Parlamentul European s-a reunit ieri în şedinţă plenară
Publicat de Andrei Cretoiu, 25 iunie 2015, 14:00
Planul de investiţii în valoare de 315 miliarde de euro, propus de Comisia Junker, a primit ieri susţinerea Parlamentului European. Deputaţii au modificat structura de finanţare şi au câştigat dreptul de a-şi da acordul în privinţa alegerii conducerii Fondului.
Ei au cerut ca Planul de investiţii să se aplice ţinându-se cont de recomandările specifice de ţară. Pentru formularea lor, Comisia va analiza circumstanţele din fiecare stat în parte. De asemenea, zona euro trebuie privită ca un întreg, iar efectele asupra celorlalte ţări membre nu vor fi ignorate.
Per ansamblu, Planul Junker a fost caracterizat ca fiind un instrument inovativ care va stimula investiţiile în Europa.
Prezent în Parlamentul European, Vicepreședintele Comisiei Europene Jyrki Katainen a spus că Europa nu duce lipsă de bani. Aceştia sunt concentrate în sectorul privat, dar sunt multe motivele pentru care nu sunt investiţi în economia reală. De altfel, mai crede Katainen, structura economiei ar trebui privită cu mai multă atenţie:
„Unul din aspectele căruia nu i-am dat prea multă atenţie în trecut este partea structurală a economiei noastre. Mi-ar plăcea să ne concentrăm mai mult asupra structurii economiei pentru că dacă ne uităm la ţările cu probleme, acestea sunt de natură structurală mai degrabă decât ciclice.”
În luna septembrie a acestui an se aşteaptă ca Planul de investiţii al Comisiei Junker să fie complet operational.