Panteliile

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 11 iulie 2016, 05:54

În Panteonul românesc Sfântul Proroc Ilie este considerat drept zeul Focului şi al Soarelui. 20 iulie, ziua celebrării sale este şi miezul verii pastorale. Sărbătoarea se ţine în primul rând pentru că este rău de foc, de pârjol.

De aceea bătrânii ştiau că sărbătoarea nu-i doar în ziua Sfântului, care trece prin cer cu carul de foc şi plesneşte din bici iscând tunete şi fulgere. Cu şapte zile înainte, din 13 iulie, se anunţă venirea Sfântului Proroc Ilie şi şapte zile după aceea, adică până pe 27 iulie, tot de frica focului nu se făceau decât anumite treburi în gospodărie. Cumpănă la cele 14 zile câte îi sunt dedicate focului, Sfântul Ilie este mijloc de Pantelii. Panteliile erau surorile sale celebrate între 13 şi 27 iulie.

Până la marea sărbătoare, fiecare zi aminteşte de foc: pe 13 iulie încep Panteliile şi orice început trebuie respectat, 14 iulie este ziua lui Chiric Şchiopul, zi aducătoare de foc în numele divinităţii populare, la 15 iulie este Ciurica, zi în care oamenii nu trebuie să se certe, ca să nu fie gâlceavă tot anul în casă, dar femeile au dreptul să-şi pedepsească bărbaţii, nu prea mult, doar ca un alint, că sunt tare simţitori şi tot cu ei rămân în casă. Să-i certe când le merg în urmă cu câţiva paşi, să spună ce au de spus doar „în barbă” sau ca o îngânare şi să nu ridice privirea din pământ, pentru că într-acolo alungă supărarea. Aşa ar dori ei, bărbaţii, dar lumea s-a mai schimbat. Vorba însă a rămas: Astâmpără-te că vine Ciurica!, adică supărarea, cearta.

16,17,18 iulie sunt trei zile ale circovilor de vară care, împreună cu circovii de iarnă (16-18 ianuarie) împart anul în două anotimpuri, vară şi iarnă. Sunt zile respectate cu nelucru pentru a nu fi luat din circov şi mai ales să nu izbucnească incendiile. La mijlocul lor, la 17 iulie sunt păliile, zi în care pot fi pedepsiţi cu foc cei ce au greşit în faţa divinităţii şi care trăiesc în case acoperite cu paie.

Tot cu foc se-ntâmpină şi Moşii de Sântilie, 19 iulie, când se fac copturi şi se dau de pomană împreună cu o lumânare aprinsă, tot ca semn al focului.

Vine Sântilie şi restabileşte ordinea, trăsnind şi fulgerând pe locurile unde răutăţile nu mai au loc de câte sunt. Focul este însă o prezenţă sfântă. Este chiar soarele adus pe pământ în mijlocul oamenilor. Este o metaforă a vieţii, este un semn al divinităţii.

De ce sunt atât de multe zile dedicate focului? Pentru că-i foc după foc şi rău după rău şi-apoi:

Focul când se-ncinge

Anevoie se stinge.

Când e mare supărare, omul spune: „Din două, una… ori, ori” şi cale de mijloc nu mai e. Şi anul îl împărţise ţăranul în calendarul său tot în două: iarnă şi vară. Şi cum împărţirea, ruperea în două s-au separarea apelor nu-i lucru uşor de-mplinit, s-a pus pe seama unor divinităţi meteorologice care produc fenomene violente: tunete , fulgere sau viscole. Sunt circovii de iarnă (16-18 ianuarie) şi circovii de vară (15-17 iulie sau 16-18 iulie). Ei reprezintă „miezul”.

Circovii de vară sunt răi. Se şi spune ca un avertisment pentru cine nu-i respectă: „o fi luat din circovi” sau „lovit de circovi”.Cum sunt socotiţi răspunzători de fenomene meteorologice năprasnice, tunete, fulgere, circovii încep cu supărare.Ziua de 15 iulie este rezervată în calendarul popular unei reprezentări mitice în Panteonul românesc, năprasnică asemeni circovilor, numită Ciurica. Este ziua când nu trebuie să fie ceartă în familie, ca să nu fie tot anul.Se crede că acela care va fi bătut în această zi, va fi bătut tot anul. Dar femeilor le este îngăduit să-şi bată bărbaţii, iar ei trebuiau să-ndure, o dată în an. Tot o dată în an femeia e „mai mare” ca bărbatul, de Bobotează şi tot o dată în an egală cu bărbatul, la 29 august.Numai o dată îi este îngăduit să-şi bată bărbatul, bănuim, cu vorba, că altfel chiar ar fi supărare, mai ales la olteni. Cine a mai pomenit cocoş bătut de găină?

Iar când găina cântă ca şi cocoşul e semn de piază rea!

Dar, calendarul popular conferă egalitate femeii cu bărbatul.

Ciurica e sărbătoare ţinută cu sfinţenie în credinţa că să ne ferească Dumnezeu de bătaia ciungului şi de dragostea şchiopului, că de omul însemnat să-ţi tai poala şi să fugi. Iar vorba vine de la Chiric şchiopul, divinitate populară care a preluat numele de celebrare a sfântului mucenic Chiric din Calendarul ortodox consemnat la aceeaşi dată, 15 iulie.

„Astâmpără-te că vine Ciurica”! – este expresia cu care se ameninţă copiii neastâmpăraţi: bătaia şi cearta de Ciurica nu se uită tot anul! Se şi spune: rabdă un ceas şi îi trăi un an! Fără supărare de Ciurică şi tot anul va fi fără supărare! Ca şi: gura tăcută nu umblă bătută. Despre supărarea fiecăruia e bine să nu se vorbească, să n-aibă duşmanii de ce se bucura sau, după expresia istoricului Nicolae Iorga: „Nu întuneca cerul cu supărarea ta”. Şi mai ales „supărarea, oricât de adâncă ar fi, de azi pe mâine să n-o duci” (Ioan Slavici).

Miezul verii pastorale este marcat de Circovii de vară, la mijloc de iulie timp de două sau trei zile. Se numesc Cercurile Mărinii. Dacă nu este respectată sărbătoarea circovilor de vară se pot dezlănţui fenomene meteorologice aducătoare de stricăciuni: fulgere, tunete, trăsnete.

În Circovii Mărinii nu e bine nici să te piepteni, „e rău de pocituri, lovituri, luat din iele”.[1] Decât pocit, mai bine cu părul vâlvoi. E bine de cei ce au două fire. Aranjează părul cu cărare.

La 17 iulie se serbează Mărina măcinica, Sfânta Mucenică Marina. Sunt interdicţii de lucru.

În Oltenia, Mărina se ţine ca fiind rea de piatră, stricând culturile, în special cânepa. „Nu se toarce, nu se coase, nu se taie în potloage şi nici cu foarfecele nu se umblă”.[2]

Sărbătoarea se ţine de poceală, de muţeală, de pocinoage, de vărsat, de sminteală, de ameţeală, de săgetătură, de lovitură, de draci.

De Mărina se dă o anume pomană alcătuită din mături de pelin cules în această zi, însoţite de un pui de găină, vin, ouă fierte, castraveţi cruzi, mere dulci, covrigi, colaci. Se dă de pomană doar femeilor şi copiilor.

De Mărina se scapă de Sfinte şi se ţine sărbătoarea cu nelucru.

Este o săptămână cu multe interdicţii pentru a ne feri de foc şi foc de supărare.

Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin

[1] Tudor Pamfile, Sărbătorile la români, Bucureşti, Editura Saeculum I.O., 1997, p. 109.

[2] Adrian Fochi, Datini şi eresuri populare de la sfârşitul secolului al XIX-lea, Bucureşti, Editura Minerva, 1976, p. 190.

sursa foto: https://www.flickr.com/photos/kaibabnationalforest/14603786967