Ministrul Educației: Bursele studenților se acordă și pe perioada vacanței de vară
Publicat de adinaiftime, 12 iulie 2017, 08:00
Bursele studenților se acordă și pe perioada vacanței de vară, a informat, luni, ministrul Educației, Liviu Pop.
„Urmare a intrării în vigoare, în luna iunie, a Legii 137/2017 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 2/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum și modificarea și completarea unor acte normative, bursele studențești, indiferent de categorie, se acordă ‘pe toată durata anului universitar (12 luni)’. În acest sens, după apariția legii, Ministerul Educației Naționale a modificat metodologia-cadru de acordare a burselor prin ordinul de ministru nr. 4104/2017 (publicat în Monitorul Oficial al României nr. 523/05.07.2017, Partea I) și a solicitat universităților, în data de 6 iulie 2017, să opereze modificările care se impun în metodologiile proprii”, a scris Liviu Pop pe Facebook.
Totodată, ministrul Educației menționează că, pentru luna iulie 2017, sumele alocate de Ministerul Educației instituțiilor de învățământ superior de stat pentru burse vor fi similare cu cele din luna iunie (63.908.245 lei, din care 54.582.957 lei pentru studenții români înmatriculați în ciclurile universitare de licență și master), indiferent de numărul de zile de vacanță ale studenților, urmând ca pentru luna august, cuantumul să fie același.
„Precizăm că la momentul constituirii bugetului de stat pe anul 2017, fondul de burse a fost fundamentat pornind de la durata calendaristică a activităților didactice (în medie 8,3 luni), numărul studenților bugetați și cuantumul alocat pentru constituirea fondului de burse și protecție socială a studenților de 201 lei/lună/student. Odată cu adoptarea Legii 137/2017, durata calendaristică a activităților didactice a fost extinsă pe toată durata anului, fiind astfel acoperite și vacanțele”, a arătat Liviu Pop.