Control OPC pe litoral | Restaurantul unui hotel de 3 stele din Mamaia, amendat cu 5.000 de lei
Publicat de adinaiftime, 3 august 2017, 21:00
Inspectorii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) au descins, joi, la un hotel de trei stele, din stațiunea Mamaia, pe malul lacului Siutghiol. Verificări privind respectarea legislației în alimentație publică s-au făcut, însă, și la restaurantul hotelului.
Astfel, dacă în camerele oferite pentru cazare comisarii CJPC nu au găsit nereguli, la vizita în bucătăria restaurantului situația a fost ceva mai diferită. În frigiderele și congelatoarele unității inspectorii guvernamentali au găsit peste 40 de kilograme de alimente expirate, după cum urmează: 13 kg de pulpă de vită, 3,5 kg de cârnați, 5 kg de smântână, 1 kg de ceafă de porc și 4 kg de pui grill. Dacă inspectorii de la Protecția Consumatorului nu ar fi intervenit, alimentele cu termen de valabilitate incert sau depășit ar fi putut ajunge în farfuriile turiștilor.
În consecință, au fost aplicate sancțiuni în cuantum de 5.000 de lei și au fost date două avertismente, unul pentru alergeni și celălalt pentru prestări servicii necorespunzătoare, după cum au precizat comisarii CJPC.