Despre focurile primăverii
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 27 martie 2017, 05:00 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:28
Primăvara este momentul curăţirii spaţiului şi timpului de toate aluviunile adunate sub viforul iernii. Purificarea spaţiului şi timpului se face prin foc, asociat cu apa cu virtuţi magice. Sunt rosturi magico-mitice legate de muncile câmpului, muncile agricole care funcţionează protector şi purificator. Incantaţiile poetice care însoţeau practicile magice legate de începutul plugăritului, aratului s-au păstrat de-a lungul timpului, în ciuda schimbării mentalităţii colective, imixtiunii uneltelor moderne în derularea muncilor tradiţionale. Focurile de primăvară din martie şi aprilie marchează echinocţiul de primăvară, cumpănă între anotimpuri, prag însoţit de gesturi şi acte sacre spre a invoca belşugul noului an agricol.
(varianta audio a rubricii)
De la Alexii, când se strângeau uscăturile, crengile rupte de vânturile iernii şi li se dădea foc şi până la roata de foc rostogolită de pe dealuri în seara Lăsatului de sec, toate sunt simboluri ale cultului solar cu care era asociat focul. Practicile sunt viabile şi astăzi în spaţiul Olteniei şi în Argeş, unde se aud strigături ca:
Păzea că vine roata de foc
Cu belşug şi noroc!
Păzea de vine Soarele
Şi vă arde picioarele!
Păzea!
Păzea!
În judeţul Gorj tinerii au păstrat substratul satiric al incantaţiei, au renunţat adeseori la aprinderea focurilor ori ale roţilor, dar strigăturile mustesc de sensuri pentru rostul practici agrare:
La noi drugile
Cât furcile,
Iar la voi, cât nucile!
La noi cânepa cât casa,
Iar la voi, cât masa.
Focurile reprezintă iluminaţia necesară pentru a se trece dintr-un anotimp în altul, fiind vizat şi ritul funerar: un anotimp moare, un altul se naşte. Cultura românească populară celebrează puterea purificatoare a soarelui prin rituri străvechi viabile şi azi.
Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, Grupul operativ, Departamentul Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune
