Locurile de parcare devin mai organizate în cartierele din Arad. Cât va costa chiria
Publicat de adinaiftime, 23 octombrie 2017, 10:40
Mai multe lucrări de amenajare şi numerotare a locurilor de parcare de reşedinţă au început în cartierul Alfa din Arad.
Acţiunea va continua şi în cartierele Confecţii, Vlaicu şi Micălaca, pâna la refacerea integrală a celor peste 5.100 o sută de locuri cu parcări rezidenţiale din municipiu. Este, de fapt, un prim pas în vederea atribuirii sau licitării locurilor de parcare de reședinţă din municipiul Arad.
Chiria de bază pentru un loc de parcare va fi de 15 lei pe lună la care se adaugă TVA şi se va achita integral, la data semnării contractului pentru locul respectiv. Persoanelor cu dizabilităţi, încadrate în grupele „grav” sau „accentuat” li se vor atribui în mod gratuit locuri de parcare.
Regulamentul de organizare şi funcţionare a parcărilor de reşedinţă din Arad este postat la transparenţă decizională până în 24 octombrie.