Ascultă Radio România Regional Live

Programul MEDIA al CE reprezintă un sprijin pentru filmele participante la Berlinală

Programul MEDIA al CE reprezintă un sprijin pentru filmele participante la Berlinală

Publicat de Andrei Cretoiu, 17 februarie 2016, 09:30

Programul MEDIA al Comisiei Europene reprezintă un sprijin pentru multe din filmele participante la Berlinală.

La mijlocul săptămânii trecute, la Berlin a început primul mare festival cinematografic al anului.

Berlinala, cum mai este denumit evenimentul de către artiști, se află anul acesta la cea de-a 66 ediție și aduce în fața iubitorilor celei de-a 7-a arte 23 de producții internaționale în selecția oficială, dintre care 19 premiere mondiale și două filme de debut.

Trofeul ”Ursul de Aur” va fi decernat în cadrul unei gale speciale sâmbătă, 20 februarie.

Dar, la Festivalul de Film de la Berlin sunt prezentate și filme în afara competiției, precum și filme aparținând unor mari cineaști în cadrul secțiunii „ Berlinala Special”.

În cadrul ediției din acest an a Berlinalei, a fost selectat, între cele 44 de filme din cadrul secţiunii Forum și lungmetrajul independent românesc „Ilegitim”, în regia lui Adrian Sitaru.

Pe de altă parte, merită menționat că nu mai puţin de 20 de filme participante la ediţia din acest an a Berlinalei au beneficiat de sprijin din partea Uniunii Europene prin programul MEDIA al Comisiei Europene dedicat cinematografiei.

La ediția din acest an a Berlinalei, ziua de luni 15 februarie a fost dedicată Europei Creative și în cadrul unui Forum al Filmului European a fost sărbătorită împlinirea a 25 de ani de existență a programului MEDIA al UE.

Programul MEDIA este, de fapt, un subprogram al programului Comisiei Europene- Europa creativă.

Așa cum îi arată numele, programul MEDIA încurajează industria audiovizuală, sprijină crearea și distribuția de filme, precum și formarea profesională și inovarea în acest domeniu, în scopul de a spori diversitatea și competitivitatea internațională a cinematografiei europene și a industriei audiovizuale.

Pe de altă parte, Forumul European de Film a fost inițiat de către Comisia Europeană în anul 2014 și oferă un spațiu pentru un dialog structurat între reprezentanții Comisiei și deținătorii de interese din sectorul audiovizual.

La ediția din acest an, dezbaterile au avut drept temă centrală modalitățile de adaptare la noile realități digitale.

Participanții la Forum au prezentat noi soluții și servicii pentru a spori accesul la conținutul audiovizual european în toată Europa.

Prezent la manifestare, comisarul european pentru societate și economie digitală, germanul Günther Oettinger a subliniat, cu acest prilej, că mass-media audiovizuale și, în special, filmele reprezintă unul dintre cele mai bune moduri de a prezenta diversitatea culturală a Europei, bogăția patrimoniului, creativitatea și excelența artistică.

Mai mult, oficialul european a ținut să atragă atenția că industriile culturale stimulează inclusiv creșterea economică în UE:

„Industriile culturale și creative din Europa reprezintă un motor impresionant de creștere economică. Ultimele studii estimează că acest sector aduce aproximativ 4,5% din PIB-ul UE și oferă locuri de muncă pentru aproximativ 7-8 milioane de oameni.”

De asemenea, merită reținut că din anul 1991, prin programul MEDIA au fost investite 2,4 miliarde de euro în opere audiovizuale.

În prezent, la programul MEDIA participă 33 de țări: cele 28 de state member UE, plus Elveția, Islanda, Liechtenstein, Norvegia și, cea mai recentă țară care s-a alăturat schemei, Bosnia Herțegovina.

Generația Z și social media
Actualitate Europeană marți, 31 mai 2022, 14:40

Generația Z și social media

Generaţia Z preferă să interacţioneze pe reţele de socializare, comparativ cu generaţiile precedente care preferă interacţiunea directă....

Generația Z și social media
Generaţia Z. Războiul din Ucraina: Voluntari în sprijinul refugiaţilor
Actualitate Europeană vineri, 20 mai 2022, 14:30

Generaţia Z. Războiul din Ucraina: Voluntari în sprijinul refugiaţilor

24 februarie 2022. Încă din prima zi a invaziei Rusiei în Ucraina, valuri de locuitori din ţara vecină au trecut graniţele României prin Vama...

Generaţia Z. Războiul din Ucraina: Voluntari în sprijinul refugiaţilor
Poluarea digitală
Actualitate Europeană vineri, 20 mai 2022, 12:00

Poluarea digitală

În lumea digitală, la fel ca în natură, există o cantitate imensă de deșeuri, de la e-mailuri inutile, fișiere și aplicații neutilizate,...

Poluarea digitală
Fast Fashion
Actualitate Europeană vineri, 13 mai 2022, 12:00

Fast Fashion

Înainte de pandemie, Comisia Europeană a identificat textilele drept „categoria de produse prioritare pentru economia ciculară”. Dacă în...

Fast Fashion
Actualitate Europeană joi, 12 mai 2022, 12:00

Generația Z

Pentru unii, Generația Z înseamnă copiii care s-au născut cu tableta în mână, pentru alții, ea este aerul nou din politică, iar pentru o...

Generația Z
Actualitate Europeană marți, 18 ianuarie 2022, 14:59

Roberta Metsola, noua președintă a Parlamentului European

Marți, 18 ianuarie 2022, eurodeputații au ales-o pe Roberta Metsola (PPE, Malta) în funcția de președinte al Parlamentului European până în...

Roberta Metsola, noua președintă a Parlamentului European
Actualitate Europeană marți, 18 ianuarie 2022, 12:52

Alegeri pentru președinția Parlamentului European

Roberta Metsola, Alice Bah Kuhnke, Kosma Złotowski și Sira Rego candidează pentru poziția de președinte al Parlamentului pentru a doua jumătate...

Alegeri pentru președinția Parlamentului European
Actualitate Europeană luni, 17 ianuarie 2022, 18:40

Comemorarea președintelui Sassoli: „Lupta sa pentru democrație va continua”

Eurodeputații l-au omagiat pe fostul președinte al Parlamentului, David Maria Sassoli, într-o ceremonie care a avut loc luni, 17 ianuarie 2022,...

Comemorarea președintelui Sassoli: „Lupta sa pentru democrație va continua”