Sesizare penală şi amenzi de 150.000 de lei în cazul depozitului de la Pata Rât
Publicat de adinaiftime, 18 septembrie 2017, 10:00
Comisarii Gărzii Naţionale de Mediu au înaintat o sesizare penală pentru nerespectarea legislaţiei de mediu de către Consiliul judeţean Cluj, în cazul depozitului de deşeuri de la Pata Rât.
În urma alunecărilor de teren care au avut loc la groapa de gunoi a Clujului, pârâul Zăpodie a fost colmatat.
Comisarii Gărzii de Mediu s-au deplasat la faţa locului şi au stabilit o serie de măsuri reparatorii. Primele au vizat înlăturarea materialului care bloca cursul de apă, precum şi împiedicarea scurgerii levigatului din depozitul de deşeuri în pârâu.
Ulterior a fost efectuat un alt control, în urma căruia, inspectorii au constatat că nu s-au realizat măsurile dispuse.
Reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu precizează că depozitul de deşeuri de la Pata Rât s-a aflat în permanenţă în atenţia instituţiei în perioada 2016-2017. În tot acest timp, în urma mai multor controale, s-au aplicat sancţiuni de aproape 150.000 de lei.
Comisarii Gărzii Naţionale de Mediu spun că vor continua monitorizarea situaţiei depozitului de deşeuri de la Pata Rât.