Tânăr atacat de urs în masivul Retezat
Publicat de adinaiftime, 15 iulie 2017, 21:30
Un cioban în vârstă de 17 ani a fost atacat, sâmbătă noapte, 15 iulie, de un urs care a venit la o stână de sub vârful Zlata, în Masivul Retezat.
Incidentul a fost anunţat de un coleg, care a reuşit să ajungă într-o zonă cu semnal de telefonie mobilă şi a anunţat Salvamontul.
O echipă de la refugiul Salvamont Zănoaga a reuşit să ajungă la stână şi a acordat primul ajutor victimei.
Tânărul a suferit mai multe traumatisme la piciorul drept astfel că salvamontiştii au solicitat intervenţia unui elicopter SMURD de la Târgu Mureş pentru ca victima să poată fi dusă în siguranţă la un spital şi să primească îngrijirile medicale necesare.