Spitalul de Neurologie din Brașov ar putea fi reabilitat cu fonduri europene
Publicat de adinaiftime, 3 octombrie 2017, 23:26
Unitatea medicală are nevoie de 30 de milioane de lei.
CJ Brașov, în subordinea căruia se află Spitalul de Neurologie, va aplica pe Programul Operațional Regional 2014-2020, pentru a obține o finanțare pe fonduri europene necesară lucrărilor de consolidare, modernizare şi reabilitare energetică a unității medicale. Conform indicatorilor tehnico-economici, investiția se ridică la 30,736 milioane lei cu tot cu TVA. Dacă va obține finanțarea, CJ Brașov ar urma să participe la investiție cu o co-finanțare de 2%, adică 848.237 de lei, la care se adaugă și cheltuielile neeligibile.
În perioada următoare, CJ Brașov va depune cererea de finanţare a acestui proiect, la Agenţia de Dezvoltare Centru.
Vali Blajovan