Record mondial: 456 de baloane cu aer cald au decolat simultan!
Publicat de adinaiftime, 30 iulie 2017, 09:00
Recordul mondial pentru o decolare în linie a unor baloane cu aer cald a fost doborât vineri, la Chambley, o localitate din estul Franței, după ce 456 de astfel de aparate de zbor s-au ridicat simultan de la sol, depășind precedentul record stabilit în urmă cu doi ani la un eveniment similar de 433 de baloane, informează AFP, potrivit agerpres.ro
Evenimentul, cea mai mare reuniune a conducătorilor de baloane cu aer cald din lume, debutase însă sub auspicii mai puțin favorabile.
Condițiile meteorologice puțin propice i-au constrâns pe organizatori să amâne de două ori tentativa de record mondial, duminica trecută, apoi miercuri.
În pofida unui cer acoperit de nori, vineri, vântul a fost suficient de slab pentru a permite decolarea baloanelor.
„Ne-am temut puțin, pentru că, în general, tentativa are loc în prima săptămână, când aici se află cel mai mare număr de piloți”, a declarat Philippe Buron-Pilatre, urmaș al autorului primului zbor cu balonul, realizat în 1783 la Paris de Jean-Francois Pilatre de Rozier.
„Munca de pregătire este uriașă. Am avut nevoie de 45 de minute pentru a aduce pe pista de decolare toate vehiculele ce transportau baloanele”, a subliniat el. Cele 456 de baloane au fost aliniate pe patru linii de peste 6 kilometri.
A existat o singură mică problemă în momentul decolării: balonul unui pilot englez a intrat în coliziune cu o linie electrică. Balonul a fost avariat, însă accidentul nu a făcut victime.
„Să pleci balon contra balon, apoi să zbori alături de prieteni, e o senzație unică. Zborul s-a derulat foarte bine, vremea a fost superbă”, a declarat entuziasmat unul dintre piloți, Christophe Holvoet, venit din Belgia, la puțin timp după aterizare, din nacela lui.
Peste 45 de naționalități au fost reprezentate la această tentativă reușită de record mondial, la care au asistat câteva mii de spectatori. Unii dintre ei, care s-au deplasat la fața locului la ora 04.00 GMT pentru a admira spectacolul au beneficiat și de un veritabil „botez al focului” și au zburat pentru prima dată într-un balon cu aer cald.