Comuna din România care are atâtea piscine încât a rămas fără apă
Publicat de adinaiftime, 14 august 2017, 16:48
Furnizarea apei potabile este restricţionată în comuna Vânători din judeţul Galaţi, unde piscinele construite lângă vilele care au apărut peste tot în cele trei sate ale comunei consumă un volum enorm din reţeaua centralizată, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Din cauza gălăţenilor care s-au mutat de la oraş la ţară, în cele trei sate ale comunei Vânători, localnicii au mari probleme cu apa potabilă. Practic, piscinele construite lângă vilele care au apărut peste tot în cele trei sate ale comunei Vânători consumă un volum enorm de apă din reţeaua centralizată.
Consumul uriaş a dat peste cap planurile autorităţilor locale.
”Debitul necesar la Vânători este unul incredibil de mare, nu am putut să cred că lumea poate consuma atâta apă. Necesarul de apă este un metru cub pe zi de familie, iar noi putem asigura doar 400 litri pe familie. Este un consum care nu are legătură cu un consum urban normal.
Este foarte grav pentru că pe anumite zone din localitate în această perioadă avem ţeava goală. Deci efectiv oamenii nu au nici măcar să bea două picături. Este un lucru foarte grav. Asta în timp ce alţii care sunt la începutul coloanei reuşesc să-şi ude grădina şi nu-i interesează de ceilalţi. Sunt şi foarte multe familii înstărite pe raza localităţii care au piscină şi vor să-şi întreţină gazonul si grădinile”, a declarat primarul comunei Vânători, Marian Ghinea.
Gălăţenii care şi-au construit case în comuna de lângă oraş nu au doar piscine ci şi grădini cu flori şi gazon. Acestea sunt udate tot cu apă din reţeaua publică, ceea ce amplifică problema din reţeaua locală.
Din acest motiv, edilii din Vânători au fost nevoiţi să ia măsuri: serviciul a fost raţionalizat, iar în viitorul apropiat comuna va cumpăra apă de la societatea Apă Canal, furnizorul din oraşul Galaţi.
”Suntem în situaţia în care o să luăm apă de la Galaţi, o să cumpărăm mult mai scump, dar nu avem ce face. Va fi o lucrare suportată de bugetul local pentru că este de urgenţă maximă. De un an de zile stăm după avize de la Drumuri Naţionale. Noi trebuie să spargem acostamentul drumului pentru a ne putea racorda la conducta Apă Canal”, a spus primarul Marian Ghinea.
Comuna Vânători are circa 9.000 de locuitori şi este situată la circa 5 kilometri de municipiul Galaţi.
În urmă cu trei ani, comunitatea formată din trei sate a refuzat să se conecteze la reţeaua urbană, deşi investiţia s-ar fi realizat prin intermediul unui program european. Edilii din fosta administraţie au investit în propria reţea care se alimentează din patru puţuri.
Consumul de apă a crescut peste cifrele estimate atunci, în condiţiile în care vilele s-au înmulţit foarte tare. De asemenea, forajele efectuate pentru amenajarea unor noi puţuri fie au eşuat, fie au descoperit apă contaminată cu nitraţi şi nitriţi.