Ascultă Radio România Regional Live

La mulți ani, Ion Caramitru!

Publicat de Mihaela Costache, 9 martie 2017, 12:00

Are o energie de invidiat ”moștenită din neamul său aromânesc”.
Este actor și regizor, conduce de 12 ani Teatrul Naţional ”I.L. Caragiale” din Bucureşti, este de peste 25 de ani, președinte al Uniunii Teatrale din Romania.
Sub directoratul său, TNB a căpătat o nouă înfățișare, a fost consolidat și renovat în întregime. După redeschidere, în 2015, Ion Caramitru a organizat aici festivalul NETA, inventând conceptul de ”festival sub un singur acoperiș”.
A fost Ambasador Cultural Shakespeare în România, titlu acordat cu ocazia „Shakespeare Lives 2016” de British Council.
Se află printre cei mai buni 10 interpreţi ai lui Hamlet care au existat vreodată. Clasamentul îi aparține directorul artistic de la Royal Shakespeare Company, Michael Boyd. Este vorba despre spectacolul reper al anilor 80, montat de Alexandru Tocilescu la Teatrul Bulandra, cu Ion Caramitru în rolul titular.
Este Ofiţer de Onoare al Ordinului Imperiului Britanic pentru activitatea culturală româno-britanică, distincție acordată de Regina Elisabeta a-II-a, şi Cavaler al Ordinului Literelor şi Artelor în Franţa.

Și în România a primit distincții importante: Ordinul pentru Merit în grad de Mare Cruce, în 2000; Premiul Academiei Române „Aristizza Romanescu” pentru rolul „Macbeth”, 2013; „Meritul Academic” acordat de Academia Română, în 2012; Decorația Regală „Nihil Sine Deo”, acordată de Regele Mihai I al României, în urmă cu cinci ani.
Tot în 2012, Ion Caramitru a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor – Walk of Fame, din Piaţa Timpului din Bucuresti, în semn de respect şi apreciere pentru întreaga sa activitate şi pentru contribuţia la dezvoltarea vieţii cultural-artistice româneşti.
Ion Caramitru a fost director al Teatrului Bulandra, în perioada 1990 – 1993. A fost ministrul Culturii între anii 1996 – 2000, în trei guverne.
A avut zeci de roluri în teatru și film, teatru radiofonic și de televiziune.
Și dacă, pentru scenă, rolul emblematic pentru Ion Caramitru rămâne Hamlet, în cinematografia românească acesta ar putea fi Ştefan Luchian, din filmul regizat de Nicolae Mărgineanu.
A jucat în 12 filme în străinătate dintre care opt în Anglia. Este unul dintre primii actori români care are un impresar internațional. “Amen”, ”Deep Secrets” şi ”A Question of Guilt” sunt producții ce îl au în distribuție.
A montat spectacole la Opera Naţională din Bucureşti, dar și la Opera Naţională Nord-Irlandeză din Belfast.

Cariera sa de actor de teatru s-a creat pe doi piloni puternici: Shakespeare și Eminescu. Ion Caramitru a absolvit Institutul de Arta Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale, clasa profesor Beate Fredanov, în anul 1964, iar rolul de licență de la Studioul Casandra, a fost ”Hamlet” în regia lui Costache Antoniu. S-a întâlnit de-a lungul timpului cu personajele Marelui Will, în montări de marcă semnnate de regizorii Liviu Ciulei și Alexandru Tocilescu, și a montat ”Othello” și ”Neguţătorul din Veneţia” în Japonia.
În 1964, a debutat pe scena TNB, în piesa ”Eminescu” de Mircea Ştefănescu. De-a lungul întregii cariere a cucerit inimi din colțuri diferite ale lumii, recitând versurile eminesciene. Din 2012, apare pe scenă acompaniat de muzicianul Aurelian Octav-Popa, în spectacolul „Dor de Eminescu”.
În această stagiune îl vedeți la Național în Prospero, din „Furtuna” lui Shakespeare; apare alături de Horaţiu Mălăele în comedia ”Dineu cu proști” şi în dialogul „Caramitru – Mălăele, câte-n lună şi în stele”; în spectacolul concert ”Magic Național”.
Regizorul Ion Caramitru a deschis anul 2017 la TNB, cu premiera ”Angajare de clovn”, pe textul lui Matei Vișniec.
Pe actor îl cunoașteți cel mai bine prin rolurile sale, pe omul din spatele scenei îl puteți descoperi în volumul: „Cu Ion Caramitru de la Hamlet la Hamlet și mai departe” ce face parte din colecția Galeria Teatrului Românesc, a Fundației Culturale „Camil Petrescu” – revista Teatrul azi, o serie de șapte dialoguri pe care actorul Ion Caramitru și criticul de teatru Mircea Morariu le-au avut în la începutul anului 2009.

Andreia Barsa – Bucuresti FM

Academia Oamenilor de Știință din România – o nouă epocă de dezvoltare, un nou angajament pentru știință și pentru „România Cunoașterii”
Știri sâmbătă, 25 mai 2024, 10:35

Academia Oamenilor de Știință din România – o nouă epocă de dezvoltare, un nou angajament pentru știință și pentru „România Cunoașterii”

În data de 24 mai, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, s-a întrunit Adunarea Generală a Academiei Oamenilor de Știință...

Academia Oamenilor de Știință din România – o nouă epocă de dezvoltare, un nou angajament pentru știință și pentru „România Cunoașterii”
FERESTRE SPRE LUMINĂ – Lansare volum de poezii – ADELINA CONSTANTIN!
Știri marți, 10 octombrie 2023, 10:44

FERESTRE SPRE LUMINĂ – Lansare volum de poezii – ADELINA CONSTANTIN!

  Bun găsit tuturor iubitorilor de cultură! Astăzi, în mod excepțional, vă invit la o lansare de carte de poezie, semnată de o prietenă...

FERESTRE SPRE LUMINĂ – Lansare volum de poezii – ADELINA CONSTANTIN!
Ziua Satului Românesc
Știri vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc
Capture: Rene Burri / Magnum Photos
Știri joi, 21 septembrie 2023, 13:36

Efectul Picasso într-un buncăr pe un diamant  

Întâlnirea lui Erwin Kessler cu Pablo Picasso la MAre Bun găsit, vă spune Camelia Teodosiu dintr-un spațiu încărcat de frumusețea artei,...

Efectul Picasso într-un buncăr pe un diamant  
Știri joi, 14 septembrie 2023, 11:20

Fonoteca melomanului – „Muzica lui Bogdan” – La mulți ani, Doamna DIDA DRĂGAN!

  Bun găsit tuturor la Fonoteca Melomanului! Sunt Bogdan Dragomir şi astăzi vă invit să ascultăm muzică românească de calitate în...

Fonoteca melomanului – „Muzica lui Bogdan” – La mulți ani, Doamna DIDA DRĂGAN!
Știri miercuri, 13 septembrie 2023, 09:52

Poezia ca definiție a frumuseții vieții

Cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti desfăşurat între 11 – 17 septembrie, este apreciat drept unul...

Poezia ca definiție a frumuseții vieții
Știri miercuri, 14 iunie 2023, 15:10

„Donează sânge, salvează o viață!” – Campania Patriarhiei Române a împlinit 10 ani

Sub 2% din populația României donează sânge. Necesarul de sânge din România este insuficient acoperit. Sângele uman nu poate fi înlocuit cu...

„Donează sânge, salvează o viață!” – Campania Patriarhiei Române a împlinit 10 ani
Știri joi, 28 aprilie 2022, 10:50

Cod galben și Cod portocaliu de ploi abundente!

ANM a emis joi dimineaţa o avertizare Cod portocaliu de ploi abundente pentru cinci judeţe din Moldova şi o atenţionare Cod galben pentru 25 de...

Cod galben și Cod portocaliu de ploi abundente!