Ascultă Radio România Regional Live

Au fost finalizate cu succes negocierile pentru reglementarea Fondului European pentru Investiții Strategice

Au fost finalizate cu succes negocierile pentru reglementarea Fondului European pentru Investiții Strategice

Publicat de Ioana Brusten, 29 mai 2015, 10:00 / actualizat: 17 iunie 2015, 0:43

Reprezentanţii instituţiilor implicate în negocieri au stabilit alocările bugetare pentru fondul de garantare al FEIS, menţinând termenul ambiţios de aplicare stabilit în ianuarie.

Vicepreședintele Comisiei Europene, Jyrki Katainen a apreciat ca acesta este:

… primul pas major înainte pe drumul nostru în a crea un mediu mai bun pentru investiții în Europa .

Avem un fond care ajută sectorul privat să investească în sectorul energetic , infrastructura digitală , și în IMM-uri

La negocieri a participat şi vicepreşedinta CE Kristalina Georgieva.

Simțim că avem un rol inovator; tinerii noștri bine pregătiți nu vor mai lua avionul spre Statele Unite ale Americii, ci vor rămâne aici, să investească și să producă în Europa.

Miniştrii de Finanţe ai statelor membre urmează să aprobe proiectul în Consiliul ECOFIN din 19 iunie, iar plenul Parlamentului European să dea votul final pe 24 iunie, ceea ce ar permite ca FEIS să devină operaţional în septembrie, aşa cum este planificat.

Potrivit proiectului de buget al UE pe 2016, publicat miercuri de Comisia Europeană, Fondul de garantare al FEIS va beneficia de 2 miliarde de euro sub formă de credite de angajament şi 500 de milioane de euro sub formă de credite de plată, pentru a debloca investiţii de 315 miliarde de euro destinate Europei.

Viitorul politicii agricole comune este subiect de dezbatere la Bruxelles
EuroStiri miercuri, 7 decembrie 2016, 11:30

Viitorul politicii agricole comune este subiect de dezbatere la Bruxelles

Daca prima zi a fost consacrata discutiilor despre schimbarile climatice astazi cei 400 de invitati – reprezentanti si actori din domeniul...

Viitorul politicii agricole comune este subiect de dezbatere la Bruxelles
Acordul de la Paris privind schimbările climatice a intrat legal în vigoare
EuroStiri luni, 7 noiembrie 2016, 11:52

Acordul de la Paris privind schimbările climatice a intrat legal în vigoare

Istoricul eveniment vine la mai puțin de un an după ce a fost adoptat acordul reper și cu doar câteva zile înaintea conferinței ONU privind...

Acordul de la Paris privind schimbările climatice a intrat legal în vigoare
Bratislava gazduieste cel de-al 5-lea forum anual consacrat strategiei de dezvoltare a regiunilor Dunarii
EuroStiri vineri, 4 noiembrie 2016, 11:30

Bratislava gazduieste cel de-al 5-lea forum anual consacrat strategiei de dezvoltare a regiunilor Dunarii

Este vorba despre amenintarile la adresa mediului: poluarea apelor, inundatiile si schimbarile climatice, potentialul navigabil insuficient exploatat...

Bratislava gazduieste cel de-al 5-lea forum anual consacrat strategiei de dezvoltare a regiunilor Dunarii
CE salută progresele înregistrate în vederea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră în sectorul maritim
EuroStiri miercuri, 2 noiembrie 2016, 11:43

CE salută progresele înregistrate în vederea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră în sectorul maritim

Organizația Maritimă Internațională OMI a adoptat  un sistem global și obligatoriu de colectare a  datelor  privind consumul de combustibil...

CE salută progresele înregistrate în vederea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră în sectorul maritim
EuroStiri vineri, 28 octombrie 2016, 10:30

Parlamentul European a acordat ieri Premiul Saharov 2016

Parlamentul European a acordat ieri Premiul Saharov 2016, care reprezintă Un mesaj puternic împotriva „inumanității” grupării Stat...

Parlamentul European a acordat ieri Premiul Saharov 2016
EuroStiri miercuri, 26 octombrie 2016, 10:30

Parlamentul European a votat o rezoluție prin care urmărește crearea unui instrument care să monitorizeze respectarea principiilor democratice

Parlamentul European a votat ieri o rezoluție prin care urmărește crearea unui instrument care să monitorizeze respectarea principiilor...

Parlamentul European a votat o rezoluție prin care urmărește crearea unui instrument care să monitorizeze respectarea principiilor democratice
EuroStiri marți, 25 octombrie 2016, 10:30

In urma cu doar 3 ani intre Europa si Iran nu exista nicio comunicare

In urma cu doar 3 ani intre Europa si Iran nu exista nicio comunicare. Iranul era un stat izolat. Multi il suspectau ca dezvolta programe de inarmare...

In urma cu doar 3 ani intre Europa si Iran nu exista nicio comunicare
EuroStiri marți, 27 septembrie 2016, 10:30

Este de asteptat ca redresarea zonei euro sa continue intr-un ritm moderat

Este de asteptat ca redresarea zonei euro sa continue intr-un ritm moderat si constant dar mai redus decat se estima in iunie, a afirmat Mario...

Este de asteptat ca redresarea zonei euro sa continue intr-un ritm moderat
Radio România Regional
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.