Agenda cultural-muzicală a zilei 14 AUGUST 2015
Publicat de Bogdan Dragomir, 14 august 2015, 09:02 / actualizat: 22 iunie 2023, 11:47
Agenda cultural-muzicală a zilei 14 AUGUST 2015
– Cultură
* Două concerte susținute de naistul Gheorghe Zamfir la Cahul (Republica Moldova) și Ismail (Ucraina) și un Forum Cultural al Profesorilor de Limba Română din Regiunea Odesa continuă, la sfârșitul lunii august, seria evenimentelor dedicate Zilei Limbii Române în comunitățile românești din vecinătatea României. Potrivit site-ului Institutului Cultural Român (ICR), pe 29 august, maestrul Gheorghe Zamfir, acompaniat de taraful său, va concerta în Piața Horelor din Cahul iar pe 30 august va urca pe scena Palatului de Cultură „Taras Șevcenko” din Ismail (cronicaromana.ro)
* Gigi Căciuleanu va prezenta în cadrul Festivalului „George Enescu” un spectacol eveniment pe scena Teatrului Mic, acolo unde a debutat acum 50 de ani, în coregrafia lui Miriam Răducanu. Premiera va avea loc pe 5 şi 6 septembrie, începând cu ora 20.00. „Un minut de dans sau Uf”, spetacolul care marchează 50 de ani de la debutul lui Gigi Căciuleanu îl readuce pe scenă, într-un spectacol special, prezentat în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu”. Noua sa creaţie coregrafică se doreşte în tradiţia „Nocturnelor 9½” realizate de Miriam Raducanu, căreia îi dedică acest spectacol. Muzica îi aparţine lui Paul Ilea, iar interpreţi sunt Gigi Căciuleanu, Paul Ilea, Irina Ştefan şi Răzvan Stoian, asistent coregrafie, Lelia Marcu – Vladu. (adevarul.ro)
* Artiștii Operei Naționale Române din Cluj vor avea un turneu excepțional în China, în această toamnă. Oficialii responsabili cu activitățile culturale din regiunea Shanghai vor plăti pentru 13 spectacole de balet și pentru șapte gale de operă. Faima artiștilor Operei Naționale Române din Cluj a cucerit Asia, astfel că oficialii chinezi i-au rugat pe artiștii clujeni să pună în scenă unul dintre cele mai iubite spectacole de balet, Lacul Lebedelor, precum și să susțină gale de operă care să includă arii celebre, spune directorul general al Operei clujene, Florin Estefan. ”Pentru noi, este o mare provocare, pentru că nu aveam în repertoriu Lacul Lebedelor. Însă mie îmi plac provocările și am acceptat să producem acest balet, chiar dacă timpul este foarte scurt”, a spus Florin Estefan. (romanialibera.ro)
* Filmul „Comoara”, de Corneliu Porumboiu, distins cu premiul Un Certain Talent la cea mai recentă ediţie a Festivalului de la Cannes, se numără printre cele 26 de lungmetraje aflate în selecţia oficială a celei de-a 53-a ediţii a Festivalului de la New York, un eveniment necompetiţional. În afara filmului românesc, considerat „o fabulă modernă în care doi bărbaţi caută o comoară îngropată în curtea din spate”, după cum notează site-ul evenimentului, filmlinc.org, mai multe pelicule care au fost prezentate şi premiate la ediţia de anul acesta a Festivalului de la Cannes completează lista producţiilor care vor fi prezentate publicului din oraşul nord-american. (adevarul.ro)
* Peste 350 de artiști din România și alte nouă țări – Canada, Coreea, Cipru, Italia, Republica Moldova, Muntenegru, Serbia, Slovacia și Ucraina participă începând de joi, timp de patru zile, la cea de-a X-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor Doina Covurluiului de la Galați, a anunțat directorul Centrului Cultural Dunărea de Jos Galați, Sergiu Dumitrescu, organizatorul manifestării. Spectacolele se vor desfășura în fiecare seară, de la ora 19,00, pe scena amplasată în aer liber, în fața Casei de cultură a Sindicatelor, acolo unde organizatorii pun, gratuit, la dispoziția spectatorilor, peste 1.000 de scaune. (cronicaromana.ro)
* Conferință de presă dedicată celei de-a XII-a ediții a Festivalului Internațional de Film Independent „ANONIMUL”, ce se va desfăşura în perioada 17- 23 august la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării – ora 11:00, Cinema Studio, Sala Galeriile UCIN
* Dezbatere privind documentarul „Andrei Scrima în Liban” – ora 18:00, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român. Vor participa: Vlad Alexandrescu, istoric al ideilor, Anca Manolescu, eseist şi traducător; Răzvan Bucuroiu, director TVR 2 şi Virgil Ştefan Niţulescu, director MNŢR
* Trupa Byron lansează primul single de pe viitorul album care va apărea în această toamnă; melodia – „The Sea” – beneficiază şi de un videoclip care va fi prezentat, în premieră – ora 20:30, la Grădina cu Filme – Cinema & More, Piaţa Lahovari, nr. 7
* Jud. Alba: Vernisajul expoziţiei artistului plastic arădean Onisim Colta – „Trecutul în prezent”, ce cuprinde în jur de 40 de lucrări – ora 18:00, la Cetatea Câlnic. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 14 august – 1 octombrie
* Biertan, jud. Sibiu: Cea de-a patra ediţie a Festivalului de Film Horror şi Fantastic „Lună Plină”, organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi Transilvania Film, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi al Primăriei Biertan se va desfăşura în perioada 14 – 16 august, cinefilii având parte de proiecţii în aer liber, petreceri şi noi sesiuni de jocuri ale groazei. Partener media: Radio România Cluj
* Jud. Bistrița-Năsăud: Concert în cadrul celei de-a III-a serii de concerte estivale SoNoRo Conac (31 iul. – octombrie) – ora 19:30, la Biserica Evanghelică din Herina. Parteneri media: Radio România Cultural şi Radio România Muzical
* Chitila: În perioada 14 – 16 august va avea loc cea de-a V-a ediţie a festivalului de film în aer liber – Chitila Film Fest (CFF), organizat pe malul lacului Chitila. Concertul din seara festivităţii de premiere, va fi susţinut de cunoscuta artistă Narcisa Suciu
* Cluj – Napoca: Asociația pentru Film și Cultură Urbană (AFCU) organizează între 14 și 16 august, festivalul „Colours of Cluj” ce se desfăşoară în spaţii cu o istorie aparte, Depozitul de Filme, dar și într-unul din cele mai recent amenajate locuri de distracție din oraș – plaja Grigorescu. „Colours of Cluj” este un eveniment realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca și al Consiliului Județean Cluj. „Colours of Cluj” sprijină candidatura orașului Cluj-Napoca la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021
* Cluj – Napoca: Unul din cei mai mari chitariști ai lumii, Al Di Meola, alături de Peo Alfonsi şi Peter Kaszas, concertează la Opera Naţională Română (P-ţa Ştefan cel Mare nr. 2-4), în cadrul turneului mondial „Elysium Unplugged 2015 Tour” – ora 20:00
* Prundu Bârgăului, jud. Bistriţa Năsăud: Consiliul Județean Bistriţa Năsăud, Centrul Județean pentru Cultură Bistriţa Năsăud, Primăria și Consiliul Local al Comunei Prundu Bârgăului, și Căminul Cultural Prundu Bârgăului organizează „Zilele Comunei Prundu Bârgăului” , în perioada 14-18 august.
* Brăila: Gala Festivalului Naţional de Muzică Populară „Lină Chiralină” şi parada a maşinilor de epocă, în cadrul Zilelor Municipiului (11 – 16 august)
* Iaşi: Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Iași, organizează vernisajul expoziţiei Turneului Internațional „GOYART ’15 – Destinație România” – ora 19:00, la Galeria de artă „Cupola”. Expoziţia este deschisă în perioada 10 – 20 august
* Mangalia: Gala Premiilor Callatis – ora 21:00, pe scena plutitoare din Portul turistic
* Târgu Mureş: Caravana Filmelor NexT (14 – 15 aug.) – la Complexul de Agrement şi Sport “Mureşul”
* Vălenii de Munte: Universitatea Populară de Vară „Nicolae Iorga” 2015 (14-20 august)
* Sibiu: Festivalul Naţional al Tradiţiilor Populare şi Târgul Creatorilor Populari din România, în perioada 14 – 16 august – la Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale Astra, din Dumbrava Sibiului. Ardealul, Banatul, Muntenia şi Ukraina trimit la acest Festival tot ce au mai bun – peste 200 de artişti, meşteşugari, interpreţi vocali şi instrumentali
* Sibiu: Asociaţia ELITE ART Club UNESCO împreună cu Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu, organizează cea de-a V-a ediţie a Festivalului Classics for Pleasure – Anniversary 5th Edition, care se va desfăşura în perioada 14 – 16 august. Cele trei concerte din cele trei zile ale festivalului vor avea loc în Piața Mare, iar concertul de muzică medievală și elisabetană va avea loc în Biserica Ursulinelor, sâmbătă, 15 august
* Bosnia şi Herţegovina: Actorul Alexandru Papadopol va participa, la Festivalul de Film de la Sarajevo, ediţia a 21-a, unde filmul românesc „Acasă la tata”, în care joacă rolul principal, a fost selecţionat în competiţia oficială. Pelicula, care reprezintă debutul regizoral în lungmetraj al regizorului Andrei Cohn, a fost inclusă în secţiunea „Premiere Internaţionale“ a Festivalului de Film de la Sarajevo, care se va desfăşura în perioada 14-22 august. Regizorul român Călin Peter Netzer prezidează juriul competiţiei de lungmetraje. Institutul Cultural Român de la Viena este partener al ediţiei 2015 a Festivalului de Film de la Sarajevo, sprijinind prezenţele româneşti la festival
* Huila, Columbia: Asociaţia „Pe Picioroange” în parteneriat cu Institutul Cultural Român va reprezenta România în Columbia, în cadrul proiectului „Prezenţă românească în cadrul celei de-a X-a ediţii a Festivalului Encuentro Internacional de Zanqueros „Paz y Libertad”, desfăşurat în perioada 14-17 august în Neiva. Spectacolul intitulat „Izvor de tradiţii româneşti revărsat în ţinutul columbian” va fi susţinut de Carmen Stroia şi Liviu Bledea
* Londra: La St James’s Church, bijuteria neoclasică de pe Bulevardul Piccadilly, Daniel Ciobanu, tânăr pianist în plină afirmare, va prezenta lucrări de Benjamin Britten, Frederic Chopin şi Maurice Ravel. Acest concert mult aşteptat, care face parte dintr-o exclusivistă serie de evenimente, derulată sub sigla companiei Jaques Samuel, cei mai mari comercianţi de piane din Londra, reprezintă debutul unui nou parteneriat al Institutului Cultural Român de la Londra, cu programul muzical al St James’s Church
* Micherechi, Ungaria: Consiliul Local Românesc organizează în zilele de 14 şi 15 august, ediţia a XIII-a a Festivalului Castraveţilor. Cel mai important eveniment cultural din sat va începe la ora 18:00, unde participanţii sunt aşteptaţi cu un bogat program de muzică; participă formaţia Sfera din România
– Diverse
* Fundaţia Kogaion 115 organizează în perioada 14 – 16 august, Târgul de Sfântă Maria Mare – la Muzeul Ţăranului Român. Cu ocazia acestei sărbători, meşterii prezenţi la târg îi vor întâmpina pe bucureşteni cu produse create de ei, cum ar fi icoane pe lemn şi pe sticlă, ţesături tradiţionale din zona Moldovei sau Sighişoarei, costume tradiţionale din toate zonele etnografice, obiecte de gospodărie din lemn cioplit, măşti populare şi vase de ceramică. Vor fi pregătite mâncăruri delicioase, proaspăt gătite la ceaun sau pe grătar, cum ar fi ciolan cu fasole, bulz cu mămăliguţă, sarmale, ciorbă de peşte, frigărui şi cârnaţi
* Brăila: Pasionaţii autoturismelor de epocă vor putea admira o paradă cu 29 astfel de „bijuterii” pe roţi, care va fi organizată pe străzile municipiului, cu ocazia Zilelor Brăilei (11 – 16 aug.). Traseul pe care îl vor parcurge maşinile de epocă este Promenada Mall – Calea Călăraşilor – Piaţa Independenţei – Piaţa Traian – Calea Galaţi – Bulevardul Independenţei, până în parcarea din faţa Prefecturii Brăila
* Ciocănești, jud. Suceava: Primăria și Consiliul Local Ciocănești organizează, în perioada 14-16 august, cea de-a XII-a ediţie a Festivalului Național al Păstrăvului – ora 10:00
* Tralee, Irlanda: Festivalul Internaţional al Trandafirilor (14 – 18 aug.)
Aniversări – Comemorări
– 1870, 14/26: S-a născut Ion Pogoneanu-Rădulescu, critic şi istoric literar, pedagog; a manifestat o preocupare constantă pentru literatură, cu interes special faţă de scriitorii de la „Junimea” şi „Convorbiri literare”; membru corespondent al Academiei Române din 1919 (m. 1945) – 145 de ani
– 1893: S-a născut compozitorul şi poetul Petre Andreescu (m. 1966)
– 1905: S-a născut Ştefan Tiţa, poet, prozator, dramaturg şi publicist (m. 1977) – 110 ani
– 1905: S-a născut Barbu Theodorescu, bibliograf, biograf, editor de documente şi istoric literar, a cărui activitate s-a concentrat mai ales asupra operei şi figurii lui Nicolae Iorga (m. 1979) – 110 ani
– 1934: S-a născut tenorul Ion Buzea
– 1939: S-a născut jurnalistul Ilie Şerbănescu; membru al primei echipe redacţionale şi tehnice a TVR (colectiv închegat în 1959), a lucrat mai ales la Departamentele de Film şi Teatru (până în 1971); corespondentul pentru Dobrogea al TVR (1971-2004) (m. 2013)
– 1944: S-a născut Dumitru Ichim, poet, prozator şi eseist stabilit în Canada; licenţiat al Institutului Teologic din Bucureşti (1969), este preot al parohiei „Sf. Ioan Botezătorul” din Kitchener, Ontario (din 1978); desfăşoară o susţinută activitate în rândurile comunităţii româneşti, contribuind esenţial la înfiinţarea Centrului Cultural Românesc şi la construirea unei biserici ortodoxe române (sfinţită la 14 august 1994)
– 1945: S-a născut Mircea Ghiţulescu, critic şi istoric literar, cronicar dramatic, eseist şi prozator; opera sa capitală este „Istoria literaturii dramatice române contemporane” (1900-2000) (m. 2010) – 70 de ani
– 1945: S-a născut Ioan Chezan, muzician și dirijor; de numele lui se leagă înființarea, în 1971, a primei școli de muzică din județul Sălaj, dar și transformarea ei, 34 de ani mai târziu, în liceu de artă. Le-a condus pe ambele, în calitate de director, până în 2009 când s-a pensionat. Din 2005, tot prin strădania lui Ioan Chezan, Școala cu Program de Artă a căpătat statutul de liceu, inițiind în tainele muzicii și artelor plastice elevi începând cu clasa I și până la tineri de clasa a XII-a – 70 de ani
– 1948: S-a născut Lucian Avramescu, poet şi jurnalist; director general al agenţiei A.M. PRESS
– 1952: S-a născut actorul Andrei Finţi
– 1954: S-a născut actorul Răzvan Vasilescu
– 1959: A murit pictorul Nicolae Dărăscu (n. 1883)
– 1984: A murit Vasile Lovinescu, eseist, critic literar, dramaturg şi filosof esoteric (frate cu Horia Lovinescu şi nepotul lui Eugen Lovinescu) (n. 1905)
– 1996: A murit, în Franţa, dirijorul de origine română Sergiu Celibidache; a dirijat pe toate marile scene ale lumii; director al mai multor orchestre de prestigiu: Berlin (1945-1950), Stockholm (1962-1971), Stuttgart (1972-1982) şi München (1979-1996); membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1992 (n. 1912)
– 2000: A murit Ion Omescu, actor, dramaturg, poet, teoretician al teatrului; în perioada 1947-1953 a făcut închisoare pentru încercarea de trecere frauduloasă a graniţei; după eliberare va scrie un text despre condiţiile din închisorile comuniste, interceptat de Securitate, pentru care va mai fi închis între anii 1957 şi 1964 (anul amnistierii generale a deţinuţilor politici din RPR); în 1972, invitat în Anglia la Festivalul de teatru de la Stratford on Avon, a cerut azil politic în Franţa (n. 1925) – 15 ani
– 1575: A murit Diego Hurtado de Mendoza, diplomat, istoric şi scriitor spaniol (n. 1503 sau 1504) – 440 de ani
– 1860: S-a născut lingvistul suedez Göran Björkman; a cunoscut bine şi limba română, ceea ce i-a permis să traducă şi să publice în suedeză lucrări ale unor autori români („Traduceri suedeze din poeţi români” – 1921); membru de onoare străin al Academiei Române din 1922 (m. 1923) – 155 de ani
– 1865: S-a născut scriitorul rus Dmitri Merejkovski; considerat ideologul simbolismului din literatura rusă (m. 1941) – 150 de ani. NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a naşterii inclusiv stilul vechi – 2 august 1865
– 1867: S-a născut scriitorul englez John Galsworthy; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1932 (m. 1933)
– 1910: S-a născut Pierre Schaeffer, inginer şi muzician francez; creator al muzicii concrete („Studii de zgomote”); pionier şi veteran al radioului; fondator (1958) al „Grupului de cercetări muzicale de la Paris” (alături de Pierre Henry) (m. 1995) – 105 ani
– 1921: S-a născut regizorul italian de teatru Giorgio Strehler, fost director la „Piccolo Teatro” din Milano şi preşedinte al Uniunii Teatrelor din Europa (m. 1997)
– 1924: S-a născut Georges Prêtre, compozitor şi dirijor francez
– 1933: S-a născut scriitorul australian de origine sud-africană Bryce Courtenay, ale cărui romane s-au vândut în peste 20 de milioane de exemplare în lumea întreagă; este considerat romancierul australian cu cel mai mare succes comercial din ultimii ani (m. 2012)
– 1945: S-a născut Steve Martin, actor american de comedie – 70 de ani
– 1951: A murit publicistul american William Randolph Hearst; a creat cel mai mare lanţ naţional de ziare; metodele sale de lucru, considerate extrem de moderne, au influenţat profund jurnalismul american de-a lungul timpului (n. 1863)
– 1953: S-a născut James Horner, compozitor american de muzică de film; a câştigat două premii Oscar în 1998, pentru coloana sonoră a filmului ”Titanic” (m. 2015, într-un accident de avion)
– 1956: A murit Bertolt Brecht (născut Eugen Berthold Friedrich Brecht), dramaturg, poet, regizor de origine germană, iniţial expresionist, întemeietor al instituţiei teatrale „Berliner Ensemble”, iniţiator al „teatrului epic”; a promovat o nouă teorie şi practică a teatrului, bazate pe efectul distanţării epice; a fost unul dintre cei care au revoluţionat teatrul secolului XX (n. 1898)
– 1992: Moare în somn, în vârstă de 64 de ani, componentul grupului The Platters, Tony Williams ( 1959 UK & US No.1 single ‘Smoke Gets In Your Eyes’ )
– 1968: S-a născut Jamie Catto din grupul Faithless
– 1941: S-a născut in Los Angeles, David Crosby,( David Van Courtland ) membru al grupurilor The Byrds şi David, Crosby, Stills, Nash & Young. ( 1969 UK No.17 single ‘Marrakesh Express’, 1970 US No.11 single ‘Woodstock‘, 1970 US No.1 album ‘Deja Vu’, 1975 US No.6 solo album ‘Wind On The Water‘).
– 1963: S-a născut actriţa franceză de film Emmanuelle Béart. NOTĂ: Unele surse (http://people.plurielles.fr/biographie/emmanuelle-beart-3778504-402.html şi http://www.hollywood.com/celebrities/emmanuelle-beart-57261686/) dau ca an al naşterii 1965 (- 50 de ani)
– 1966: S-a născut actriţa afro-americană de film Halle Berry
– 1972: A murit scriitorul francez Jules Romains; fondator și reprezentant principal al doctrinei unanimismului (n. 1885)
– 1981: A murit dirijorul austriac Karl Böhm (n. 1894)
– 1983: S-a născut actriţa americană Mila Kunis
– 1984: A murit J.[ohn] B.[oynton] Priestley, romancier, dramaturg şi eseist britanic (n. 1894)
– 1994: A murit Elias Canetti, prozator, dramaturg şi eseist britanic de limbă germană; Premiul Nobel pentru Literatură în 1981 (n. 1905, la Ruse/Bulgaria, într-o familie de evrei)
– 2004: A murit Czesław Miłosz, poet, eseist şi romancier american de origine poloneză; Premiul Nobel pentru Literatură în 1980 (n. 1911)
– 2006: A murit actorul american de film Bruno Kirby (n. 1949)
– 2014: A murit actorul american Stephen Lee (n. 1955) – 1 an
– 2010: A murit Abbey Lincoln (numele real, Anna Marie Wooldridge), cântăreaţă de jazz, compozitoare, actriţă afro-americană (n. 1930) – 5 ani
Sarah Brightman
– 1960: S-a născut Sarah Brightman, cântăreaţă de crossover clasic, compozitoare, actriţă şi dansatoare britanică – 55 de ani (Sursa: Agentia de Presa RADOR).
(n.14august 1960, Berkhamsted, Hertfordshire, Regatul Unit) este o cântăreață de crossover clasic,compozitoare, actriță și dansatoare de origine engleză.
Sarah Brightman și-a început cariera ca membru al trupei de dans Hot Gossip și a lansat mai multe single-uri disco ca un interpret solo. În 1981, și-a făcut debutul în teatrul muzical în Cats, unde l-a întâlnit pe compozitorul Andrew Lloyd Webber, cu care s-a căsătorit. Ea a continuat să joace în mai multe muzicaluri pe Broadway, inclusiv Fantoma de la Operă, de unde a provenit rolul Christine Daae. Muzicalul „The Original London Cast Album” a fost lansat în format CD în 1987 și s-a vândut în peste 40 de milioane de exemplare în întreaga lume, făcând din vânzările acestui album – cel mai mare din toate timpurile.
Duetul ei cu tenorul italian Andrea Bocelli, „Time To Say Goodbye”, a depășit topurile din întreaga Europa și a devenit cel mai mare și cel mai rapid single vândut din toate timpurile în Germania, unde a rămas în partea de sus a topurilor pentru paisprezece săptămâni consecutive, un record de vânzări al tuturor timpurilor, cu peste 3 milioane de exemplare vândute în țară, și, ulterior, a devenit un succes internațional, cu 12 milioane de exemplare vândute în întreaga lume. Acum ea are colectate peste 180 de CD-uri de aur și platină, premii pentru vânzări în 38 de țări diferite.
Brightman se clasează printre milionarii din muzică, din Marea Britanie, cu o avere de 30 de milioane de lire sterline, aproximativ 49 de milioane USD. (https://ro.wikipedia.org/wiki/Sarah_Brightman)