fie performantă. Sigur, sunt și multe opreliști, există concepții politice diferite.

Avem, sub influența americană, în ultima vreme, o creștere a suveranismului și a teoriilor care spun că trebuie fiecare să rămânem izolați, ca să nu ne integrăm în nicio altă formă care ar putea să ne ştirbească independenţa, suveranitatea sau care ar putea să ne ia din resurse.

Este o importantă opreliştea asta, dar dincolo de acestea, Europa cred că a înțeles acum că funcţia de apărare este importantă, ceea ce a făcut Ursula von der Leyen, de fapt, doar a oficializat niște cereri mai vechi, din ultimii 10 ani, pe care cu toții le-am făcut din zona apărării.

Deci, cumva, proiectul era pregătit și pentru un fond comun de cheltuieli comune pentru înzestrare și pentru o nouă industrie militară în Europa, o producție masivă de echipamente militare, muniţie şi alte lucruri în Europa, de la spațiu până la zona terestră, navală. De asemenea era pregătită Agenția Europeană pentru Defense, este pregătită cu granturi în materie de inovație.

Gabriela Saksa (realizator rubrică): Credeți că poate exista această armată europeană, atât timp cât există NATO?

Vasile Dîncu: În momentul acesta nu are sens să facem două armate. Asta am discutat de foarte multe ori atunci când am pus problema conceptului strategic al NATO și al Busolei Strategice. Ţările europene sunt și membre NATO și sunt și membre ale Uniunii Europene.

Noi nu putem face, atât timp cât NATO există, nu putem contribui în două locuri și nu putem avea două strategii diferite. Din acest moment, la ceea ce avem, armatele Europei din acest moment sunt membre NATO și sunt membre într-o strategie comună cu NATO și la un sistem de operațiuni care este împreună cu NATO.

În momentul în care NATO ar găsi o formulă de izolare, să zicem, sau de ieșire a SUA, atunci lucruri s-ar pune invers. Deocamdată nu cred că va fi asta, ar putea să existe și o soluție mixtă, cred, în care în interiorul NATO, armata Europei să fie un subiect distinct.

Acum noi suntem… fiecare țară are propria ei relație cu NATO și propria ei participare, dar putem să devenim un subiect comun în interiorul NATO și cred că aceasta va fi soluția care se va face în viitor.

Europa se va integra mai mult și din punct de vedere militar, vom construi, să zicem așa, un fel de divizie europeană a NATO, dar aceasta cred că ar putea să fie soluția cea mai rațională.