Metamorfozele Constanței
Publicat de adinaiftime, 26 iunie 2017, 18:30
Să organizezi un festival internațional de teatru astăzi este o încercare temerară, care implică aptitudini speciale precum: rezistență la stres, capacitatea de a întocmi și aplica planurile C și D când A și B nu funționează (ceea ce se întâmplă de obicei), colaborare necondiționată din partea autorităților și multă, multă răbdare cu mediul artistic atât de eclectic.
A doua ediție a Festivalului Internațional ”Miturile cetății” s-a conturat ca fiind una ambițioasă, cu participarea a 20 de trupe din România, Italia, Republica Moldova, Serbia, Bulgaria, Coreea de Sud și Statele Unite ale Americii, amplasamentul scenelor fiind în 6 locuri diferite: la Teatrul de Stat, Teatrul pentru Copii și Tineret, la Muzeul de Istorie Națională, în Portul Tomis, Poarta 1 şi Piaţa Ovidiu. Echipa Teatrului de Stat din Constanța, condusă de Dana Dumitrescu, a făcut eforturi deosebite ca totul să meargă bine. A fost întocmit un repertoriu variat în care au fost introduse piese din teatrul antic sau cu personaje din antichitate (modernizate însă), dar și autori moderni și contemporani. Nu a lipsit Shakespeare, dar nici Matei Vișniec… Au fost adaptări după Cervantes și după Kazantsakis…. Dar și după poetul latin Ovidius, de la a cărui moarte se împlinesc 2000 de ani și sub semnul căruia s-a aflat această ediție…
Redescoperirea lui Ovidius în aceste zile s-a făcut printr-un colocviu deosebit, de înaltă ținută științifică, organizat la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța, la care au participat: Anaid Tavitian, consultant artistic al Teatrului de Stat, prof. univ.dr. Cristina Tamaș, decan al facultății de Litere a Universității Ovidius, Corina Apostoleanu, director al Bibliotecii Județene Constanța, Ștefan Cucu, emblematic filolog clasic, Traian Cleante, director al Muzeului de Istorie. Alte evenimente dedicate lui Ovidiu: Duminică o montare a unei mici trupe din Lecce Italia, pe texte din ”Metamorfozele” poetului latin exilat la Tomis, în această după amiază, la ora 16.30: Ovidiu, recital Emil Boroghină, regia Alina Hiristea, coproducție a Teatrului Național Craiova și a Teatrului de Stat Constanța, iar în această seară, de la ora 21.30, o altă viziune a ”Metamorfozelor” în concepția regizorului Silviu Pucărete, cu trupa Teatrului Radu Stanca din Sibiu, care va fi reluată și marți când se va închide festivalul.
Ca în orice festival sunt momente de vârf și scăderi, montări inspirate și altele ciudate. Au fost, de pildă, multe aplauze pentru ”Omul din la Mancha” după Dale Wasserman, regia Korcsmaros Gyorgy, Teatrul Regina Maria, Oradea, dar o plictiseală teribilă la ZorbaꞋs Dionysos, după N. Kazantzakis, în regia lui Marcel Țop, cu Teatrul Municipal Baia Mare. Un spectacol fără nicio legătură cu autorul menționat și personajul anunțat (Alexis Zorbas), cu situaţii comice sau dramatice forţate, care au căzut în penibil.
În cadrul acestei ediții au fost prezențe artistice remarcabile, precum coregraful Gigi Căciuleanu, cu a sa montare ”Vivaldi și anotimpurile”, cu Teatrul Național Târgu Mureș, Trupa Liviu Rebreanu, dar și regizorul Alexander Hausvater care a susținut Conferința ”Contraste și contradicții în jocul actorului de azi”, lansându-și și volumul autobiografic.
O situație specială a făcut să nu pot fi prezentă la această conferință. Am auzit ecouri… Cunoscând părerile maestrului, care introduce mult erotism și destulă goliciune pe scenă, mi-a atras atenția o observație a sa, care a fost citată în presă: că teatrul preia vulgaritatea străzii și i-o întoarce spectatorului în sală… Da, doar că, din păcate, iubitorii de teatru nu prea sunt din liga celor care aruncă vulgarități pe stradă, iar pe aceștia nu-i vom vedea prea des (sau niciodată) pe la chestiile culturale…
Festivalul se apropie de sfârșit. Cu bune și cu rele… Îi felicităm pe organizatori că s-au încumetat să facă încă o ediție. Asteptăm spectacolele din această seară, de mâine și ne vom face planuri pentru anul viitor.
Aș vrea să mai adaug că am avut prilejul să văd cu alți ochi Edificiul Roman cu Mozaic, privind la actorii din Italia care, probabil obișnuiți cu reprezentațiile stradale, au reușit să ne facă să credem că aparțin acelui spațiu…
În urmă cu 60 de ani, în 1957, la bimilenarul nașterii poetului latin Ovidius, Constanța se înfrățea cu Sulmona, iar sărbătoarea era de anvergură națională. În 2017, dimensiunea sărbătoririi este totuși modestă…
Vă aștept în această seară la emisiunea ”Stil de viață”, care va avea ca moto invocația care deschide volumul ”Metamorfoze”: ”Gândul mă îndeamnă să povestesc despre ființe schimbate în noi chipuri. Zei, inspirați-mi lucrul început, că tot voi le-ați schimbat și pe ele.”