Ieri a avut loc la Bruxelles reuniunea informală a şefilor de stat şi de guvern
Publicat de Andrei Cretoiu, 13 februarie 2015, 10:48
Reuniunea informală a şefilor de stat şi de guvern de ieri de la Bruxelles a avut pe agendă conflictul din Ucraina şi relaţiile cu Rusia, lupta antiteroristă în Europa, dar şi situaţia economică a Greciei.
Reuniunea liderilor europeni a debutat cu o discuţie cu preşedintele parlamentului, Martin Schulz, pe tema Registrului unic al pasagerilor, o propunere legislativă considerată un instrument important în lupta împotriva terorismului.
Cei 28 de şefi de stat şi de guvern s-au întâlnit cu preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, pentru a lua în discuţie evoluţiile crizei politico-militare din ţara sa şi rezultatele negocierilor de la Minsk. Liderii europeni au declarat că dacă, prevederile acordului de încetare a focului nu se vor aplica, ei nu vor ezita să ia măsurile necesare. Deocamdată nu au discutat despre noi sancţiuni împotriva Rusiei, dar vor face presiuni la adresa ei ca să ajute la aplicarea acordului.
Situaţia economică a Greciei în zona euro a fost discutată la reuniune împreună cu preşedintele Comisiei Europene şi cu liderul Eurogrup. Problema nu putea lipsi de pe agenda summitului, deoarece acordul dintre Grecia şi creditorii săi expiră la sfârşitul acestei luni, iar executivul condus de Alexis Tsipras refuză să-l prelungească în aceleaşi condiţii.
Donald Tusk, preşedintele Consiliului European:
Astăzi, primul ministru Tsipras şi preşedintele Eurogrup au cerut instituţiilor să lucreye la evaluarea tehnică, pentru a stabili bazele commune înaintea reuniunii Eurogrupului de luni.
Deocamdata, liderii europeni au decis doar ca ministrii de finanţe din zona euro să ajungă la un acord cu guvernul de la Atena la începutul săptămânii viitoare, înainte ca programul de ajutor al Greciei să expire, la sfârşitul acestei luni.