Ascultă Radio România Regional Live

Negocierile între zona euro și Atena au fost întrerupte la Bruxelles

Negocierile între zona euro și Atena au fost întrerupte la Bruxelles

Publicat de Andrei Cretoiu, 17 februarie 2015, 11:58

Negocierile între zona euro și Atena au fost întrerupte la Bruxelles, iar creditorii Greciei i-au acordat o săptămână pentru a accepta extinderea programului de ajutor financiar actual.

Atena a respins propunerea Eurogrup considerată absurdă şi inacceptabilă, estimând că în aceste condiții, nu poate exista un acord cu cei 18 parteneri. Propunerea viza aplicarea condiţiilor din actualul plan de salvare financiară.

Este foarte clar că următorul pas trebuie să vină din partea autorităților elene si – având în vedere calendarul – putem folosi această săptămână, dar asta este aproape tot, a declarat într-o conferință de presă președintele Eurogrup, Jeroen Dijsselbloem:

“Părerea unanimă în cadrul Eurogrupului este că cea mai bună cale pe care ar trebui să o urmeze autorităţile elene este extinderea programului actual.

A existat un grad de flexibilitate în cadrul programului, care ar putea fi negociat între Grecia și instituţile europene.

Aceste negocieri pot începe atunci când autoritățile elene vor depune o cerere de prelungire a programului, însoțit de un set clar de angajamente prezentate în timpul întâlnirii.”

El a evocat posibilitatea unei noi reuniuni excepționale a celor 19 miniștri de finanțe din zona euro vineri.

Dijsselboem a mai precizat că extinderea programului actual, care se termină la sfârșitul lunii februarie, ar permite grecilor să folosească flexibilitatea permisă în acest plan.

Cele mai importante subiecte din cea de a doua sesiune a Parlamentului European
EuroStiri vineri, 19 iulie 2019, 13:06

Cele mai importante subiecte din cea de a doua sesiune a Parlamentului European

Deputații europeni au ales un nou președinte pentru Comisia Europeană: Ursula von der Leyen. Pe ordinea de zi au mai fost președințiile...

Cele mai importante subiecte din cea de a doua sesiune a Parlamentului European
Ursula von der Leyen a fost aleasă de Parlamentul European în funcția de Președinte al Comisiei Europene
EuroStiri miercuri, 17 iulie 2019, 09:48

Ursula von der Leyen a fost aleasă de Parlamentul European în funcția de Președinte al Comisiei Europene

În urma votului secret din 16 iulie, Parlamentul European a ales-o pe Ursula von der Leyen în funcția de Președinte al Comisiei Europene cu 383...

Ursula von der Leyen a fost aleasă de Parlamentul European în funcția de Președinte al Comisiei Europene
David-Maria Sassoli este noul Președinte al Parlamentului European
EuroStiri miercuri, 3 iulie 2019, 16:54

David-Maria Sassoli este noul Președinte al Parlamentului European

David-Maria SASSOLI candidatul Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților din Parlamentul European, a fost ales azi, 3 iulie 2019, cu o...

David-Maria Sassoli este noul Președinte al Parlamentului European
Constituirea oficială a noului Parlament European
EuroStiri marți, 2 iulie 2019, 16:56

Constituirea oficială a noului Parlament European

Cea de-a noua legislatură a Parlamentului European a fost constituită oficial astăzi la Strasbourg la ora 10.00 de către Președintele în...

Constituirea oficială a noului Parlament European
EuroStiri marți, 28 mai 2019, 14:42

Rezultate alegeri europene 2019 în diferite ţări

Potrivit rezultatelor provizorii ale Parlamentului European, privind alegerile desfăşurate în perioada 23-26 mai, Partidul Popular European (PPE,...

Rezultate alegeri europene 2019 în diferite ţări
EuroStiri sâmbătă, 25 mai 2019, 21:09

Parlamentul European va găzdui cel mai mare exercițiu din lume de democrație transnațională

Duminică, Parlamentul European va fi transformat într-un mare centru de informare în care aproximativ 1300 de jurnaliști vor urma și vor raporta...

Parlamentul European va găzdui cel mai mare exercițiu din lume de democrație transnațională
EuroStiri joi, 23 mai 2019, 21:04

Alegeri europene: „Giganții web” îi invită pe utilizatori să voteze

Platformele social-media și serviciile web, folosite de milioane de europeni, s-au alăturat efortului de a reaminti cetățenilor să-și exprime...

Alegeri europene: „Giganții web” îi invită pe utilizatori să voteze
EuroStiri joi, 11 aprilie 2019, 14:09

Proiecții privind alegerile europarlamentare

Site-ul Europe Elects, care se ocupă cu agregarea de sondaje și analize electorale, relevă trendul ascendent, din ultimele două luni, al celor...

Proiecții privind alegerile europarlamentare