Efectele graţierii – pentru cine şi de ce?
Publicat de Mihaela Costache, 7 martie 2017, 13:30
Senatorul PSD, Şerban Nicolae, a depus o serie de amendamente la proiectul legii graţierii, prin care ar urma să fie graţiate şi faptele de corupţie.
Senatorul Şerban Nicolae a spus că nu are acordul PSD pentru demersul său şi a adus din nou în discuţie condiţiile din penitenciare şi sancțiunile aplicate de CEDO României.
Undeva la 2.700 de persoane ar beneficia de efectele acestei graţieri, deci o cifră de, nu ştiu, cred sub 10% din totalul persoanelor aflate în detenţie în România. De altfel, la ultima graţiere colectivă, în România, au ieşit 3 mii de persoane. Nu există niciun element în societate care să fi dus la concluzia că societatea a fost înspăimântată, că a fost înfricoşată de faptul că vor ieşi criminalii, violatorii, tâlharii ş.a.m.d. la drumul mare din închisoare şi că ar fi cineva în pericol. (Nicolae Şerban)
PNL consideră că proiectul legii graţierii, propus de PSD, nu rezolvă problema suprapopulării din penitenciare şi nici pe cea a condiţiilor de detenţie.
Preşedintele interimar, Raluca Turcan, a anunţat că liberalii vor veni cu propriile amendamente la documentul respectiv.
Graţierea să fie măsură de clemenţă cu adevărat. De asemenea, dacă se face, să contribuie la rezolvarea suprapopulării penitenciarelor. Graţierea, de asemenea, să se aplice celor care, în momentul de faţă, sunt în închisori şi nu celor care urmează să ajungă în închisori. Aşa şi funcţionează din punct de vedere juridic. Iată, aşadar, câteva completări care este obligatoriu să existe în orice proiect de graţiere. (Raluca Turcan)
Raluca Turcan a mai spus că dacă forma proiectului rămâne neschimbată, liberalii nu vor vota legea graţierii.