Ascultă Radio România Regional Live

Socialiştii bulgari nu vor adoptarea monedei euro

Socialiştii bulgari nu vor adoptarea monedei euro

Publicat de Camelia Teodosiu, 27 iulie 2018, 12:23

Liderul Partidului Socialist Bulgar (BSP), Cornelia Ninova, a propus ca partidul să discute revizuirea deciziei Congresului BSP cu privire la intrarea Bulgariei în zona euro şi adoptarea monedei euro. Ea a făcut acest anunţ la prezentarea proiectului ‘Viziune pentru Bulgaria”, la Palatul Naţional al Culturii de la Sofia. Propun să deschidem această discuţie, în pofida deciziei Congresului, iar dacă ajungem la o decizie mai raţională, mai benefică şi mai importantă pentru popor şi interesul naţional, nimic nu ne împiedică să o revizuim”, a spus Ninova. „Îl rog pe Serghei Stanişev să nu se supere, pentru că acesta a fost raportul său la Congres; noi împărtăşim toate acestea, dar e bine să ne gândim”, i s-a adresat Ninova liderului Partidului Socialiştilor Europene, Serghei Stanişev. Conform spuselor sale, viaţa şi condiţiile s-au schimbat şi BSP trebuie să aibă în vedere aceste schimbări. „Haideţi să avem discuţia despre Bulgaria, despre economia bulgară, despre preţuri, despre nivelul de trai. Să nu ne grăbim. Să amânăm acum discuţia zilnică despre euro, despre primirea în zona euro. Urmează să avem discuţii foarte compromiţătoare”, a spus Ninova. Ea a declarat că există şi experţi străini care au avertizat Bulgaria să nu intre în zona euro.

În ceea ce priveşte proiectul „Viziune pentru Bulgaria”, Ninova a declarat că această propunere este sfârşitul fugii statului de atribuţiile sale, revenirea la sectoarele strategice –  cum ar fi productivitatea, agricultura, energia, sănătatea, învăţământul, sistemele sociale, ştiinţa şi cultura, schimbarea regulilor convenite între clasa politică şi interesele economice pentru furt. „Sănătatea bulgarilor e pe primul loc în faţă interesului privat. Ştiinţa face Bulgaria să meargă înainte.Toate acestea cu un singur scop – o viaţă mai bună pentru bulgari şi rezolvarea problemelor legate de catastrofa demografică, o politică externă care să aibă în vedere interesul naţional al Bulgariei”, a menţionat Ninova.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc