Drumuri închise pe perioada iernii
Publicat de adinaiftime, 19 noiembrie 2017, 21:30
Compania de drumuri a luat decizia de a interzice până la primăvara circulaţia rutieră pe două sectoare de drumuri naţionale. Este vorba despre Drumul Naţional 67 C Obârşia Lotrului, Vâlcea – Curpat, Alba şi DN 1 R de la limita judeţului Cluj până la Matiseşti, Alba. Responsabilii de la compania de drumuri au explicat că a fost necesară luarea acestei măsuri întrucât aceste sectoare de drum se află în zone de munte izolate unde nu există localităţi şi unde sunt frecvente fenomene meteorologice extreme – căderi abundente de zăpadă şi viscol. În această situaţie nu pot fi desfăşurate activităţile de deszăpezire, iar şoferii nu pot circula în condiţii de siguranţă mai precizează compania.