Tensiunile cu Statele Unite fac Bruxellesul mai puţin optimist în ce priveşte economia zonei euro
Publicat de Camelia Teodosiu, 13 iulie 2018, 11:13
Comisia Europeană a scăzut prognoza sa de creştere economică pentru 2018
Tensiunile comerciale dintre Europa şi Statele Unite ar urma să afecteze economia zonei euro în acest an, a avertizat joi, 12 iulie, Comisia Europeană cu ocazia publicării prognozei de vară. Executivul european a scăzut astfel prognoza sa de creştere, mizând pe un progres de 2,1% pe ansamblul ţărilor din zona euro, şi nu pe 2,3% , aşa cum apreciase pe 3 mai, la evaluarea de primăvară.
În schimb, pentru 2019, Comisia Europeană şî-a menţinut prognoza la 2% – aelaşi procent ca în mai. „Prevedem o creştere continuă în 2018 şi 2019, deşi o nouă escaladare a măsurilor protecţioniste constituie un risc clar de scădere”, a comentat comisarul european pentru afaceri economice, Pierre Moscovici, citat într-un comunicat.
„Războaiele comerciale nu au câştigători, fac numai pagube”, a avertizat el, aşa cum o făcuse şi în ultimele săptămâni, după anunţarea de către preşedintele american, Donald Trump, a impunerii de taxe vamale pe oţelul şi aluminiul european. Uniunea Europeană a răspuns acestor măsuri impunând, la rândul său, taxe vamale suplimentare pe o serie de produse americane.
Comisia Europeană a subliniat, de asemenea, „incertitudinile politice din unele ţări membre ale UE”, care constituie un risc pentru creşterea economică a zonei. Ea scoate în evidenţă nu doar pericolele care pot apărea din cauza negocierilor dificile privind ieşirea Regatului Unit din Uniune, programat pentru sfârşitul lui martie 2019, dar şi situaţia politică din Italia.
Germania şi Franţa, principalele două economii ale zoneri euro, ar pierde din dinamism în acest an şi în anul următor. Creşterea Germaniei s-ar încetini la 1,9% în 2018 şi în 2019, în vreme ce Comisia proiecta până acum 2,3 şi respectiv 2,1%. Cea a Franţei ar fi de 1,7% în 2018 şi în 2019, în loc de 2% şi respectiv 1,8%.