Oamenii își riscă viața pentru o baie în apa mării
Publicat de adinaiftime, 31 august 2017, 17:00
În ciuda avertismentelor transmise de salvamari, turiștii continuă să se aventureze în mare, chiar dacă valurile sunt periculoase.
O familie a fost scoasă din valuri, deși pe plajă era arborat steagul roșu, care interzice scăldatul.
Este vorba despre o femeie și cei trei copii ai ei, care au fost la un pas de tragedie.
Curenții puternici i-au tras spre larg, dar din fericire au fost observați de salvamari, care i-au adus la mal.
Vântul bate cu putere, marea este agitată, curenții foarte puternici, iar salvamarii au arborat în această dimineață steagul roșu pe plajele din sudul litoralului.
Cu toate acestea, turiștii aflați în vacanță au ignorat avertismentele, punându-și viața în pericol.
De la începutul sezonului estival și până în prezent, 20 de persoane au murit înecate în mare.