Ascultă Radio România Regional Live

Comisia Europeană propune reprezentanților SUA includerea unui capitol referitor la comerț și la dezvoltarea durabilă in TTIP

Comisia Europeană propune reprezentanților SUA includerea unui capitol referitor la comerț și la dezvoltarea durabilă in TTIP

Publicat de Monica Slavici, 10 noiembrie 2015, 09:44

În cadrul Parteneriatului transatlantic pentru comerț și investiții (TTIP) Comisia Europeană propune reprezentanților SUA includerea unui capitol referitor la comerț și la dezvoltarea durabilă.
Mai multe detalii ne oferă Sorin Şchiopu, de la Studioul regional Radio România Târgu Mureş, în rubrica “Local, regional, european – EuranetPlus”

Comisia Europeană a publicat, pe 6 noiembrie, propunerea sa privind includerea unui capitol referitor la comerț și la dezvoltarea durabilă, inclusiv la forța de muncă și la mediu, în cadrul actualelor negocieri comerciale dintre UE și SUA.
Oficialii CE susțin că noul capitol referitor la dezvoltarea durabilă, propus în cadrul Parteneriatului transatlantic pentru comerț și investiții (TTIP), respectă noua strategie comercială a UE, „Comerț pentru toți”’, care vizează elaborarea unor politici comerciale mai responsabile, atât la nivel intern, cât și la nivel mondial.
Cu acest prilej, comisarul european pentru comerț, Cecilia Malmström, a ținut să sublinieze că, de fapt, comerțul nu este numai un instrument capabil să creeze noi oportunități economice pentru consumatori, lucrători și angajatori, ci și unul menit să contribuie la creșterea gradului de responsabilitate în întreaga lume.
Comerțul nu promovează doar interese economice, ci și valori, a susținut oficialul european arătând că munca copiilor, precaritatea drepturilor lucrătorilor sau comportamentul iresponsabil al întreprinderilor sunt flageluri mondiale pe care UE dorește să le combată cu ajutorul politicii comerciale.
Propunerea privind dezvoltarea durabilă în cadrul TTIP prezintă o abordare integrată cu privire la comerț și la dezvoltarea durabilă, care înglobează, de asemenea, forța de muncă și mediul, reafirmând dreptul statelor membre ale UE de a legifera în aceste domenii.
Propunerea se referă și la angajamentele asumate în cadrul Organizației Internaționale a Muncii (OIM) și al acordurilor multilaterale de mediu, pentru a asigura respectarea, de către ambele părți, a unui ansamblu comun de standarde și norme fundamentale privind forța de muncă și protecția mediului.
În plus, textul include obligația de a nu admite derogări de la legislația națională în domeniul muncii și al protecției mediului cu scopul de a atrage schimburi comerciale sau investiții.
Comisarul Cecilia Malmström afirmă că negocierile comerciale cu SUA vor deveni cu timpul tot mai transparente și că deși există, încă, aspecte aflate în divergență se lucrează în continuare pentru a se obține un acord comercial avantajos pentru ambele părți.
Cecilia Malmström:

„UE și SUA sunt ambele încredințate că tratatul trebuie implementat și întărit, dar avem abordări diferite în ceea ce privește implicarea societății civile și întărirea regulilor de dezvoltare durabilă în acordul pentru comerț.

Dar TTIP este un acord unic pentru ambele părți, atât ca dimensiune, cât și ca ambiție.
Prin urmare, trebuie să ne așezăm și să evaluăm cu grijă genul de abordare care funcționează în acest context.”

Propunerea UE privind dezvoltarea durabilă în cadrul TTIP a fost prezentată Statelor Unite în cursul ultimei runde de negocieri care a avut loc în luna octombrie.
Până acum au fost 11 runde de negocieri între UE și SUA.
Negocierile dintre cele două părți au început în iulie 2013.
Dacă aceste negocieri se vor încheia cu succes, acest parteneriat va acoperi mai mult de 40% din PIB-ul mondial.
Următoarea rundă de negociere va avea loc în februarie 2016, când este de așteptat ca ambele părți să discute problema achizițiilor publice.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc