România participă la Jocurile Francofoniei cu un lot numeros
Publicat de adinaiftime, 20 iulie 2017, 18:00
România va fi reprezentată de 57 de sportivi, de la 6 discipline, la cea de-a opta ediție a Jocurilor Francofoniei 2017, găzduită în perioada 21-30 iulie de orașul Abidjan din Coasta de Fildeș.
Delegația țării noastre, compusă din 81 de persoane, va fi condusă de secretarul general al Ministerului Tineretului și Sportului, Mircea Popa, iar purtătorul de drapel va fi Alexandru Mihai Manole, component al lotului național Under-21 de tenis de masă.
“Ne propunem medalii la atletism, judo și tenis de masă. Însă am încredere că vom obține rezultate bune și la celelalte trei sporturi la care vom participa. E foarte greu să stabilim un obiectiv ca număr de medalii, vom vedea, că înseamnă aur, argint, bronz, depinde de sportivii noștri.Eu am însă mare încredere în ei. Selecția sportivilor a fost făcută de către Comitetul Internațional al Francofoniei și de către federațiile internaționale în baza rezultatelor obținute de-a lungul anilor. Aceasta este procedura. Noi vom fi reprezentați la șase sporturi, iar noutatea o reprezintă luptele africane”, a afirmat ministrul Marius Dunca.
La precedenta ediție a Jocurilor Francofoniei, desfășurată la Nisa, în Franța, România a cucerit 9 medalii de aur, 10 de argint și 4 de bronz. Dacă până acum a participat la ambele segmente ale Jocurilor Francofoniei, sport și cultură, anul acesta România va fi reprezentată doar în întrecerile sportive.