Sfântul Ilie şi Păliile

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 18 iulie 2016, 06:56

Sfântul Ilie este în Panteonul românesc zeul Focului şi al Soarelui. Este de temut, pentru că, spune credinţa, în dorinţa sa de a ucide dracii care se ascund pe pământ în scorburi, în case cu ferestre deschise pe timp de ploaie, în animale (câini, pisici, capre), Sfântul Ilie fulgeră şi pot muri şi oameni, mai ales cei ce i-ai ignorat sărbătoarea şi au lucrat.

Este o mare sărbătoare, la care gândul se-ndreaptă deopotrivă către Lumea de aici, pentru care se pregătesc petreceri, nedei, târguri, dar şi către Lumea de Dincolo. Se crede că în această zi sufletele morţilor se întorc pe la casele lor, în special sufletele copiilor. De aceea se pregătesc ofrande pentru morţi şi se dau în ajunul sărbătorii, pentru a preîntâmpina venirea lor, pentru a-i mulţumi, pentru că atunci când sufletul e mulţumit poate să treacă înapoi peste apa care separă cele două lumi, altfel rătăcesc sau chiar se răzbună, pentru că s-a aşternut uitarea peste numele lor. Pomenile se dau pe nume, spre a se şti, spre a se duce vorba în văzduh! Şi mulţumirea spusă, „Bogdaproste, să fie primit!”, tot cu voce tare se spune, pentru a fi auzită.

De Moşii de Sântilie, 19 iulie, se dau de pomană covrigi, mere, lumânări şi miere. Semnificative ca ofrande pentru această sărbătoare sunt merele şi mierea. Femeile bătrâne nu mănâncă mere până în această zi, întâi dau de pomană mere şi apoi se-nfruptă din ele. Şi ca să fie primite, se duc la biserică spre a le sfinţi. Se crede că mărul este copacul lui Sfântul Ilie, de aceea Dumnezeu i-a spus: „Apoi dar, Ilie, până-n ziua ta să nu se mănânce merele, tocmai de ziua ta să se guste întâi”[1]. Cine dă de pomană mere, le va

găsi în rai mere de aur, cine întâi mănâncă şi apoi dă de pomană mere, pe cea lume tot va culege la mere şi parte de ele nu va avea[2].

Mere şi miere de Sfântul Ilie de dai de pomană, pe cea lume o să curgă lapte şi miere. Şi lapte şi vin se duc la biserică spre a fi slujite, dar nu se mănâncă mere cu lapte, că-i rău de „burticarie”, se bea însă lapte îndulcit cu miere din ziua de Sfântul Ilie şi omul prinde puteri „din senin”. Ulcele cu apă, împodobite cu flori şi aţă roşie, ca să nu râvnească Necuratul la ele, se dau de Sfântul Ilie: apă curată, sfinţită.

Şi, mai ales, în ajun de Sfântul Ilie se pregătesc nedeile şi târgurile de Sfântul Ilie, moment de bucurie pentru întreaga comunitate, dar mai ales pentru tinerii care-şi caută ursita.

Sfântul Ilie este sfântul tunetelor şi al fulgerelor. El dă ploile cele mai mari şi grindina în dorinţa de a omorî toţi dracii de pe pământ. Îi aleargă până îi găseşte şi în scorbura copacilor sau în spatele tufelor sau pitulaţi în câini sau pisici. El este stăpânul cerului. Trei zile se ţine sărbătoarea Sf. Ilie. Numai el nu ştie când e. O legendă spune cum Sfântul Ilie îl tot întreabă pe Dumnezeu când e ziua lui şi află numai după ce aceasta a trecut. Dacă ar fi ştiut, ar fi petrecut cu mare zarvă şi pământul s-ar fi putut prăpădi.

Sfântul Ilie este de temut, pentru că are şapte tunuri: „de ploaie, de secetă, de foamete, de holeră, de boală, de moarte şi de bătălie, cu ele orânduieşte el”.[3]

Sfântul Ilie umblă în cer cu carul, pentru că Dumnezeu, văzând câtă putere are, i-a tăiat mâna dreaptă şi piciorul drept. Când îi aleargă pe draci, ca să-i prăpădească se urcă în carul lui, care e lucru sfânt, nu se vede. „Oamenii ştiu însă când trece Sfântul Ilie cu carul în cer, pentru că se face un nor mare, iar cuiele de pe talpa roţii găuresc bolta cerească, lăsând să curgă ploaia”[4]. „Uruitul carului e bolboroseala cerului”, iar fulgerele sunt scânteile care se fac de la copitele de argint ale cailor albi ai Sfântului Ilie.

Se crede că atunci când tună, Sfântul Ilie a trăsnit un drac.[5]

De Sfântul Ilie tună şi fulgeră, iar după Sfântul Ilie vin ploile, semn de supărare a Sfântului că n-a ştiut când i-a fost ziua.

În această mare sărbătoare nu se lucrează, fiind rău de trăsnet şi grindină.

Circovii lui Sântilie sunt trei şi Ilie Pălie este cel din urmă. Legendele îl desemnează pe Ilie Pălie fie fratele Sfântul Ilie, fie vizitiul său. Cert este că apar împreună şi când fulgeră se crede că taie cu sabia Sfântul Ilie, iar când tună, Ilie Pălie „arde” cu tunul. Chiar dacă se acceptă statutul de frate al Sfântului Ilie, Ilie-Pălie nu este sfânt.

Ziua lui Pălie aminteşte de arşiţă şi vegetaţie „pălită”, care se va usca, aducând astfel pagubă ţăranului. Tot ce-i atins de arşiţă se păleşte. Şi omului, când e stăpânit de supărare (îi arde sufletul de necaz), i se păleşte chipul. Se mai spune: a pălit de invidie. Unii se tuciuresc de invidie, aşa-i de aprins „focul” răutăţilor în sufletul lor!

Ilie Pălie şi Sfântul Ilie au trecut cu carul lor prin apă, prin mare, iar Dumnezeu le-a făcut drum şi nu s-au înecat, iar Sfântul Ilie a aruncat cojocul său peste care a trecut carul. De aceea cojocarii îl cinstesc în această zi.

Iar Sfântul Ilie şi cu acest Circov din urmă îi aleargă pe draci ca să-i piardă. Dracului i s-au atribuit alte nume în formă rimată şi ritmată:

Avestiţa, Cel-din-lac,

Tartorul, Luţifer, Drac

Satan, Demon, Ucigaşul

Benga, Necurat, Vrăjmaşul

Diavolul şi Nichipercea,

Belzebut, Spiriduş, Stercea,

Cornea, Naiba, Nighinuţă,

Nen-so, Sotea, Aghiuţă,

Asmondeu şi Iaca-cine,

Al ce stă în mărăcine,

Ucigă-l-crucea-cu- moaca

Trăsnetul, ucigă-l toaca.[6]

Sântilie are fraţi şi surori: Ilie Pălie şi Pantelion sunt fraţii săi, iar Pârliile sunt surorile sale. Sunt trei divinităţi feminine celebrate în zilele de 20, 21 şi 22 iulie. În Banat sunt şi azi viabile credinţe despre Pârlii. În Oltenia Sîntilie se ţine 3 zile pentru a ajunge la 23 iulie, când tot despre foc aminteşte Foca sau Opârlia.

Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin

[1] Elena Niculiţă-Voronca, op. cit., vol. II, p. 151.

[2]Idem, p. 152.

[3]Tudor Pamfile, op. cit., 1997, p. 129.

[4] Gorovei Artur, op. cit., p. 148.

[5] I. Muşlea, O. Bârlea, op. cit., p. 393.

[6]Barbu Lăzărescu, Cu privire la folclor, fascicola a II-a, Bucureşti, f. O, p. 8.